Linkuri accesibilitate

Franța prelungește carantina până pe 11 mai


Discurul televizat al președintelui francez Emmanuel Macron, luni, 13 aprilie 2020.

Președintele Emmanuel Macron a anunțat luni seară, prelungirea până pe 11 mai a măsurilor stricte de izolare din Franța. În acest moment, în Franșa sunt are aproape 138 de mii de cazuri confirmate de contaminare și circa 15 mii de decese.

Prin această decizie, Parisul optează pentru un curs diametral opus de cel urmat de țările vecine, cel puțin la fel de afectate de pandemia de coronavirus.

În Germania, Academia Naţională de Știinţe „Leopoldina” a recomandat luni relaxare treptată a măsurilor de distanţare socială impuse în legătură cu pandemia cu noul coronavirus, care a infectat în Germania peste 120 de mii de persoane. Cancelara Angela Merkle și premierii landurilor vor dezbate problema miercuri.

Pentru moment, Germania are o rata mică de decese, în jur de 3 mii, iar luni, pentru a treia zi consecutiv s-a constatat o reducere a numărului de infecții noi.

Academia recomandă redeschiderea școlilor primare și secundare, nu neapărat și a grădinițelor pentru că este mai greu pentru copii mici să respecte reguli stricte de igiena si distanțare. În funcție de cum va evolua situația, ar putea urma redeschiderea magazinelor și eventual a unpr cantine precum și liberalizarea călătoriilor.

Austria începe de marți, 14 aprilie să relaxeze măsurile de izolare odată cu trecerea Paștelui, începând tot cu școli, după care vor urma magazinele mici, centrele comerciale și eventual cafenele si restaurantele. Totul însă cu respectarea nor norme sanitare stricte.

Spania, deși una din cele mai afectate țări europene de pandemia de coronavirus, a reluat de luni, 13 aprilie, o serie de activități economice. Cehia o va face de asemeni în cursul acestei săptămâni.

În Italia, numărul deceselor a ajuns la peste 20.400 dar experții remarcă faptul că scade constant numărul pacienților în stare gravă. Săptămâna trecut, Italia a extind măsurile de izolare strictă până pe 3 mai. Cu toate acestea, de marți, 14 aprilie, se deschid o serie de afaceri mici, ca librăriile și spălătoriile – locuri unde autoritățile vor să vadă cum funcționează menținerea unor măsuri stricte de distanțare fizică.

XS
SM
MD
LG