Linkuri accesibilitate

Evoluția COVID-19: situația se agravează în Chișinău


Numărul cazurilor confirmate de infectare cu COVID-19 este în creştere, anunţă demnitari de la Ministerul Sănătăţii.

Miercuri au fost realizate aproape 2 mii de teste de laborator, fiind confirmate 356 de cazuri noi, cu 29 mai multe faţă de ziua precedentă. Mai mult de jumătate din cazurile confirmate, mai exact 189, sunt în municipiul Chişinău, unde situaţia se agravează, a precizat secretarul de stat în domeniul sănătăţii Constantin Rîmiş. A sporit şi numărul de pacienţi în stare gravă depășind 400 de persoane.

Evoluția COVID-19: situația se agravează în Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:49 0:00
Link direct

Autoritățile responsabile de combaterea epidemiei explică majorarea cazurilor de infectare prin ignorarea tot mai vizibilă a măsurilor de protecţie şi prevenire a transmiterii infecţiei de către diverse segmente ale societății. Drept dovadă sunt verificările operate în ultimele zile de diferite agenţii ale statului, la unităţile de transport de pasageri, la cele economice sau de alimentație publică.

S-au constatat în multe cazuri abateri de la normele sanitare...

În urma controalelor s-au constatat în multe cazuri abateri de la normele sanitare, cum ar fi supra-aglomerarea, purtarea incorectă a măştilor, neasigurarea de către agenţii economici a personalului cu mijloace de protecţie individuale sau nedezinfectarea unităţilor de transport de pasageri.

Creşterea numărul de infectări poate fi explicată şi de intensificarea întrunirilor în masă, constată secretarul de stat al Ministerului de Interne Sergiu Golovaci. Dacă în unele cazuri, cum ar fi mitingul organizat de reprezentanţi ai domeniului hoteluri, restaurante şi cafenele, sau protestul părinţilor care au cerut redeschiderea grădiniţelor, măsurile sanitare au fost respectate, atunci în altele aceste măsuri au fost ignorate cu rea credinţă, inclusiv la protestele organizate de simpatizanţi ai Partidului Şor în parcul de distracţie din Orhei, spune Golovaci:

„Organizatorii intenţionat au ignorat acele prevederi ale Comisiei de sănătate publică. Respectiv vedem şi rezultatele care au fost expuse în dinamica a cazurilor confirmate.”

Abateri similare celor identificate la protestul din parcul de distracţie din Orhei au fost constatate şi la protestul organizat duminică de către veterani în centrul capitalei.

Organizatorii intenţionat au ignorat acele prevederi ale Comisiei de sănătate publică...

La ambele proteste numărul de participanți a depășit norma admisibilă de cel mult 50 de persoane, nu a fost respectată distanţa social şi nu s-a asigurat purtarea măştilor, spune Sergiu Golovaci:

„Vin cu un apel către organizatori, activişti, în unele situaţii chiar şi partide politice să facem un front comun în lupta cu această pandemie şi să punem în prim plan sănătatea şi viaţa cetăţenilor, dar nu interesele de grup, iar în unele situaţii cele de partid.”

Organizaţia Amnesty International Moldova care apără drepturile omului constata într-un comunicat difuzat sâmbăta trecută, în ajunul protestului veteranilor, că decizia Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică care permite întruniri cu participarea unui număr de până la 50 de persoane limitează dreptul la libertatea de întrunire pe motive formale şi a cerut excluderea acestei limitări.

Autoritățile responsabile de combaterea pandemiei atenționează că ignorarea normelor sanitare ar putea duce la reintroducerea unor restricții ce treziseră nemulțumirea populației.

Previous Next

XS
SM
MD
LG