Linkuri accesibilitate

Ex-ministrul Economiei vizat în dosarul concesionării aeroportului se declară nevinovat


Valeriu Lazăr a fost ministrul al Economiei în guvernele Filat și Leancă.
Valeriu Lazăr a fost ministrul al Economiei în guvernele Filat și Leancă.

Fostul ministru al Economiei, Valeriu Lazăr, susține că dosarul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, în care este vizat, nu a fost, de fapt, finalizat și respinge acuzațiile care i se aduc.

Într-o reacție remisă presei, Lazăr afirmă că anunțul procurorilor despre faptul că au transmis în judecată dosarul l-a surprins, deoarece aceștia „nu au clarificat toate aspectele ce țin de scopul și modalitatea de concesionare a aeroportului și nu au înlăturat lacunele fundamentale din dosar”.

„În judecată a fost expediat un dosar nefinalizat, în sensul că încă nu au fost examinate toate contestațiile depuse de apărare, conform procedurilor legale, printre care cea cu referire la refuzul procurorilor de a dispune o expertiză economică și financiară independentă și profesionistă, dat fiind modul total eronat de calcul al așa-numitului prejudiciu adus statului urmare a concesionării, deoarece suma invocată drept prejudiciu în versiunea actuală a fost stabilită de angajații unei entități publice, fără expertiză în materie de pregătire și realizare a proiectelor de parteneriat public-privat, inclusiv prin concesionare”, se arată în comentariul fostului ministru.

Te-ar putea interesa și: Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în proprietatea statului

Potrivit lui Lazăr, contractul prin care a fost concesionat aeroportul ar fi legal, deoarece în decizia Curții de Apel Chișinău se menționează că acesta a fost anulat din cauza că nu au fost îndeplinite obligațiile contractuale legale. „Astfel prezumându-se că acest contract este perfect valabil, respectiv fiind rezultat dintr-un proces decizional neviciat din perspectiva legalității”, argumentează ex-ministrul.

De asemenea, el afirmă că hotărârile luate de guvernele conduse de Vladimir Filat și Iurie Leancă în privința concesionării aeroportului au fost legale și că statul a avut de câștigat de pe urma acesteia. Prin urmare, Lazăr speră ca aceste „aspecte importante vor fi clarificate de o instanță corectă, obiectivă și imparțială” și va insista ca ședințele de judecată în acest caz să fie publice.

Te-ar putea interesa și: Iurie Leancă și Valeriu Lazăr, acuzați în dosarul concesionării Aeroportului Chișinău

Opt persoane, printre care ex-premierul Iurie Leancă, fostul ministru al Economiei Valeriu Lazăr, fostul șef al Agenției Proprietății Publice, Tudor Copaci, și ex-directorul Aeroportului Internațional Chișinău, Petru Jardan, sunt acuzați că, „folosind intenționat situația de serviciu”, au concesionat aeroportul, în 2013, în interesul unei „grupări criminale” și „organizații criminale”, prejudiciind statul cu 392 de milioane de lei.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a precizat marți, 2 mai, într-o conferință de presă, că firma de consultanță și audit PricewaterhouseCoopers a efectuat un studiu de fezabilitate privind concesionarea aeroportului în care recomandă ca minimum 8% din veniturile aeroportului să fie virate în bugetul de stat. Ea a menționat că în contractul de concesionare era stabilit ca acest procent să fie de 1% și, prin urmare, veniturile ratate de stat au fost estimate la 392 de milioane de lei.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG