Linkuri accesibilitate

Este așteptat verdictul în cel mai răsunător proces al opoziției din Belarus


Cei șase deținuți politici din Belarus, care așteaptă verdictul de marți, 14 decembrie 2021.
Cei șase deținuți politici din Belarus, care așteaptă verdictul de marți, 14 decembrie 2021.

Un tribunal din Belarus va pronunța marți, 14 decembrie, verdictele și sentințele într-unul dintre cele mai urmărite procese din țară împotriva unui grup de bloggeri, activiști ai opoziției și a soțului liderei opoziției, Svetlana Țihanosvkaia, care trăiește acum în exil.

Grupurile pentru apărarea drepturilor omului consideră că toți cei șase - judecați cu ușile închise în orașul Homel, din sud-estul țării - sunt deținuți politici, arestați înainte de controversatele alegeri prezidențiale de anul trecut. Procesul durează de 173 de zile, fiind unul dintre cele mai lungi din istoria Belarusului.

Reprimarea mișcării pro-democrație s-a intensificat după izbucnirea protestelor masive, provocare de realegea lui Alexandr Lukașenka în funcția de președinte, o victorie care nu este recunoscută nici de opoziție, nici de Occident.

Printre cei judecați este și cunoscutul vlogger, Șari Țihanovski, care intenționa să candideze împotriva lui Lukașenka înainte de a fi descalificat și în cele din urmă arestat înainte de alegerile prezidențiale din august 2020.

După ce a fost exclus din cursa prezidențială, soția sa – o novice în politică – Svetlana Țihanovskaia a mobilizat alegătorii și a câștigat alegerile din august 2020, potrivit opoziției și țărilor occidentale. Țihanovskaia trăiește acum în exil în Lituania, unde s-a refugiat la scurt timp după alegeri, cu cei doi copii.

Pe banca acuzaților este și blogger-ul Ihar Losik, colaborator al Europei Libere (RFE/RL). A fost arestat înainte de alegeri și acuzat că a folosit popularul său canal Telegram pentru a pregăti „acțiuni de încălcare a ordinii publice”.

Președintele RFE/RL, Jamie Fly, a cerut regimului Lukașenka să înceteze tratamentul „condamnabil” față de Losik și alți jurnaliști.

„Procesul cu ușile închise pe care l-au îndurat el și co-inculpații săi în ultimele cinci luni a fost o parodie revoltătoare a justiției. Facem din nou apel la regimul Lukașenka să înceteze atacul asupra organizațiilor media, a jurnaliştilor și blogger-ilor precum Ihar” a declarat Fly înaintea verdictului.

Ceilalți inculpați sunt fostul candidat la președinție Mihai Stankevici și activiștii opoziție Uladzimer Țihanovici, Artiom Sakau și Dmitri Papou.

XS
SM
MD
LG