Linkuri accesibilitate

Gâlceava mintoşilor


Emilian-Galaicu-Paun-blog-2016

Am ezitat puţin, înainte să scot în faţă titlul de mai sus, cu tradiţie în literele noastre (vă mai aduceţi aminte: Divanul sau Gâlceava Înţeleptului cu Lumea... al lui Dimitrie Cantemir), având la dispoziţie unul mai neutru – Cearta intelectualilor –, cu rezonanţe din Julien Benda, cu epocala sa Trădare a intelectualilor; şi totul doar pentru a încerca un… Giudeţ cât se poate de echidistant între două voci importante ale intelighenţiei româneşti, dacă nu cumva între două conştiinţe ce s-au manifestat plenar în România anilor ’90 – 2000 încoace, după ce că şi până la Revoluţia din decembrie ’89 au avut un cuvânt de spus, fiecare în cercul său.

Citesc în nr. 953 al Observatorul-ui cultural, din ianuarie curent, titlul de pe ultima pagină: „Liviu Antonesei dat în judecată de Gabriel Liiceanu & Editura Humanitas”, şi nu-mi vine să-mi cred ochilor: tocmai discipolul iubit (& răzvrătit) al lui Noica, autorul Jurnalul-ui de la Păltiniş, dar şi – Nota Bene! – al Dragul-ui meu turnător (prezentat în cadrul emisiunii Carte la pachet) să recurgă la metodele coercitive ce i s-au aplicat Domniei Sale în perioada comunistă (darea afară de la Institutul de Filozofie, unde-şi câştiga o pâine ca cercetător), ca reacţie la „delictul de opinie” al unui alt intelectual?

„…am fost sunat în jur de 15 decembrie de un jurnalist de la ziarul Evenimentul din Iaşi, care mi-a cerut o declaraţie legată de faptul că am fost dat în judecată de domnul filozof Gabriel Liiceanu. […] am aflat că procesul este civil şi că mi se solicită daune […] că daunele pretinse trebuie să fie peste 200.000 de lei!”, spune Liviu Antonesei, opinând că „Un scriitor, un autor care lucrează cu cuvintele ar trebui să uzeze de armele cu care l-a înzestrat Dumnezeu sau s-a înzestrat el singur”. Iar la întrebarea lui Ovidiu Şimonca dacă a dat, la rându-i, vreun scriitor în judecată, răspunsul poetului & eseistului ieşean este cât se poate de tranşant: „Nu, nu am dat niciodată vreun scriitor în judecată, la drept vorbind nu am dat niciodată pe nimeni în judecată. N-ar putea să-mi treacă prin cap să dau în judecată pe cineva pentru ceea ce se cheamă «delict de opinie». E ca şi cum aş vrea să-i închid acelei persoane gura, să-i confisc unealta sa de lucru, să-l privez de drepturi esenţiale ale omului”. Onest până la capăt, Antonesei citează nişte opinii mai vechi ale sale care-l vizează pe autorul Apel-ului către lichele & directorul Editurii Humanitas, precizând totodată că „nu am chiar nimic să-i reproşez, în pasajele citate nu sunt reproşuri, sunt simple observaţii ale unui om care nu obişnuieşte să stea cu ochii închişi, nici nu poartă ochelari de cal. […] Unora nu le place ce spun/scriu, dar eu nu-i oblig să mă asculte, să mă citească sau să mă creadă. Nu mă socot deţinătorul exclusiv al vreunui adevăr, formulez numai opinii, păreri, care pot fi contrazise prin argumente…”

Dacă ştirea – faptul în sine că unui opinatru sau, în termenii lui Dan C. Mihăilescu, unui opinioman i s-a intentat un proces civil de către alt opinatru / alt opinioman – m-a întors pe dos, turnura pe care o poate lua Procesul Cărturarilor mă îngrozeşte de-a binelea, cu atât mai mult cu cât şi unul, şi altul sunt intelectuali foarte prezenţi în viaţa publică; şi unul şi altul critici acerbi ai actualei coaliţii ALDE-PSD; nu în ultimul rând, şi unul şi altul excelenţi mânuitori ai cuvântului scris. Încă pot înţelege când oamenii politici se înjură (n-am auzit să se şi cheme în judecată), dar să nu găsească limbă comună doi oameni de litere, fiecare apărându-şi ideile în respectul gândirii celuilalt – asta chiar că aduce a sfârşitul lumii, aşa cum – ne place să repetăm – a fost făcută de Dumnezeu: „La început a fost Cuvântul…” Iar de-aici până la sloganul: „Moarte intelectualilor!” din zorii democraţiei româneşti nu mai e decât un pas…

XS
SM
MD
LG