România este pe locul doi în Uniunea Europeană în tristul clasament al tinerilor care nici nu muncesc, nici nu studiază și care sunt sub 24 de ani. Guvernatorul Băncii Naționale din România, Mugur Isărescu, preocupat de mai multă vreme de schimbul de generații și de felul în care acest schimb ar putea afecta dezvoltarea țării a ajuns la concluzia că există un excedent de forță de muncă slab pregătită și un deficit alarmant, în creștere, în ceea ce privește forța de muncă bine pregătită.
Potrivit Eurostat, Institutul de Statistică al Uniunii Europene, în România, unul din patru tineri stă degeaba. În total ar fi vorba despre 200 de mii de persoane între 16 și 24 de ani, care nici nu urmează vreo școală, nici nu sunt înregistrați ca salariați. Din toată Uniunea Europeană doar Italia, are mai mulți tineri care stau degeaba, aproape 30%, față de 23% cât înregistrează România. Urmează Grecia, Bulgaria, Cipru, Spania și Croația, semn că Balcanii și statele măslinilor au mai mare tendință spre lenevie decât țările vestice.
Nu e clar dacă e vorba despre lipsa de oportunități pentru tineri sau despre absența entuziasmului. Guvernatorul Isărescu a vorbit, însă despre o populație inactivă de 4 milioane de persoane, adică un sfert din locuitorii activi ai României: persoane cu vârste între 15 și 64 de ani care nici nu au, nici nu caută un loc de muncă.
Cum se explică această letargie? Pe de o parte, majoritatea firmelor, peste 80% se plâng că nu găsesc personal calificat, iar pe de altă parte, mulți se mulțumesc cu ajutorul minim garantat de stat (potrivit Legii 416/2001), care pentru o persoană este de 30 de euro/lună (141,5 lei) și crește proporțional cu numărul membrilor de familie. Astfel, pentru o familie care este compusă din cinci persoane, acest ajutor minim oferit de stat este de aproape 120 de euro/lună (527 lei). Pentru cei care beneficiază de o grădină și o gospodărie cu animale, poate, că acești bani pot ajunge pentru supraviețuire, dar pentru cei care trăiesc la bloc, la oraș, lucrurile sunt mult mai complicate. Există, așadar, o nesincronizare între ceea ce are nevoie piața muncii și pregătirea forței de muncă existente.
În ultimii 27 de ani, universitățile s-au axat mai degrabă pe ceea ce-și doreau tinerii, decât pe ceea ce avea nevoie economie, așa că în România există un excedent de absolvenți ai facultăților de drept și economie și un deficit major de ingineri, profesori și medici. În plus școlile profesionale aproape că au dispărut în prima decadă de după căderea comunismului. Muncitorii calificați înainte de 1989 au ieșit la pensie și prea puțini au fost cei care i-au înlocuit. Cei 4 milioane de români care stau acasă și nu-și caută de lucru, fie n-au reușit să-și găsească și au renunțat după câteva încercări eșuate, fie se mulțumesc cu puțin și nici măcar nu încearcă o recalificare. Jumătate dintre ei locuiesc la țară, iar 46% au doar studii gimnaziale.
Există în plus, o filosofie interesantă a românilor de a privi spre viitor. Conform unui sondaj făcut de IRES (publicat în Revista Sinteza, iunie-iulie 2017), la întrebarea “Care este primul lucru care vă vine în minte atunci când auziți cuvântul viitor?”, 30% dintre români au menționat “bunăstarea copiilor și a familiei”, 15% “o viață mai bună”și 9% “sănătatea proprie”. Abia pe locul 5, în acest top al viitorului apare interesul față de un loc de muncă și doar 4% dintre români au această preocupare, în vreme ce “banii, veniturile, salariile” se află și mai jos pe această listă a dorințelor de viitor. Apoi, cu toate că o majoritate solidă consideră că “oamenii ar trebui să-și facă planuri de viitor”, 52% dintre români sunt de părere că “doar Dumnezeu poate decide viitorul”. În ceea ce privește planurile de viitor ale românilor, pe primul loc, dar cu doar 19% se află cariera, iar pe următoarele preocupări legate de familie.
Dincolo de inconvenientele din realitatea imediată, fatalismul și letargia par să joace un rol important în decizia celor 4 milioane de români de a se mulțumi cu puțin și de a nu-și dori un loc de muncă.
