După acordul – mediat de ONU – care a permis Ucrainei să exporte cereale prin porturi de la Marea Neagră, prețurile la produse alimentare pe piețe au coborât vertiginos.
Cauzele au fost teama de recesiune, o recoltă bună în Rusia și speranța că fluxuri comerciale vor fi restabilite. Dar asta nu înseamnă că criza alimentară se încheie, în condițiile în care unele dintre cauzele ei, care merg dincolo de războiul din Ucraina, se mențin.
Criza ucraineană a survenit într-un moment în care prețurile la produse agricole erau de-acum în creștere – parțial din cauza că seceta afecta producători importanți, dar și fluxurile de aprovizionare erau încă afectate de pandemie. Analiști cred că această combinație de factori, care pot accentua criza, va fi mai vizibilă și cu impact doar în 2023.
Războiul din Ucraina a contribuit fără îndoială la impas – porturile acestui mare producător agricol - blocate și rute alternative limitate au dus la scăderea volumului de exporturi. În iunie, exporturile ucrainene de grâu, porumb și orz au fost cu 40% mai mici decât anul anterior, în aceeași lună. În Ucraina recoltarea a început și fermierii au probleme să găsească spații de depozitare pentru produse. Dacă ei nu vor reuși să vândă, asta va avea ca consecință incapacitate de a plăti pentru semințe și îngrășăminte ceea ce va produce un efect major asupra recoltei de anul viitor. Prețurile în creștere au putut impulsiona preducția în alte părți, dar au fost înghițite în mare parte de majorarea costurilor la îngrășăminte și combustibil pentru vehicule. Acest cerc vicios îngrijorează experții care avertizează că anul viitor va fi cel mai problematic.
Până acum îngrijorarea a vizat doar produse în care exporturile ucrainene sunt mari – în special grâu și uleiuri vegetale – dar există temerea că problemele s-ar putea extinde și la orez, de care depinde alimentația în Asia. Deocamdată mari producători cum sunt India, Tailanda și Vietnam au rezerve substanțiale, dar există temerea că odată ce grâul este afectat și mai mult de criză, mai mulți consumatori se vor îndrepta către orez, ca o alternativă.
Doar circa 10% din producția globală de cereale este exportată, și impasul unui exportator major poate avea consecințe masive asupra prețurilor. Chiar și înaintea crizei ucrainene, securitatea alimentară era o problemă serioasă. Datorită pandemiei, secetelor și conflictelor regionale circa 770 de milioane de persoane au suferit de subnutriție în 2021 – cel mai mare număr din 2006 încoace. Experții cred că războiul din Ucraina va suplimenta acest număr cu până la 13 milioane de oameni anul acesta și încă 17 milioane anul viitor.