La scurt timp după ce Rusia a declanșat războiul în Ucraina, Elena Baibekova, profesoară de matematică la Școala Elementară nr. 59 din orașul Astrakhan din sudul Rusiei, a fost concediată.
Motivul oficial? Nu s-a prezentat la clasă, deși era o vacanță școlară legală și niciun elev nu era la școală.
Motivul real, crede ea, este că s-a alăturat unei demonstrații împotriva războiului care a avut loc în centrul orașului la 22 februarie 2022, cu două zile înainte de lansarea invaziei la scară largă. Aproximativ trei luni mai târziu, după ce a fost reținută o dată de poliție, ea și fiul ei în vârstă de 17 ani au fugit din țară, ajungând în Germania, unde au solicitat azil.
„Toată viața mea le-am predat copiilor în Rusia, iar locul meu este acolo”, a declarat ea prin telefon pentru Idel.Realities RFE/RL. „Cel mai probabil, mă voi întoarce, dar nu știu cum va fi Rusia în acel moment”.
Elena Baibekova este doar un exemplu dintre nenumărații profesori care au fugit din Rusia de la începutul invaziei. Deocamdată nu există statistici oficiale, dar se estimează că numărul lor este de ordinul zecilor, poate chiar al sutelor.
În total, se crede că peste 500 de mii de persoane au părăsit Rusia de la 24 februarie 2022, iar unele estimări vorbesc de aproape un milion. Printre cele mai proeminente sectoare care au înregistrat cele mai mari pierderi de angajați se numără sectorul IT, unde peste 300 de mii de programatori au plecat în Kazahstan, Georgia, Armenia și alte țări.
Dar au fugit și mulți profesori.
„Ne-am dat seama că nu putem rămâne într-o țară al cărei președinte a decis să distrugă un stat vecin”, a declarat Aliona Podlesnih, profesoară la facultatea de jurnalism dintr-o universitate din orașul Perm, din Munții Ural. Aliona a părăsit Rusia în septembrie.
„Ne-am dat seama că era periculos să rămânem în Rusia”
Aliona Podlesnih, care s-a mutat în Serbia împreună cu soțul ei și cei doi copii la sfârșitul lunii septembrie, spune că au început să facă planuri pentru a părăsi Rusia la scurt timp după începutul invaziei.
Inițial, familia intenționa să plece la sfârșitul lunii octombrie. După ce, la sfârșitul lunii septembrie, Putin a anunțat mobilizarea a zeci de mii de militari în rezervă și a altor ruși, lucrurile s-au precipitat. „Am înțeles că era periculos să rămânem în Rusia”, a spus ea, „și nu numai din cauza mobilizării”.
Soțul ei a plecat în Kazahstan. Aliona a rămas în urmă pentru a vinde apartamentul lor din Perm și pentru a schimba rublele în valută străină. Ea și copii au ajuns în Kazahstan la câteva zile după soțul ei.
Aliona spune că, înainte de plecare, opoziția sa față de război era limpede. Ea încerca „să le deschidă ochii celor care nu văd încă adevărul. La început mi s-a părut că acest lucru nu ar fi periculos”.
În iunie, ea s-a plâns autorităților locale pentru că pe un centru cultural a apărut un banner uriaș cu litera „Z”. Politicieni pro-război și grupuri civice au adoptat litera „Z” ca simbol al invaziei rusești.
Bannerul a rămas afișat, spune ea, dar după ce s-a plâns de el, Aliona a început să primească amenințări, s-a spus despre ea că este „dușman al poporului” - un calificativ din epoca stalinistă. Membrii familiei sale au primit, de asemenea, amenințări voalate și insulte de la rude îndepărtate sau de la cunoscuți.
„Evident, a devenit foarte periculos pentru noi să rămânem în Rusia. Exista, desigur, o cale de ieșire: să tăcem, dar eu nu vreau să tac”, a spus ea. „Prin urmare, eu și soțul meu am luat decizia corectă de a părăsi Rusia. În general, această decizie a fost mai mult a lui. Dar m-a salvat și pe mine”.
După o lună în Kazahstan, Aliona Podlesnih spune că familia a plecat în Serbia, care, potrivit ei, era mai potrivită pentru ei și mai accesibilă. Au cumpărat o casă lângă granița cu Ungaria; cei doi copii ai ei au început să învețe limba sârbă.
Aliona spune că lucrează, în continuare, ca profesoară, îi ajută pe refugiații ucraineni și ruși și își caută un loc de muncă cu normă întreagă. Ea spune că plătește, în continuare, impozite în Rusia. Soțul ei este, deocamdată, șomer.
„Sper că va răsări în curând Soarele și în Rusia, spune Aliona.
„Copiii îmi scriu”
Elena Baibekova și fiul ei de 17 ani au ajuns, inițial, într-o tabără de refugiați din orașul german Sigmaringen, povestește ea, așteptând ca cererea lor de azil să fie procesată. În acea tabără erau mulți refugiați ucraineni și Elene spune că s-a împrietenit cu ei.
Ulterior, au fost mutați într-un orășel din landul Baden-Wuerttemberg, unde ea învață limba germană, iar fiul ei învață la un liceu local.
Elena spune că foștii ei elevi o sună și îi trimit e-mailuri în mod regulat; uneori îi trimit videoclipurile de propagandă și cursurile pe care sunt obligați să le asculte. „Copiii îmi scriu și-mi spun : Aveți idee cu ce ne umplu capetele?”
„Au nevoie de ajutor și încerc să le ofer cât de mult pot. Le spun că toate acestea se vor sfârși, că cel mai important lucru este să salvezi umanitatea din tine”, a mai spus ea.
Pentru Olga Lizunkova, profesoară de limba engleză și germană într-un mic sat din regiunea centrală Nijni Novgorod, decizia de a pleca și de a se muta în Kârgâzstan a fost motivată în parte de propriii elevi. Ea spune că aceștia au reclamat-o administratorilor școlii în septembrie, după ce a vorbit critic în clasă despre război.
A fost amendată cu 30 de mii de ruble (500 de dolari la acea vreme) pentru „discreditarea” armatei, a primit un avertisment și a fost suspendată de la serviciu. A doua zi, ea a demisionat. „Existau temeri că lucrurile nu se vor termina aici” cu amenda și avertismentul, a spus ea.
De ce? „Pentru că nu pot să tac”, a spus ea. „Și dacă aș fi acum în Rusia, aș continua să protestez împotriva războiului”.
Ea și soțul ei și-au vândut apartamentul și au făcut rost de o mașină și de un șofer care să îi ducă peste graniță. Ea spune că nu au întâmpinat prea multe probleme din partea polițiștilor de frontieră ruși, în ciuda trecutului soțului ei, care îl făcea un potențial candidat prioritar pentru a fi chemat în armată. O lună mai târziu, s-au mutat în Kârgâzstan.
Ea spune că, în prezent, studiază pentru a obține un certificat de profesor autorizat de limba engleză ca limbă străină, iar soțul ei se pregătește de o nouă calificare în domeniul IT pe lângă competențele sale profesionale.
Uneori, spune ea, este nostalgică: îi este dor de casa în care a crescut de când era copil. De asemenea, are un mesaj pentru cei rămași în Rusia care s-ar putea gândi și ei să fugă: „Dacă vreți să plecați, dar nu aveți mijloacele financiare necesare sau sunteți prea atașați de ceva sau de cineva, nu fiți supărați, nu vă acuzați pentru asta”, spune ea. „Emigrarea forțată este dificilă, atât din punct de vedere financiar, cât și moral. Dacă nu-ți vine să pleci, este dreptul tău, nu ar trebui să pleci doar din cauza guvernului”, a mai spus ea. „Am auzit undeva această expresie: De ce ar trebui să-mi părăsesc apartamentul doar pentru că - scuzați expresia - autoritățile își fac nevoile în el?"
