Linkuri accesibilitate

Fostul deputat PDM Constantin Țuțu s-a predat de bunăvoie poliției de frontieră moldovene


Moldova - Constantin Tutu, PDM
Moldova - Constantin Tutu, PDM

Fostul deputat PDM Constantin Țuțu s-a predat de bunăvoie poliției de frontieră moldovene la punctul de trecere Leușeni-Albița, a anunțat vineri Procuratura Generală. Într-un comunicat de presă se spune că Țuțu, dat în căutare internațională anul trecut ca să fie judecat pentru îmbogățire ilicită și trafic de influență, va fi predat Procuraturii Anticorupție și va sta în carantină 14 zile, în baza măsurilor de combatere a epidemiei de coronavirus. Procurorii nu spun unde s-a aflat Țuțu, considerat un apropiat al fostului lider PD Vlad Plahotniuc, în ultimele luni. În ianuarie, ProTv.md a relatat că Țuțu a fost văzut în România, la Brașov. În privința lui Plahotniuc, autoritățile americane au confirmat luna aceasta că se află în Statele Unite, spunând că urmează să fie deportat, după ce în ianuarie i -au aplicat interdicție de viză pentru că s-ar fi angajat în acte de corupție și antidemocratice.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG