Pentru 5 aprilie 2025, un cetățean al Republicii Moldova tasta în Google Maps o adresă din nordul Budapestei: „27 Szövetség utca”. Strada Szövetség, 27. Nu a căutat „cazări în Budapesta”, nu a comparat oferte și nu l-a interesat cât costă.
A rezervat rapid, sub un nume fictiv, însă a furnizat data nașterii și numărul de pașaport reale.
Cel care făcuse rezervarea era Alexandru Balan, fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova.
Pentru rezervare, Balan a plătit 150,75 de euro, de pe un card cu terminația 3822, făcut pe un nume fals.
Două zile mai târziu, pe 7 aprilie, Balan a urcat într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova. La ora 18:11 a intrat în România pe la Vama Albița, legitimându-se cu un pașaport moldovenesc.
Mașina a traversat peste noapte România și, a doua zi, pe 8 aprilie, Alexandru Balan ajungea la Budapesta.
S-a cazat la apartamentul 3 al complexului NovaCity.
Cine sunt agenții cu care s-a întâlnit Balan
În aceeași zi, într-un SUV marca Hyunday Tucson, cu numere diplomatice cehești, intrau în Ungaria și trei ofițeri ai Comitetului Securității de Stat (KGB) al Republicii Belarus.
Într-un dosar penal din România în care Alexandru Balan este acuzat de spionaj sunt menționate și numele lor, pe care autoritățile române le-au obținut de la colegii lor din Ungaria și Cehia. Este vorba de Uladzimir Varazhbitau, Uladzimir Yarmak și Mikalai Dukshta.
Primii doi au pașapoarte diplomatice, în timp ce al treilea a fost acreditat în funcția de „consilier” la ambasada belarusă de la Praga și declarat oficial, în noiembrie 2024, drept reprezentant al KGB belarus.
Nu era prima dată când cei trei se întâlneau cu Alexandru Balan. Spionii belaruși se mai întâlniseră cu fostul adjunct al SIS în aprilie 2024, tot în capitala Ungariei.
Să revenim la întâlnirea din aprilie 2025.
Pe 9 aprilie, la 11:17, cei trei spioni belaruși ajungeau la complexul în care Balan era cazat. A intrat doar Varazhbitau, care nu a mai ieșit de acolo timp de aproape 11 ore.
Ce nu știa nici Varazhbitau, nici Balan e că toți erau supravegheați de autoritățile judiciare din Ungaria.
Din rechizitoriul prin care Balan avea să fie trimis mai târziu în judecată în România aflăm că, în prima zi în care a stat în apartament cu Uladzimir Varazhbitau, fostul adjunct al SIS a primit 512 notificări pe telefon – Telegram, Signal, WhatsApp, Facebook.
Balan nu a folosit deloc mobilul în timpul celor 11 ore. L-a deschis abia aproape de miezul nopții, când a trimis un mesaj pe Signal către un contact salvat „Prod”. A tastat doar un emoji: 💥.
A doua zi după întâlnirea-maraton, Balan a mers la o cafenea, unde s-a conectat la rețeaua WiFi pentru a telefona o persoană necunoscută. De altfel, procurorii români au remarcat că, în zilele petrecute la Budapesta, Alexandru Balan și-a conectat de 36 de ori telefonul la rețele publice de WiFi, deși smartphone-ul său avea acces la date mobile.
După întâlnirile cu spionii belaruși, Balan a mers la mai multe case de schimb valutar din Budapesta. În una dintre ele a schimbat 1.500 de euro, ceea ce – în opinia autorităților române – „denotă că a fost remunerat de ofițerul KGB”.
Pe 11 aprilie, Balan a mai schimbat 1.400 de euro și s-a urcat într-un avion către Bruxelles. Tot atunci, au plecat din Ungaria – spre Austria – și ofițerii belaruși.
Documentele. Balan știa „mutrele” și numele unor ofițeri SRI
Anchetatorii din România au deschis un dosar penal în care au cercetat întâlnirea conspirativă a lui Balan cu spionii belaruși în iunie 2025, însă abia în septembrie fostul adjunct al SIS a fost reținut, după ce a fost invitat la Timișoara, la o conferință a Universității de Vest.
Procurorii români îl acuză pe Balan că, la cele două întâlniri avute în aprilie 2024 și aprilie 2025 cu spionii belaruși, le-ar fi furnizat secrete de stat.
Nu sunt informații că autoritățile române ar ști precis ce a vorbit Balan cu ofițerii KGB cât timp au stat în apartamentul din Budapesta, însă documentele găsite pe dispozitivele electronice ale fostului adjunct de la SIS sunt sugestive.
Să explicăm, mai întâi, metoda prin care aceste documente erau transmise.
Balan și agenții cu care era în contact aveau datele de acces la adrese de e-mail comune. Documentele nu erau trimise de pe acele căsuțe, ci salvate în draft.
Adică Balan salva un document în draftul căsuței de e-mail, iar sursele sale le consultau acolo.
În iulie 2025, după întâlnirea de la Budapesta, în folderul drafts al unei astfel de adrese au apărut rapoarte informative în limba rusă – etichetate „Geo”, „Kiev 1”, „Kiev 3”, „Despre odes”, „Odesblog”.
Contul prin care urmau să fie citite a fost accesat și șters de la o adresă IP din Belarus pe 8 septembrie 2025, la câteva ore după ce reținerea lui Balan devenise publică în presă.
Iată, concret, ce conțineau câteva dintre documentele găsite în drafts:
- fișierul „Geo”descrie cum a fost contactată o sursă care avea date despre evenimente politice din regiunea Transcaucazia;
- „Kiev 1”descria o sursă din Ucraina, militar în armata ucraineană, care avea date despre evenimente cu caracter militar;
- „Kiev 3”– o altă sursă militară din Ucraina;
- „УКР” descria contactarea unei surse din Ucraina, posibil activă în SBU (serviciul secret ucrainean) și în armată, de la care ar fi aflat informații în baza cărora ar fi putut fi fabricat un material pentru mass-media internațională, în scopul „atacării informaționale” a președintei Maia Sandu.
Pe lângă documentele din drafts, procurorii români au descoperit în cele nouă telefoane, patru laptopuri și nenumărate dispozitive de stocare găsite în locuințele lui Balan și alte documente secrete.
Pe acestea, practic, se bazează acuzarea din România.
Un document este o notă a Serviciului român de Informații Externe către SIS, din 24 august 2015, clasificată „secret de stat”, care conține date despre activitatea unor persoane de pe teritoriul României. Numele acestor persoane nu este menționat.
Un alt document este un fișier .pdf denumit: „34-I-043-G-15”, care conținea informații de tip „secret de stat”.
Potrivit Serviciului Român de Informații, acel document „conține identități ale unor ofițeri activi ai Serviciul Român de Informații și evidențiază existența unor relații de cooperare cu servicii din alte state/modalitățile de organizare a acestora”.
Faptul că Alexandru Balan e posibil să fi știut identitatea mai multor agenți secreți ai SRI reiese și dintr-un alt document găsit pe dispozitivele sale. Numele e sugestiv: „mutre (1) 2013” – un fișier Word în antetul căruia apărea scris „Colaboratori SRI 2013”. Sub acest titlu apar șapte fotografii ale unor agenți sub acoperire.
Numele nu sunt trecute. Însă în actele judiciare consultate de Europa Liberă se menționează că „Balan le cunoaște identitatea, calitatea oficială, zona de expertiză și implicarea în activități alături de SIS R. Moldova”.
Furnizarea acestor identități către KGB Belarus este calificată „drept vulnerabilitate pentru SRI”.
Ce se întâmplă cu dosarul din România
Cetățenia moldoveană a fostului număr doi din SIS a fost retrasă pe 23 iunie, printr-un decret semnat de președinta Maia Sandu. Decizia șefei statului vine după ce justiția a demonstrat că Alexandru Balan a fost spion belarus.
Fostul adjunct al SIS a fost condamnat în aprilie, la Chișinău, la un an și șase luni de închisoare pentru „tentativă de divulgare a secretului de stat”.
A fost mai apoi grațiat de Maia Sandu, extrădat din România și trimis în Belarus, la schimb cu doi foști angajați ai SIS care erau arestați în Rusia.
Dacă în Republica Moldova procesul lui Balan s-a încheiat, cel din România este în derulare și, teoretic, fostul adjunct al SIS ar trebui să se prezinte la proces.
În România, Alexandru Balan este judecat pentru „divulgarea secretului care periclitează securitatea națională” și riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
Dosarul său se judecă la Curtea de Apel București și se află în stadiul analizei procedurale.
Balan a fost trimis în judecată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) și este acuzat că ar fi pus în pericol securitatea națională a României.
Din actele preliminare emise de judecătorii români reiese că Balan a recunoscut faptele de care este acuzat.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te