Cum o remarca odată cotidianul belgian Le Soir, Europa adevărată, federalistă, cea care caută să continue modelul integraționist, prelungește astăzi, la mai bine de un mileniu distanță, imperiul european al lui Carol cel Mare.
Mai toți politicienii pro-europeni importanți provin din aceeași zonă geografică precisă care corespunde cu centrul imperiului lui Carol cel Mare.
Dintre cei șase candidați la funcția de președinte al Comisiei Europene, fiecare numit de câte una din formațiunile europene, patru provin din centrul fostului imperiu al lui Carol cel Mare: doi germani (Manfred Weber pentru PPE si Ska Keller pentru ecologiști), iar doi din Benelux (socialistul olandez Frans Timmermans și sindicalistul belgian Nico Cué, care chiar dacă e spaniol, a trăit toată viața în Valonia, la Liège, nu departe de centrul puterii lui Carol cel Mare, aflat în Aachen/Aix-la-Chappelle).
Chiar și liberala daneză Margrethe Vestager are un coechipier din Benelux, pe Guy Verhofstadt, în vreme ce ecologista germană Ska Keller îl are coechipier pe olandezul Bas Eickhout. În toată această constelație, doar candidatul ceh Jan Zahradil, care nu are nici o șansă în cursa pentru Comisia Europeană, fiind eurosceptic, prezintă figura unui outsider.
Nici la precedenta alegere a unui președinte al Comisiei Europene, în 2014, nu a fost diferit, căci luxemburghezul Jean-Claude Juncker i-a avut ca adversari pe aceiași Guy Verhofstadt și Ska Keller, ca și pe socialistul german Martin Schulz, perfect francofon, născut lângă Strasbourg, de partea cealaltă a Rinului.
Adevărul e că politicienii din cele trei țări ale Beneluxului (Belgia, Olanda, Luxembourg) și din zona germană a Rinului au dominat întotdeauna instituțiile europene. Altfel zis - oameni proveniți din centrul imperiului lui Carol cel Mare, unificatorul Europei. Și așa se explică situația privilegiată a belgienilor.
Țara lor e atât de complicată, funcționând eficace in același timp, încât este ca o Europă în miniatură. Având simțul compromisului în tensiuni si o capacitate de manevră ieșită din comun, belgienii și alți politicieni din regiune continuă o artă a guvernării care urcă, peste un mileniu, până la Carol cel Mare.
Așa a fost răposatul premier belgian Wilfried Martens, care a condus vreme de un sfert de secol Partidul Popular European (PPE). Într-atât de mult se pune preț pe o continuitate în identitatea europeană, centrată pe zona Beneluxului și a cursului Rinului, încât în cursa actuală pentru ocuparea postului de președintele al Comisiei Europene, o persoană extrem de competentă cum este daneza Margrethe Vestager, în ciuda reputației ei de nimicitoare a cvazi-monopolurilor GAFA (Google, Apple, Facebook și Amazon), rămâne dezavantajată de faptul că vine dintr-o țară care nu e în zona euro. Acesta a fost de altfel și lucrul care l-a ținut în marginea celui mai activ club pro-european și pe Donald Tusk, a cărui țară, Polonia, nu este în zona euro si nici nu vrea să intre.
