Linkuri accesibilitate

Epurarea lui Paul Merker


O consecință directă a procesului Slánský în Cehoslovacia a fost procesul de epurare al lui Paul Merker (1894–1969), membru al Comitetului Central al Partidului Unității Socialiste (SED) din 1946.

Decăderea sa inițială s-a produs din cauza relației pe care a avut-o în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial cu Noel Field și Otto Katz (parte din grupul judecat și executat în Praga, în 1951). Cu toate acestea, chintesența acuzațiilor la adresa lui Merker viza opiniile și pozițiile acestuia asupra chestiunii evreiești în Germania post-1945.

Rudolf Slansky în timpul procesului care a avut loc la Praga
Rudolf Slansky în timpul procesului care a avut loc la Praga

În 1952, Comisia Centrală de Control a Partidului (SED) a prezentat un document care detalia erorile lui Merker. Deloc surprinzător, documentul era intitulat „Lecții ale procesului împotriva centrului conspirativ Slánský”. Comisia a insistat că Merker fusese implicat în „activitatea criminală a organizațiilor sioniste” care, aliate cu „agenții americani”, vizau să distrugă „democrațiile populare” din Europa de Est.

În plus, documentul pretindea că Merker încercase „să atragă de partea sa tovarăși SED de origine evreiască”. În timpul anchetei (atât din partea Stasi, cât și a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne), Merker a fost catalogat ca Judenknecht („slujitor al evreilor”). Printr-o întorsătură interesantă, chiar după clarificarea situației lui Noel Field în 1954, Merker nu a fost eliberat. Din contră, întregul său proces era acum concentrat pe presupusa lui colaborare cu cercurile capitaliste și cosmopolite evreiești.

A fost condamnat în 1955 la opt ani de închisoare, dar a fost eliberat în 1956 fără a fi vreodată complet reabilitat. Cu toate acestea, Merker și soția sa nu au încercat niciodată să fugă în Germania de Vest. Adoptând o poziție „exemplară” de tip Rubașov, Merker a declarat: „În procesul împotriva mea am stat fără un avocat al apărării spre a ajuta la păstrarea absolut secretă a procedurilor”.

Din nou, (i)logica stalinismului se afla în acțiune: „A făcut eforturi pentru a preîntâmpina utilizarea cazului său de către «dușmanii RDG» și el și soția sa au fost și vor rămâne tăcuți legat de acest caz”. Minutele procesului, sentinței și anchetelor au fost, într-adevăr, păstrate la secret, ieșind la iveală doar după căderea Zidului Berlinului.

Paul Merker a locuit și în Mexico City, între 1942 și 1945, și prin articolele sale din Freies Deutschland a fost singurul membru al Politburo-ului KPD (Partidul Comunist German) care a insistat asupra rolului central al antisemitismului în Germania nazistă și pe statutul special al evreilor printre victimele lui Hitler. Aceasta era în contrast puternic cu scrierile și pozițiile publice ale lui Walter Ulbricht asupra fascismului, crimelor de război ale Germaniei și responsabilității colective. Mai mult, după 1948, Merker s-a dezis în mod clar de politica sovietică de refuzare a statutului special și recompenselor pentru evreii victime ale lui Hitler.

Dar să ne întoarcem puțin, să amintim cum au reverberat aceste evenimente la București. În mai 1952, ziarele românești anunțau eliminarea a trei membri din Politburo, dintre care doi foști lideri ai centrului partidului aflat în emigrație la Moscova în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Toți trei fuseseră secretari de partid și împărțiseră puterea absolută cu liderul fracțiunii autohtoniste, Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Gh. Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu, 1961
Gh. Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu, 1961

Ana Pauker, o veterană comunistă care fusese mult timp hiperbolizată de către propaganda internațională drept o luptătoare comunistă fără cusur, și-a pierdut funcția de ministru al afacerilor externe și a fost plasată sub arest la domiciliu. Aliatul ei moscovit, Vasile Luca, de origine maghiar, a fost acuzat de sabotaj economic pe durata ministeriatului său la finanțe, precum și de colaborare cu poliția burgheză în timpul perioadei de ilegalitate a partidului. Luca a fost arestat și a murit în închisoare la începutul anilor 1960. Al treilea membru al grupului, Teohari Georgescu, un comunist local și fost ministru al afacerilor interne a cărui principală vină a constat în apropierea de facțiunea Pauker-Luca, a fost de asemenea închis, dar eliberat curând după aceea și niciodată reinstalat în poziții de partid.

Cazul românesc reprezintă un exemplu perfect al unei evoluții locale dictate de fracționismul de partid și sectarism. Poate fi spus că marginalitatea și lipsa de reprezentativitate istorică a unui partid comunist a fost într-o relație de proporționalitate inversă cu sectarismul său. Partidul Comunist Român (PCR), sfâșiat de lupte interne între cei trei centri ai săi în timpul perioadei de ilegalitate, a păstrat o mentalitate de „cetate asediată” chiar și după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Dat fiind că în perioada de dinainte de 1945 acuzațiile reciproce s-au soldat de obicei cu expulzarea din partid a membrilor fracțiunii înfrânte, odată ce partidul a ajuns la putere, efectele acestor neîncetate lupte au fost catastrofale. După ce a fost stabilit ca partid conducător, Partidul Comunist Român a proiectat o viziune bazată pe exclusivism, dogmatism feroce și suspiciune generalizată la nivel național.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG