Filme pe 8mm, fără pistă de sunet, realizate între anii 1947 şi 1990 de către 150 de est-germani, au fost puse la dispoziţia producătorului suedez, Alberto Herskovits şi politologului canadian Laurence McFalls. Cei doi sînt iniţiatorii proiectului inedit, „Open Memory Box“ care acum este accesibil pe internet. Din materialul obţinut de la persoane particulare care conţine imagini filmate la nunţi, petreceri, concedii la Marea Neagră sau în ţări din blocul răsăritean, iniţiatorii au alcătuit o adevărată panoramă a unui cotidian aproape uitat.
Ideea iniţiatorilor a fost prezentarea estului din perspectiva oamenilor simpli şi nu din perspectiva aparatului de putere din RDG. Astfel, cei doi au dorit să depăşească clişeele care, de regulă, însoţesc relatările despre RDG şi, în general, despre Europa răsăriteană. În esenţă, cotidianul oamenilor se aseamănă peste tot. Astăzi, cred ei, e nevoie de a depăşi discrepanţa est-vest care continuă să existe şi după 30 de ani de la căderea zidului.
Realizatorii nu au intenţionat să bagatelizeze ceva. Ei au dorit doar să completeze, să rotunjească imaginia Republicii Democrate Germane.
Pentru a reda o imagine cuprinzătoare a cotidianului est-german, spune producătorul de film, Alberto Herskovits, s-a ţinut cont de toate straturile sociale. „Camerele de filmare au fost folosite de la lăcutuşi pînă la medici.”
Explicaţii privind proiectul a dat televiziunii germane şi politologul Laurence McFalls de la Universitatea din Montreal, afirmînd:
„Am prezentat aceste imagini şi filme unor oameni din Canada. Ei au reacţionat, spunînd că şi acolo au trăit oameni la fel ca noi.”
Doar cîteva filme, montate de către realizatorii proiectului, au sonorul adăugat ulterior. Este vorba despre interviuri cu autorii peliculelor care comentează imaginile. Aceştia îşi amintesc de momentele filmării sau îşi aduc aminte de diverse anecdote biografice sau politice.
Un astfel de film, din anii 1970, intitulat „Am fost minţiţi”, tematizează, între altele, şederea unui muncitor în Uniunea Sovietică. Acolo a participat, timp de patru ani, la construcţia gazoductului („Drujba”) care făcea legătura între Germania răsăriteană şi URSS. Comentînd imaginile legate de deschiderea frontierei germano-germane, pe data de 9 noiembrie 1989, fostul muncitor, azi pensionar, spune:
„Eu nu am crezut că graniţa a dispărut. Niciodată nu m-am gîndit c-ar putea să cadă. Asta, pentru că telejurnalele, de regulă, ne-au minţit - mai mult sau mai puţin. Am fost minţiţi, de la un capăt la celălalt. Asta mai trebuie să adaug.”
Cîteva dintre filmele cuprinse în acest proiect au fost realizate în România de către turişti sau simpli vizitatori. Astfel, au fost imortalizate imagini din Bucureşti, din Constanţa, de la Sinaia, din pieţe sau din magazine.
Faptul că proiectul nu a fost realizat de o echipă germană este benefic în sensul că nu e nici vindicativ şi nici nostalgic. Dacă ar fi fost realizat de către un vest-german i s-ar fi reproşat că demonizează RDG-ul. Dacă ar fi fost un est-german i s-ar fi imputat că încearcă să bagatelizeze dictatura.
