Pentru presa de limbă engleză, dar mai ales cea din Irlanda, ziua de astăzi, 16 iunie, are o semnificație cu totul aparte: 16 iunie este “Bloomsday”, aniversarea periplului prin Logos (și accesoriu prin Dublin) al personajului Leopold Bloom din romanul Ulysses al lui James Joyce ( data exactă e 16 iunie 1904).
Pentru irlandezi, cel puțin, această zi face parte din patrimoniul național, iar presa se străduiește, an după an, să găsească noi nuanțe sau detalii încă neelucidate în periplul lui Leopold Bloom din acest roman (sau în peregrinarea de-o viață a lui Joyce însuși prin Europa).
Astfel, The Irish Times identifică astăzi personalitatea reală a polițistului Cornelius “Corny” Kelleher, personaj minor în Ulysses, dar unul cu o slujbă importantă. Fiind un cioclu, în episodul cunoscut ca Hades, el este cel care îl îngroapă pe “poor Paddy Dignam” în clisa moale din Glasnevin Cemetery.
Bloomsday este un eveniment foarte popular în Dublin, unde se organizează circuite prin oraș și unde, cum o amintește astăzi The Irish Independent, anul trecut s-a înregistrat o ruptură de stoc de gorgonzola, brânza pe care o consumă pe un sandvici, la prânz, Leopold Bloom (după ce la micul dejun își făcuse singur niște rinichi de porc la tigaie).
La finalul acestei reviste a presei, cititorul va găsi și o contribuție personală la exegeza romanului lui Joyce, apropo de presupusa participare a tatălui lui Molly Bloom la luptele de la Plevna!)
Periplul rwandez întrerupt
Dar un alt subiect important pentru presa britanică este și acela că justiția europeană a blocat marți expulzarea spre Rwanda, pe calea aerului, a primilor refugiați ilegali (irakieni, afgani și sirieni) pe care guvernul lui Boris Johnson caută să-i deporteze în țara africană, cu care Londra a încheiat deja o înțelegere financiară.
O decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), pronunțată marți seara în regim de urgență, a împiedicat guvernul britanic să-și pună în aplicare noua politică mult criticată de deportare a migranților în Rwanda. Un „recul foarte umilitor” pentru Boris Johnson în ceea ce cotidianul stângii intelectuale londoneze The Guardian numește o derivă spre o “formă modernă de sclavie”.
Recursul unui migrant irakian în fața CEDO a precipitat evenimentele: sensibilă la argumentele împricinatului, justiția europeană a dispus înghețarea expulzării acestuia, în așteptare ca justiția britanică să se pronunțe asupra legalității proiectului de lege pe care se bazează plănuitele deportări în Rwanda.
Zborul era programat inițial să transporte 130 de migranți, dar „după o serie de contestații de ultimul moment” doar șapte solicitanți de azil rămăseseră pe lista de pasageri. Cu încăpățânare, „guvernul insistase ca avionul să decoleze, chiar dacă la bord ar fi fost doar un migrant și în ciuda unui cost estimat la câteva sute de mii de lire sterline pentru contribuabilii britanici”, relatează The Times.
E complicat, totuși. Încercând să explice necazurile lui Boris Johnson, The Washington Post scrie că guvernul britanic nu poate da vina pe UE pentru eșecul rwandez, deoarece CEDO nu are nimic de-a face cu Brexitul și cu Bruxelles. Este un tribunal internațional care ține de Consiliul Europei de la Strasbourg, o instituție creată după al Doilea Război Mondial la insistențele idolului lui Johnson, Winston Churchill, în scopul impunerii unor standarde juridice internaționale. Odată cu Brexitul, Marea Britanie nu a părăsit Consiliul Europei și nici nu a abandonat Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Singura națiune care a părăsit Consiliul Europei și a abandonat Convenția Drepturilor Omului este Rusia, care a fost de fapt dată afară din Consiliu anul acesta, după invadarea Ucrainei. Nu e sigur că ar fi o companie bună pentru Johnson.
Periplul lui Macron: sarmale, mămăligă și papanași
Pentru presa franceză, însă, principalul subiect rămâne periplul lui Emmanuel Macron prin România și Moldova, precum și mult amânata sa călătorie în Ucraina.
Cum am arătat-o și în revista presei de miercuri, Macron a părăsit Franța cu câteva zile înainte de alegerile legislative de duminica următoare (19 iunie). Adversarii săi, cum e ultra-stângistul Jean-Luc Mélenchon, au evocat “un sketch à la Trump” după discursul marțial al lui Macron pe aeroportul din Orly. Această călătorie într-un moment neașteptat este însă importantă pentru Emmanuel Macron, analizează La Tribune de Genève. „Momentul ales poate surprinde”, scrie cotidianul elvețian. “Dar este modul lui Macron de a face campanie pe un teren unde adversarii săi nu îl pot urma și pe care el combină un dublu interes, atât de politică internațională, cât și în politica internă.”
Un avis împărtășit și de The Economist, la Londra. Săptămânalul britanic explică cum, pe scena internațională, era timpul ca șeful statului francez să-și clarifice poziția față de războiul din Ucraina, pentru a răspunde perplexității partenerilor săi europeni. „Se pare că Macron și-a dat seama cu întârziere cât de mult poziția sa față de războiul din Ucraina provoacă confuzie, ca să nu spunem neîncredere, în părțile răsăritene ale Europei.”
Din Le Monde aflăm ce a mâncat Macron pe baza militară de la Kogălniceanu, în Dobrogea, lângă Constanța, unde sunt încartiruiți cei 500 de militari francezi desfășurați în România: sarmale, mămăligă și papanași.
Despre baza militară de la Kogălniceanu aflăm, tot din Le Monde, că europenii – printre care se numără soldați din unități aeriene poloneze, italiene și britanice, pe lângă contingentul franco-belgian – coexistă cu o unitate americană, care ocupă de fapt partea leului din baza militară. “Cu mult înainte de războiul din Ucraina, această prezență SUA era ușor de recunoscut prin numeroasele vehicule de culoarea nisipului și vehiculele blindate ușoare aliniate în bază.”
Scrie Le Monde: “A 101-a Divizie Aeropurtată Americană, cunoscută sub acest nume pentru că a participat la numeroase operațiuni externe (inclusiv bătălia debarcării în Normandia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial) ar trebui să-și stabilească în curând reședința permanentă aici. Pe termen mediu, Washingtonul plănuiește să-și dubleze trupele de acolo la peste 4.000 de soldați, ceea ce ar face din regiunea Constanța una din cele mai mari concentrații de forțe aliate NATO din sudul Europei și din est.”
Rezistența admirabilă a Estoniei și estonilor la vicisitudini
Tot Le Monde se ocupă și de rezistența admirabilă a Estoniei și estonilor la vicisitudinile de tot felul. Prețurile, în această mică țară baltică ce face parte din zona euro, au crescut deja cu 20%, dar populația continuă să considere că asta e doar o compensație neplăcută care permite evitarea războiului.
“Estonia, cu 1,2 milioane de locuitori și suprafața Elveției, cea mai nordică dintre cele trei țări baltice, tremură din 24 februarie încoace. Independentă doar din 1991, după ce a fost ocupată de Uniunea Sovietică din 1940, de treizeci de ani încoace Estonia a făcut totul pentru a tăia legăturile cu marele și amenințătorul său vecin rus. Este membră a Uniunii Europene și NATO din 2004 și a zonei euro din 2011. din punct de vedere economic, Estonia evită ceea ce ar fi totuși o piață de 140 de milioane de locuitori aflată la ușa sa: doar 2% din exporturile sale merg către Rusia.”
Dar, într-un an, facturile la energia electrică au crescut cu 150%, facturile de gaz s-au triplat, benzina a crescut cu 40%. Totul arde: chiriile au crescut cu 63%, alimentele cu 17%.
Bloomsday today: anacronisme în Ulysses
În sfârșit, să încheiem cu o contribuție personală la exegeza lui Joyce: pe data de 16 iunie 1904, în roman, infidela Molly Bloom zace într-un erotic flux de conștiință, iar la un moment dat își amintește că tatăl ei a luptat eroic la Plevna!
Cititorul știa asta deja, pentru că Leopold Bloom o spune de câteva ori (“Yes, sir. At Plevna that was.” și: “our light horse swept across the heights of Plevna and, uttering their warcry Bonafide Sabaoth, sabred the Saracen gunners to a man.”)
Evident, niciun britanic nu a luptat la Plevna, iar tatăl lui Molly Bloom, ulterior ofițer britanic în Gibraltar, nu avea cum să comande cavalerie ușoară la Plevna, fiind vorba acolo de o armată ruso-română.
Unii cercetători și-au tot bătut capul să înțeleagă de unde a apărut Plevna și ce l-a apucat pe Joyce, de obicei atât de exact… Dar soluția ar putea fi mai simplă decât credem. Joyce a simțit pur și simplu nevoia să introducă ceva despre Balcani, acel Orient al Europei insuportabil de exotic, pe care nici până astăzi cei precum Macron nu-l înțeleg.
La urma urmei, și personajele lui Thomas Pynchon (acel Joyce contemporan nouă) în "Gravity's Rainbow" cântă despre sangeacul Novi Pazar:
"If you want my address, it's
That O-ri-ent Express
To the san-jak of No-vi Pa-zar !"...
