Linkuri accesibilitate

G7 taxează multinaționalele și cum poți fi tratat ca un criminal pe un aeroport din Londra


Londra, aeroportul Heathrow.

Un „pas istoric” este titlul în mai toată presa din weekend și de astăzi, după ce miniștrii de finanțe ai țărilor G-7, reuniți la Londra pentru a pregăti summitul de săptămâna aceasta, cu participarea lui Joe Biden, și-au adus „tot sprijinul” pentru proiectul pregătit de OECD de introducere a unei taxe internaționale de cel puțin 15%, impusă multinaționalelor.

Le Monde, în Franța, scrie că impunerea unui impozit minim mondial e un prim pas spre o fiscalitate adaptată secolului XXI, cel al mondializării și al digitalului. O parte din profiturile astfel taxate va fi redistribuită spre țările în care sunt instalate multinaționalele și în care până acum cel mai adesea ele practicau evaziunea fiscală.

Cotidianul francez de stânga Libération amintește că Joe Biden a sprijinit foarte mult acest proiect, în vreme ce conservatorul Le Figaro scrie că Joe Biden ar fi dorit un minimum de 21% la nivel mondial, cum se face în SUA, dar că asta permite totuși «stabilirea unor reguli mai echitabile». Libération precizează totuși că pentru multe ONG-uri, ba chiar și pentru ministrul francez de finanțe Bruno Le Maire, acel prag de minimum 15% este prea coborât și că mai e mult de făcut pentru a lupta împotriva paradisurilor fiscale.

La Londra, până și ultraliberalul cotidian al băncilor din City, Financial Times, scrie despre un acord istoric, urmat în asta și de The Guardian.

La Moscova, Kommersant completează spunând că miniștrii celor 7 economii cele mai dezvoltate din lume au decis și să oblige multinaționalele să declare impactul asupra mediului înconjurător al activității lor.

Alegeri locale în Saxonia: conservatorii bat extremiștii

Scrutinul de ieri, duminică, din landul Saxonia-Anhalt era ultimul mare test electoral pentru partidul creștin-democrat, CDU, al Angelei Merkel, înaintea alegerilor generale din toamnă. Sondajele au arătat însă imediat după închiderea cabinelor de vot că CDU conduce degajat, peste partidul dreptei extreme, Alternative für Deutschland (AfD). O parte a observatorilor, precum, de pildă, El Pais, în Spania, acorda dinainte un mic avans partidului lui Merkel peste AfD, dar diferența finală în voturi se arată mult mai mare.

Cu 2,2 milioane de locuitori, landul Saxonia, fost comunist, parte din defuncta RDG, este subpopulat, dar alegerile acestea erau un test în primul rând pentru șansele lui Armin Laschet, succesorul prevăzut al lui Merkel, de a deveni cancelar în locul acesteia, după alegerile din toamnă.

Luptat – și învins” (“Gekämpft - und gewonnen”), pune simplu titlul, la München, Süddeutsche Zeitung. Cotidianul bavarez (dar și național) are cuvinte de laudă pentru felul în care șeful landului Saxonia, Reiner Haseloff, și-a condus campania spre victorie. La fel, Frankfurter Allgemeine Zeitung titrează mare: „Triumful lui Haseloff”.

Potrivit sondajelor și calculelor realizate de televiziunea publică ARD, CDU pare să fi câștigat 37 % din voturi, cu șapte procente mai mult decât în urmă cu cinci ani și cu mult înaintea extremiștilor din AfD, care a obținut doar 20,8 %, cu două procente mai puțin decât în 2016.

Verzii, care sunt puternici la nivel național, dar foarte puțin influenți în fosta RDG, abia dacă au strâns 6%. Socialiștii, membri ai coaliției guvernamentale a lui Merkel (Groko: die große Koalition), au făcut, la rândul lor, doar 8%.

Cum poți fi tratat ca un criminal pe un aeroport din Londra

Londra are șase aeroporturi internaționale și pe oricare din ele zeci de cetățeni din UE s-au văzut, de la începutul anului încoace, arestați, încarcerați și trimiși înapoi fără să beneficieze de sprijin juridic, toate astea pentru că n-au știu să răspundă la întrebările vameșilor, puși să vâneze pe oricine nu posedă un permis de lucru în Marea Britanie. Același cotidian francez Libération are astăzi un mare reportaj despre asta, cu multe mărturii precise ale unor cetățeni italieni, spanioli și bulgari arestați pe unul sau altul din aeroporturile din Londra, reținuți fără explicații și trimiși apoi înapoi în țara lor, uneori după mai multe zile de carceră.

Cei mai vizați, scrie Libération, sunt românii, bulgarii și polonezii, dintre care mulți încă merg în Anglia în căutare de lucru, dar ignoră că de la începutul anului este absolut obligatoriu să posezi deja o viză de angajat înainte de a intra în țară.

Numai în primele trei luni ale anului, 3.294 de cetățeni UE au fost expulzați direct de pe aeroport, fără drept de apel. Inclusiv, constată Libération, 54 de francezi. Se estimează, desigur, că cifrele vor crește după ce se vor ridica restricțiile de călătorie din pricina Covid-19.

Diferența între Covid-19 și Sida

La rubrica despre actualitatea pandemiei, Le Monde are astăzi un interviu cu viroloaga Christine Rouzioux, pe care o întreabă de ce, dacă un an a fost de ajuns pentru a pune la punct un vaccin contra Covid-19, în 40 de ani nu s-a găsit unul contra Sida, care rămâne o maladie incurabilă?

Iată răspunsul ei: — „Virusul HIV înșeală și evită în permanență răspunsurile corpului. Persoanele seropozitive au anticorpi împotriva HIV, însă aceia nu sunt anticorpi capabili să elimine celulele infectate, deoarece ele se află în stare de repaos și nu sunt recunoscute de sistemul imunitar ca purtătoare de virus. Virusul acesta este extrem de inteligent: știe să se ascundă și să ocolească sistemele de apărare ale organismului. Infectând direct sistemul imunitar, el ajunge oarecum să « dirijeze » răspunsurile imunitare, în vreme ce le distruge treptat.”

La întrebarea cum se face că pentru Covid-19 s-a găsit totuși un vaccin în doar un an, Chirstine Rouzioux răspunde:

„HIV și Coronavirus au un punct comun: ambii sunt viruși al căror material genetic este acidul ribonucleic (ARN). Însă doar HIV are o enzimă capabilă să transforme ARN-ul în ADN, ceea ce-i permite să se incorporeze în cromozomul celulelor infectate. Or, tocmai asta nu putem face: să eliminăm genomul vital al unui cromozom.”

Zelenski ciomăgește oligarhii, dar evită reformele instituționale

Părăsind acum jurnalismul științific și trecând la cel politic: săptămânalul britanic The Economist, unul dintre cele mai vechi din lume, și-a obișnuit cititorii cu scoop-uri jurnalistice și interviuri neconvenționale. La urma urmei, The Economist este publicația care, în noiembrie 2019, a publicat interviul șoc cu Emmanuel Macron în care președintele Franței spunea că „NATO este în moarte cerebrală”. De astă dată, interviul din ultimul număr al revistei este realizat la Kiev cu Volodimir Zelenski, fostul actor devenit președinte al Ucrainei, despre care publicația britanică spune din start că „pare mai la largul lui pe un platou de filmare decât în palatul prezidențial”.

Mai scrie The Economist: «Într-o țară în care politica a fost permanent dominată de oligarhi și considerată ca un mijloc de câștig personal, victoria, în urmă cu doi ani, la alegerile prezidențiale, a unui om al cărui singur atù era popularitatea personală a părut un miracol.» Cum o spune chiar Zelenski: „Oamenii au văzut în mine o poveste ca în Cenușăreasa și s-au identificat cu viața din spatele ecranului.”

Din păcate, constată The Economist, rezultatele se lasă așteptate. Sigur, Zelenski nu s-a lăsat controlat de magnatul care l-a creat, Ihor Kolomoiski, pus sub anchetă în SUA, și a făcut în așa fel încât un alt oligarh, prietenul lui Putin Viktor Medvedciuk, să fie acum cercetat pentru „înaltă trădare”, aflat în arest la domiciliu, însă justiția ucraineană rămâne nereformată.

Concluzia publicației este că mulți se tem (pe bună dreptate) că Zelenski doar atacă niște oligarhi ca pe niște persoane individuale, în loc să împingă spre o schimbare a sistemului.

În schimb, el rămâne popular și dacă va continua atacurile împotriva oligarhilor, arătându-și în același timp aparenta independență de Rusia, este aproape sigur că el va câștiga încă un mandat. Popularitatea lui actuală declarată în sondaje este de 30%, exact aceeași ca în urmă cu doi ani, înainte de alegeri.

(Cf. și blogul pe care îl țin zilnic la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)

Economist, Le Monde Diplo și conflictele culturale

Revista lunară franțuzească Le Monde Diplomatique (biblia stângii intelectuale pariziene, care nu are nimic în comun cu cotidianul Le Monde) oferă în numărul său pe luna iunie, sub titlul: „Istanbul, oglinda unei lumi arabe sparte” un mare articol-anchetă asupra unei situații puțin cunoscute: de un deceniu încoace, din 2011, de la începutul „primăverilor arabe”, sute de mii de intelectuali și refugiați din țările arabe și-au găsit refugiu în fosta capitală otomană. Opozanți, ziariști, scriitori și fugari au reconstituit pe malurile Bosforului cea mai diversă, complexă și colorată diaspora arabă din lume, depășind în asta chiar și Beirutul, din Liban, tradițional cel mai divers și tolerant oraș arab.

La Istanbul își găsise refugiul (și o viitoare soție) și răposatul jurnalist și dizident saudit Jamal Khashoggi, el însuși dintr-o familie de origine turco-otomană, și în Istanbul el a și fost omorât și tăiat în bucăți, în consulatul Arabiei Saudite. Cum o rezumă Le Monde Diplomatique: „Paradoxul este că Turcia lui Recep Tayyip Erdoğan, văzut în Occident ca înfundându-se într-o derivă autocratică, este o oază de libertate pentru mulți refugiați din țările arabe”, care îi sunt recunoscători celui pe care-l numesc reis (președintele), și care caută să nu se amestece deloc în politica turcă. Turcia reinvestește astfel cultural și politic în întreg fostul său spațiu imperial.

Și, pentru a încheia pe o notă de paradox cultural: am mai scris despre ciocnirea de idei dintre săptămânalul britanic The Economist, menționat mai sus și considerat cea mai influentă publicație din lume, reprezentantă de frunte a dreptei liberale și a liberului-schimb, și revista franceză Le Monde Diplomatique.

The Economist a fost fondat în 1843 la Londra și a urmărit și aprobat ascensiunea (și apoi a deplâns decăderea) imperiului britanic. „A fost avocatul editorial al tuturor operațiunilor militare occidentale”, a scris acuzator Le Monde Diplo, „după ce aprobase cuceririle coloniale cele mai sângeroase ale Angliei.”

Până și numele publicațiilor, The Economist și Le Monde Diplomatique, sunt simbolice pentru două atitudini și abordări opuse. Pentru The Economist, vectorul civilizației a fost și a rămas liberul-schimb, în orice situație, susținut pe un ton de dogmă cvazi-religioasă. Dintotdeauna, ideologia revistei a fost că săracii sunt singuri responsabili de sărăcia lor, în vreme ce Le Monde Diplomatique, prins în permanenta luptă dusă de stânga franceză cu neoliberalismul anglo-saxon, promovează de pildă cărțile econoclastului Thomas Piketty.

Ciocnirea celor două publicații este însă genul de înfruntări intelectuale cum am dori să vedem mai des. Păcat că revista franceză a omis, când a deconstruit The Economist, să menționeze un element important în coerența doctrinară a publicației britanice: în concordanță cu ideea liberală că valoarea trebuie să vină numai din suma calităților interne, The Economist este singura publicație importantă din lume în care articolele și analizele și toate textele publicate... nu sunt semnate. “Cea mai influentă publicație din lume” nu oferă cititorului decât articole anonime.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Vezi comentarii (1)

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG