Dragi Tovarăși! (Dorogie Tovarishchi!, 2020), ultimul film al regizorului Andrey Konchalovsky, dă cea mai profundă descriere a misterului fudamental al vremurilor noastre: cultul comunist și puterea lui nesfîrșită.
Povestea reconstituită cu o finețe sobră și dureroasă de Konchalovsky cuprinde evenimentele, deciziile și figurile zilelor de 1-2 iunie 1962. Masacrul de la Novcerkask e relatat minuțios și exact, în linia cinematografiei realist-istorice. Cine vrea să afle ce s-a întîmplat atunci va afla tot și poate foarte bine folosi filmul lui Konchalovsky, așa cum e de folosit o carte de istorie sau un reportaj amplu. Filmat în alb-negru și ținut riguros în chingile unei narațiuni clare, Dragi Tovarăși! face serviciul unei excelente panorame istorice.
Muncitorii orașului sunt revoltați de creșterile de prețuri la alimentele de bază și încetează lucrul. Aparatul de partid își continuă viața paralelă, cu acces privilegiat la alimente și luxuri cotidiene de neconceput pentru proletari. Micii demnitari comuniști ai orașului trăiesc mulțumiți într-o lume diferită și cred în fabula dogmatică oficială: scumpirile sunt încă o confirmare și o izbândă a orânduirii comuniste. Linia de partid arată că scumpirile vor ridica nivelul de trai general și activul de partid repetă și își repetă acest temebelism grosier cu toată convingerea cuvenită unei legități științifice.
Și totuși, muncitorii protestează. Sediul Comitetului orășenesc de partid e luat cu asalt. Conducerea organizației de partid e șocată și conchide, urmând logica oficială, că revolta e rodul ignoranței și al uneltirilor anti- comuniste. Încă dirijată din afară, de imperialiști. Incapabili să explice sau să spună ceva credibil muncitorilor, activiștii cer ajutor de la Centru. Armata ocupă orașul. Trupe speciale KGB iau, în secret, poziții de tragere. Lunetiștii ucid zeci de oameni. Printre dispăruți se numără fiica unei activiste de partid locale, o femeie crescută și educată în cultul lui Stalin. O credincioasă fără rețineri. Treptat dilemele eroinei încep să încolțească și ceva se clatină în credința ei. Când autoritățile ordonă secretizarea masacrului, locuitorii orașului sunt obligați să semneze un angajament de tăcere care prevede pedeapsa cu moartea pentru oricine ar încălca angajamentul. Mulți muncitori sunt arestați. Unii sunt executați pentru instigare la revoltă și trădare. Toate victimele sunt îngropate, secret, în morminte nemarcate și, cu asta, masacrul de la Novocerkask dispare oficial din realitate (pînă în 1992, când crima e recunoscută și lumea poate vorbi liber de ea).
Până aici, filmul lui Konchalovsky povestește o istorie tragică și nemiloasă. Drama istorică e, însă, calea de intrare în oroarea ideologică. Tragedia începe acolo unde evenimentele se sting iar neputința, nimicul și sclavia încep să vorbească.