Linkuri accesibilitate

Fostul premier Vlad Filat a declarat că nu intenționează să plece din R. Moldova și nu a exclus revenirea în politică


Vlad Filat

Fostul premier Vlad Filat a declarat că nu intenționează să plece din R. Moldova, deși decizia de judecată de marți, prin care a fost eliberat condiționat din închisoare, i-ar permite acest lucru. Filat a făcut declarația într-o conferință de presă susținută astăzi, la o zi de la punerea sa în libertate, înainte de termen, printr-o decizie Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Fostul premier a mai spus că este pregătit de eventuala contestare a acestei decizii. Arestat în octombrie 2015 și condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență, Filat a obținut prin decizii ale CEDO reducerea termenului cu 709 zile din cauza condițiilor de detenție proaste. Legea moldoveană i-a permis să ceară și să obțină eliberarea când i s-au împlinit 2/3 din termenul de detenție redus. În conferința de presă de astăzi, el a respins speculațiile despre implicarea politicienilor în eliberarea sa, spunând că este rezultatul unei acțiuni legale începută de apărare în luna aprilie. Filat nu a exclus revenirea în Partidul Liberal Democrat pe care l-a condus până la condamnare, dar a spus că nu a luat o decizie și că pe moment se va concentra asupra vieții sale private.

XS
SM
MD
LG