Linkuri accesibilitate

Explozia prețurilor, posibila temă a viitoarelor alegeri americane


Inflația este tema politică numărul unu în America și comparațiile cu începutului anilor 80, când explozia prețurilor a contribuit la înfrângerea democratului Jimmy Carter sunt de actualitate.

Explozia prețurilor, posibila temă a viitoarelor alegeri americane
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:08 0:00
Link direct

Nivelul inflației în America, o proiecție anuală de 6.2% este ceva cu care americanii nu au mai fost confruntați timp de decenii. Majoritatea analiștilor crede că este doar o tendință temporară, dar mulți se tem de perspectiva ca programul bugetar de ajutor social, de peste 2 bilioane de dolari, pe care Biden și democrații îl doresc adoptat de îndată, să adâncească puseul inflaționist. Infuzii de lichiditate măresc inflația, acum când e nevoie ca ea să revină sub control. De aceea apar voci, chiar și în Partidul Democrat, care spun că nu e momentul pentru încă un program de finanțare majoră, cât timp inflația e în accentuată creștere.

În toamna viitoare vor fi alegeri pentru Congres și democrații știu că pot pierde controlul, dacă moralul public rămâne atât de scăzut cum e acum sau chiar mai rău. Este pentru prima dată de la confruntarea Jimmy Carter – Ronald Reagan, când inflația poate fi principala temă electorală. Inflația absoarbe majorările de salarii și înrăutățește viețile americanilor sau cel puțin asta e percepția.

Ministrul de finanțe, Janet Yellen ancipează anul viitor o inflație de 2% ceea ce se înscrie în limite normale și mulți experți împărtășesc această prognoză. Dar multe depind de ce se va întâmpla cu pandemia și lucrurile s-ar putea înrăutăți, cu impact asupra preferințelor politice, înainte ca ele să se îndrepte.

Biden a cerut consilierilor săi să se concentreze asupra reducerii prețurilor la benzină și să încerce să contracareze tendințe speculative, care pot contribui la creșterea prețurilor. Un sondaj recent arată că 62% dintre participanți consideră Casa Albă răspunzătoare pentru problemele economice, o veste cel puțin neliniștitoare pentru Biden.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG