Linkuri accesibilitate

Expert-Grup: anul acesta, PIB-ul o să scadă cu 7,5%


La piață, în Cimișlia, august 2020.

Expert-Grup estimează nu numai că economia R. Moldova va suferi o scădere drastică anul acesta, dar și că refacerea va fi relativ lentă. Potrivit studiului prezentat marți la reuniunea „MACRO 2020”, la care participă reprezentanți ai guvernului, experți în economie și reprezentanți ai societății civile.

Produsul Intern Brut va scădea în acest an cu 7,5%, în special din cauza reducerii valorii adăugate brute în sectoarele agricultură și transport. Expert-Grup precizează că motivele sunt pandemia de Coronavirus și seceta. În plus, menționează experții, economia țării dădea semne de stagnare încă la sfârșitul anului trecut.

Autorii mai prognozează o scădere a consumului cu 10% în acest an, a exporturilor cu 20 la sută, în timp ce deficitul bugetar ar putea să ajungă la 10% din PIB.

Pentru anul 2021, economiștii prognozează o creștere de 5-6%, dar care nu va permite revenirea economiei la nivelul anului 2019.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG