Linkuri accesibilitate

Europarlamentare: participare record a cetățenilor români din R.Moldova


Potrivit rezultatelor exit-poll făcut de CURS și Avangarde, PNL și PSD sunt umăr la umăr cu 25,8%, urmați de USR/PLUS cu 23,9%, de Pro România cu 5,7%, PMP cu 5,2%, UDMR cu 5,4% si ALDE-4,9%.

O înfrângere usturătoare pentru PSD și liderul partidului, Liviu Dragnea, care este la peste 3 procente sub pragul psihologic de 30%. Mai mult, partenerul de coaliție al PSD, ALDE ar putea să nu intre în Parlamentul European, fiind la limită sub pragul de 5%.

Este cea mai grea înfrângere pentru PSD, care nu a fost niciodată atât de jos, scorurile sale depășind, chiar și în cele mai proaste momente, 30%.

Coaliția PSD-ALDE pierde supremația pe scena politică, având împreună abia 30,7%, în timp ce PNL și USR/PLUS au 49.7%

Partidele din opoziție au șanse să crească după ce vor intra și voturile venite din diaspora, care, de regulă, nu votează cu PSD. Este astfel posibil ca PSD să cadă pe poziția a treia după numărătoarea voturilor.

Într-un prim comentariu, președintele Românie, Klaus Iohannis a declarat că guvernarea social-democraților „trebuie să plece”, în urma înfrângerii „imense” suferită de Partidul Social Democrat.

Aceste rezultate au fost posibile în condițiile unei prezente foarte ridicate la vot, atât la europarlamentare, cât și la referendum. La ora 20.30, prezența la alegerile europarlamentare se ridica la 48%, cu 16% mai mult decât prezența finală la cele mai recente alegeri europarlamentare.

În R.Moldova, peste 37 de mii de cetățeni români au votat la alegerile pentru Parlamentul European, potrivit datelor oficiale. Secțiile de votare s-au închis, dar sute de alegători care au așteptat la coadă ore în șir nu au reușit să-și exercite dreptul la vot.

Potrivit relatărilor presei, la Chișinău, în secții precum cele de la liceele „Spiru Haret”, „Gh. Asachi”, Universitatea de Stat (USM) și de la Ambasada României, oamenii au rămas să stea în rând și după ora 21.00. Pe durata întregii zile, la mai multe secții de votare din cele 36 organizate în R.Moldova s-au format rânduri de zeci și sute de persoane.

În pofida scandalului declanșat de nesfârșitele cozi la secțiile de votare din Diaspora, BEC a decis să nu prelungească programul de vot după orele 21.00. Riscul este repetarea incidentelor din primul tur al prezidențialelor din 2014, când mii de oameni nu au reușit să voteze.

XS
SM
MD
LG