Ultimele scrisori ale lui Mirel Costea, înainte de a-și trage glonțul în cap, au fost către adjunctul său, ilegalistul Alexandru Rogojinschi, către fetițele sale și către soția sa, Ana. Este posibil ca Mirel Costea să fi scris acele texte de un aparent devotament total pentru a-și proteja familia (se cunoaște cazul unui Lev Kamenev, al cărui fiu a supraviețuit în urma acceptării de către vechiul bolșevic a confesiunii publice a unor crime imaginare). Public aici câteva fragmente (cu grafia originală conform dactilografierii la Secția Cadre și la Securitate a scrisorilor olografe). Cazul Mirel Costea este emblematic pentru dinamica relațiilor de putere din PMR în perioada stalinismului dezlănțuit.
„Dragă tov. Rogojinschi,
Un comunist trebuie să aibă încredere în Partid și trebuie să fie cel mai fericit om din lume când simte că și Partidul are încredere în el. Am fost fericit, m-am bucurat de încrederea Partidului, și spun că am meritat-o, n-am înșelat Partidul. Din 1939 n-am trăit altă viață decât pentru Partid. Când mi s-a părut odată că soția mea se teme că activitatea mea poate duce la arestarea mea, am vorbit cu ea frumos și i-am arătat ce e Partidul. A început și ea să activeze cu trup și suflet. Până la 23 August 1944, n-am făcut un copil, tot cu gândul la Partid, să nu am greutăți în muncă. (…) Am urât și urăsc pe dușmanii clasei muncitoare, pe trădătorii ei, pe Foriș, Kofler, Pătrășcanu, Melinte, etc, etc. A fost arestat de aproape 2 săptămâni Calmanovici, care este cumnatul meu, am căutat să insuflu surorilor sale, printre care și nevasta mea, că noi, ca m.d.p. (membri de partid; V.T.) trebuie să avem încredere în Partid, dacă nu e vinovat i se va da drumul, dacă este vinovat atunci nici în gând să nu fim alături de el, ci de Partid, părerea Partidului să fie și a noastră. Am satisfacția că am contribuit la descoperirea, demascarea multor trădători ai clasei muncitoare și am contribuit la trimiterea lor la locul cuvenit. Este drept că mi-au și scăpat unii. … Dacă cineva mi-a fost rudă și am văzut că este ostil, n-a mai fost rudă și l-am lăsat dracului. Chiar despre Calmanovici pe care-l știam ca om al Partidului, am început să-l țin în rezervă, când am simțit că Partidul are rezervă față de el. N-am vrut niciodată să mă uit în dosarul său. … După chestia Calmanovici mai poate Partidul să aibă încredere în mine? Cinstit și sincer spun că are toate motivele să aibă încredere, căci nici măcar din limbuție sau pălăvrăgeală n-am vorbit niciodată nimic, nici despre munca mea, nici despre chestiuni de Partid sau altele pe care le cunosc. Totuși Partidul nostru nu va avea încredere, pentru că are experiența tristă a bandiților strecurați în munci de răspundere în Partid, cu partidele comuniste frățești. …Există un om cinstit care să nu vibreze pentru tov. Stalin? Să nu i se încrețească pielea când aude vorbind despre tov. Stalin pe cineva care l-a văzut personal? Există un om cinstit, chiar dacă nu e m.d.p. care să se gândească la viitor și să nu-i vină în minte tov. Stalin? … N-am putut să suport gândul că Partidul a pierdut încrederea în mine. De aceea sărut carnetul meu de Partid, pe care nu l-am murdărit nici înainte de a-l avea, în această formă și nici de când îl am. Îl depun Partidului. Îi mulțumesc pentru încrederea avută până la un anumit moment. Nu este un gest de comunist, nu de la Partid am învățat gesturile acestea, este încă o rămășiță a educației și moralei burgheze. Aș fi suportat schingiuiri în beciurile Siguranței, dar nu pot să suport chinul că nu mă mai bucur de încrederea Partidului meu. Ultimul meu gând către tov. Stalin, către CC al PMR, către tov. Gheorghiu-Dej. Costea Mirel”
Și către fetele sale:
„Dragele mele fetițe Rodica și Dana,
Tăticul vostru pe care l-ați iubit și v-a iubit vă cere scuze că pleacă, când veți fi mari, veți înțelege că cel mai mare bun al unui om cinstit este să se bucure de încrederea Partidului. … Să știți că tatăl vostru a fost un om cinstit și devotat Partidului. Dacă însă vreodată veți afla că Partidul are altă părere despre mine, atunci să credeți ce spune Partidul. Mama voastră vă va îngriji și vă va educa în spiritul dragostei pentru tov. Stalin, pentru URSS, pentru Partidul nostru, pentru conducătorii iubiți ai Partidului nostru, așa cum v-am educat și eu. Să nu fiți necăjite pentru că odată și odată tot moare un tătic. El nu poate trăi atâta vreme cât ar vrea copiii săi. Oricum nu mai aveam mult de trăit din cauza ulcerului meu. … Vă sărut cu dragoste nebună, Tata.
M-am uitat mult la voi astă seară și mi se scurgeau ochii”.
