Atrofierea sau dispariția nervului critic e prima consecință a supremației adminstrative care a înghițit datele bunului simț în contextul COVID-19. A doua e mult mai concretă și a trecut, deja, în faza de proiect oficial. E vorba de modificarea practică a regimului de viață cotidian. Mai aplicat: extinderea sistemului de lucru ”de acasă”. Tendința e evidentă într-o serie de declarații ale autorităților locale din Țara Galilor. Administrația galeză a anunțat că își propune ca, și după încetarea epidemiei, formula de lucru ”de acasă” să continue. Mai mult, administrația galeză și-a anunțat ambiția de a menține 30% din forța de muncă în sistemul de lucru de acasă. După 6 luni de regim excepțional, nu e de neconceput că și alte autorități cochetează cu ambiții asemănătoare. Însă cazul galez e provocator prin siguranța cu care autoritățile fixează o cotă precisă: 30%. Argumentele invocate în sprijinul acestei aspirații sunt: echilibrul între timpul liber și timpul de muncă, decongestionarea orașelor și protecția ecologică sporită. Poziția galeză e formulată într-un limbaj birocratic general care enumeră fără oprire idealuri și consecințe pozitive dar ignoră consecințe cât se poate de previzibile, grave și concrete.
Astfel, chiar presupunând că multă lume are apartamente îndeajuns de largi, comasarea noțiunilor practice de ”acasă” și ”serviciu” nu se poate produce fără presiuni psihice și mentale grave. Prima victimă a acestei mutații e, evident, familia. Relațiile între soți și viața alături de copii nu pot rămâne nevătămate. În plus, destule mărturii venite din experiența lucrului ”de acasă” spun că rezultatul e îndoielnic. Calitatea muncii scade. O ședință care dura 15 minute se întinde, acum, pe timp de o oră.
În genere, contactul vizual, gesturile, mimica și schimbul rapid de cuvinte au un rol pe care ar trebui să îl înțelegem, măcar acum, mai bine. Oamenii au nevoie de contact și prosperă psihic în așa numita viață socială. Reîntoarcerea acasă, după o zi de muncă la birou, e, sigur, marcată de congestia în trafic. Însă tot ea dă prilejul descărcării mai mult sau mai puțin teatrale care urmează faimoasei întrebări ”cum a fost azi la servici?”. În noua variantă, cu toată lumea stând sau muncind în aceeași casă, nu va mai fi nimic de întrebat și de răspuns. La fel cum e greu de înțeles care va fi ”echilibrul” între timp liber și muncă din clipa în care ele se vor suprapune. Apoi, ușor de bănuit, munca de acasă va goli centrele marilor orașe și va distruge rapid lanțurile de servicii conexe, de la restaurante la magazine de tot felul.
N-a faost nici un moment clar pe ce bază consideră autoritățile galeze că au dreptul de a decide cine muncește de acasă și cine se mai duce la servici. Pretexte și urgențe globale se vor găsi întotdeauna. De fiecare dată, asemenea tentații vor fi justificate în numele binelui local sau al sănătății eco-planetare. Dar prețul rămâne incalculabil. Epoca în care am intrat sau, dacă e să dăm crezare semnelor ce se înmulțesc, epoca intrată sub controlul administrativ înlesnit de epidemie micșorează ponderea individului și extinde instanțe impersonale legitimate etic și științific. Între timp, epidemia continuă.