Linkuri accesibilitate

Fraudarea fondurilor europene în Bulgaria


Sunflowers, summer, agriculture, Bulgaria
Sunflowers, summer, agriculture, Bulgaria

Câteva mii de fermieri bulgari au încercat să fraudeze fondurile europene, a anunțat Ministerul Agriculturii. Metoda cea mai răspândită - suprapunerea suprafețelor lucrate.

Fraudarea fondurilor europene în Bulgaria
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:38 0:00
Link direct

Verificările realizate de experții fondului de stat „Agricultură” în cadrul ministerului au stabilit nereguli în peste 7 000 de cereri de finanțare europeană. Sunt dublate holde cu o suprafață totală de 3567 de hectare. În majoritatea cazurilor scopul este obținerea unor subvenții mai mari de cele cuvenite. Fermierii care au greșit în completarea declarațiilor își vor putea retrage cererile până la data de 1 decembrie.

Experții fondului de stat au descoperit fraudele prin verificări la fața locului sau la baza fotografiilor de satelit. Sunt analizate căteva fotografii ale aceleiași suprafețe în cursul anului. Metoda a fost aplicată pentru prima dată în Grecia și Spania în scopul depistării unor suprafețe false de păduri de măsline.

Fondul „Agricultura” a publicat informația pentru suprafețele dublate în sistemul său electronic. Datele reale există în registrele ministerului Agriculturii astfel încât nu este nevoie ca fermierii să prezinte dovezi suplimentare.

Verificările din acest an au cuprins peste 1,2 milioane de holde cu o suprafață totală de peste 3,88 de milioane de hectare și declarații ale peste 60 000 de agricultori.

Campania a demarat cu vizite de teren. Au urmat verificări la baza sistemului european de satelit Sentinel. Fotografiile sunt făcute periodic și demonstrează evoluția plantelor. În acest mod este verificată nu numai adevărata mărime a suprafețelor dar și respectarea lucrărilor de întreținere minime care garantează obținerea unei recolte normale în conformitate cu ordonanța nr.3 din 2015.

Nu sunt prevăzute sancțiuni ci numai corecții dacă greșeala din declarația respectivă cuprinde sub 3% din suprafața totală.

În diapazonul 3-20% suprafața în plus este înmulțită cu 2 și scoasă din cea pentru care fermierul va primi subvenții.

Între 20 și 50% duce la anularea subvenției.

Peste 50% - sunt aplicate sancțiuni și în perioada următoare.

Fața de anul 2019 suprafața agricolă dublată în 2021 este de trei ori mai mică.

Previous Next

XS
SM
MD
LG