Linkuri accesibilitate

Eu și câinele meu, Securitatea (29)


Neculai Constantin Munteanu
Neculai Constantin Munteanu

Europa Liberă în direct

23 august 2007

Moderatori: Oana Serafim și Victor Eskenasy

Eu și câinele meu, Securitatea (29)

Eu și câinele meu, Securitatea - amintiri în serial de N.C. Munteanu (29)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:44 0:00
Link direct

Deși după o experiență de aproape patruzeci de ore cu „băieții cu ochi albaștri” mi se ascuțiseră simțurile (eram atent la detalii insignifiante, cărora altădată nu le-aș fi dat nicio atenție, dar nici nu mai trăisem o asemenea experiență), deși după noaptea în care stătusem de vorbă cu cei doi securiști, unul agresiv și unul băiat de treabă, realizasem că rolurile celor doi era complementare (unul mă destindea, îmi distrăgea atenția, mă „frăgezea”, în limbajul lor, iar celălalt mă ținea numai în șuturi, verbale, din fericire), nu mi-am dat seama decât târziu că scurta chelfăneală primită de la tovarășul Cepraga făcea parte din același tip de scenariu. Căci, după securistul brută, urma securistul blând, înțelegător, pe scurt un securist de omenie, dar securist.

Ne-am plăcut din prima, ca să zic așa. S-a atașat de mine, și eu de el, și aveam să rămân de gât cu el mai bine de patru luni, până la plecarea din țară. Să spun drept, nu știu de ce m-a plăcut el pe mine, dar eu l-am acceptat pentru că nu se enerva, nici măcar când îmi dădeam în petec, și mai ales nu se răstea la mine și nu zbiera ca un apucat când nu-i convenea ceva. Și mai ziceam și ce nu-i convenea. Uneori, până la limita obrăzniciei. Desigur, câtă obrăznicie își poate permite șoricelul cu care se joacă o pisică înainte de a-l hali.

Pe securistul cel blând îl chema Ion Georgescu. Dacă l-ai fi văzut într-o instituție, ai fi crezut că lucra la arhivă. Era un fel de molie împăiată. Era mâța blândă care zgârie rău.

Timp de vreo cincisprezece zile, programul meu de viață era următorul: de la 9 la 15 la redacția revistei „Cinema”, unde eram supus presiunilor să demisionez de bunăvoie și nesilit de nimeni, iar de la 16 la 20 eram în strada Beldiman, unde stăteam de vorbă cu securistul bun, tovarășul Georgescu. Ca de la om la om. Ca de la om la securist, ca să fiu mai exact. Că el asta era: un securist în blană de om.

Mi-a dat cartea de vizită, era doctor în drept. Puteam să-l sun și acasă dacă aveam vreo problemă, iar la birou puteam s-o fac oricând la telefonul la care răspundea el personal. Și m-a întrebat dacă n-aș fi de acord să-mi spună tovarășe. Am fost de acord, pentru că, nu-i așa, te faci frate și cu... tovarășul. Numai că atunci nu prea vedeam puntea.

Însă deocamdată tovarășul era la ora bunătății. El chiar înțelegea elanul meu contestatar, că așa e tinerețea, contestă. Și e bine să fie așa, că așa progresează lumea. Numai că noi trăim într-o lume nouă, care se construiește. Mai sunt și neîmpliniri, nerealizări, se mai fac și greșeli, tovarășe Munteanu.

El nu era de acord cu felul în care am fost tratat de unii din colegii săi. (Omul era informat.) Păi da, i-am zis, unul zice că mai bine te spânzurai decât să fi scris acele scrisori, altul vrea să te convingă că ești imatur, iar al treilea te pocnește cu capul de masă. S-a întâmplat asta la Securitate? Da, am zis eu. S-a mirat sincer, nu-i venea să creadă. Și el mă ruga, mult, să uit ce s-a întâmplat, să șterg totul din memorie pur și simplu. Securitatea nu era ce văzusem eu până atunci și, în mod sigur, nu era ce a fost odată. Securitatea era cu oameni și pentru oameni, chiar și pentru cei care greșesc. Și el voia să mă ajute să ies din situația grea în care m-am băgat. Știa că sunt un om bun, cu origine socială sănătoasă, talentat, muncitor, apreciat peste tot pe unde am lucrat.

Știa multe despre mine. Știa că locuiesc în condiții necorespunzătoare. Poate că problemele personale m-au făcut să reacționez cum am reacționat. Însă lucrurile se pot aranja. Se poate aranja și cu casa. Să nu-mi fac probleme cu locul de muncă, de asta se va ocupa el personal. Vreau un pașaport? De ce nu? Se poate aranja și asta. El era pentru ca oamenii să vadă lumea. Pentru că a călători înseamnă a cunoaște. Ardea de nerăbdare să ies din încurcătură.

El nu-mi cerea să-mi reneg opiniile. Dacă astea sunt ideile mele, noroc bun, n-o să-mi ia capul. Dar voia să gândesc bine, dar bine tot, înțelegi tovarășe Munteanu? Bine de tot, dacă nu cumva ai greșit. Și unde. Și de ce.

Cum am gândit și ce am făcut, în emisiunea viitoare. Până atunci, s-auzim numai de bine.

Previous Next

XS
SM
MD
LG