Pentru administratia Trump, epidemia de coronavirus este probabil cel mai dificil test de pina acum. Asta si pentru ca survine intr-un moment electoral critic, avind potentialul de a deveni nu doar o criza de sanatate publica, dar si picatura care poate arunca economia americana in recesiune.
Banca Centrala Americana (Rezervele Federale) a micsorat marți, 3 martie, ratele dobinzilor, o decizie neobisnuita luata intre sedintele regulate ale conducerii. Asta se poate incadra in decizia luata de tarile Grupului celor 7 de a nu lasa coronavirusul sa genereze o criza economica, fiind insa si consecinta insistentelor presedintelui Trump, care si-a dorit reducerea ratelor dobinzilor, chiar dobinzi negative, pentru a impulsiona economia.
Si pentru vicepresedintele Mike Pence, cel care conduce grupul de coordonare coronavirus, este un test vital, administratia nu-si poate permite sa esueze.
„Este echivalentul unui razboi. Este mare lucru si oameni pot muri”, a spus fostul presedinte al Camerei Reprezentantilor, Newt Gingrich.
Pe masura ce cazurile din America cresc la numar – in prezent sint 108 documentate si 9 morti, toti in statul Washington – Pence incearca sa mobilizeze autoritatile statale pentru a stavili extinderea crizei medicale. Vicepresedintele continua sa ofere asigurari ca riscul pentru populatie ramine redus, dar in acelasi timp se fac auzite critici ca Pence incearca sa controleze mesajul provenit de la autoritatile medicale.
Partea de comunicare este fara indoiala importanta, contracararea virusului nu trebuie lasata sa creeze panica, dar presa si populatia doreste sa se asigure ca informatia nu este manipulata politic, tocmai datorita mizei majore pentru Trump si Pence. Vicepresedintele si-a dovedit utilitatea si capacitatea de a mobiliza sprijin, in misiune anterioare pentru Trump, intre care acordul de comert cu Mexic si Canada si crearea unei forte spatiale, in cadrul armatei.
La Congres, administratia este criticata pentru ca nu exista pe piata suficiente teste pentru coronavirus, situatie care – sustine Casa Alba – va fi corectata pina la sfirsitul saptminii.
Intr-o democratie este greu de imaginat masuri de genul celor cu care China a reusit sa stopeze raspindirea virusului, dar firme economice si evenimente in statele cele mai afectate, in special in regiunea Seattle, iau de-acum masuri de reducere a contactelor care pot face posibila raspindirea coronavirus in comunitati. Masurile nu sint generalizate, dar autoritatile medicale avertizeaza ca raspindirea rapida si rata de mortalitate ar putea la un moment antrena masuri mai drastice, intre care inchiderea unor scoli, incurajarea lucrului de la domiciliu si anularea unor evenimente si calatoriilor nenecesare.