Linkuri accesibilitate

Gangsterism ideologic și alte ispite machiavelice  


Istoricul britanic Robert Service avea dreptate să afirme despre adnotările lui Stalin pe marginea volumului lui Lenin, Materialism și empiriocriticism: „Conținutul comentariilor este profund anticreștin; el amintește mai mult de Niccolo Machiavelli și de Friedrich Nietzsche decât de Biblie. Pentru Stalin, criteriul bunătății nu era morala, ci eficiența. ...Mai mult, faptul că printre trăsăturile disprețuite de Stalin se găseau slăbiciunea, indolența și stupiditatea este revelator. Stalin, ucigașul, dormea neîntors în fiecare noapte”. (Robert Service, Stalin: A Biography, Harvard University Press, 2004, p. 342)

Așa și-l imagina pe Stalin și deținutul Rubașov, fost comisar al poporului, erou al Revoluției, „demascat” drept trădător, în romanul lui Arthur Koestler. Iar Koestler însuși, după experiențele din Spania Războiului Civil, dezgustat de procesele-spectacol de la Moscova, demisiona din Asociația Scriitorilor Germani în exil, complet controlată de comuniști. Textul scrisorii de demisie era de fapt embrionul marelui roman politic care avea să marcheze generații și să devină un veritabil manifest anticomunist, spre a relua titlul unei excelente cărți de John V. Fleming (http://www.johnvfleming.com/book_anticom.html)

Este simptomatic faptul că aceste reflecții despre ceea ce s-ar putea numi anti-etica personală a lui Iosif Djugașvili au fost așternute pe ultima pagină a unei cărți de Lenin. Fără Lenin, Djugașvili n-ar fi devenit Stalin. Nu știm dacă Stalin l-a citit pe Nietzsche, dar știm că Lenin ținea în propria bibliotecă Also sprach Zarathustra cu însemnările sale. Profesoara Bernice Glatzer Rosenthal a scris o carte superbă pe tema relației intelectuale dintre bolșevici și Nietzsche, am recenzat-o la vremea apariției în Times Literary Supplement (vezi New Myth, New World. From Nietzsche to Stalinism, Penn State University Press, 2002).

Gorki, Bogdanov și Lunacearski au încercat să-l împace pe Marx cu Nietzsche, să întemeieze o religie politică a „Omului Nou” ca supraom. Pentru Lenin, erezia consta în elementul mistic, în abandonarea raționalismului marxist, nu în scopul proiectului. Service observa, și nu este primul, că Stalin a avut propria copie din Principele, cu note personale pe margini, dar volumul a dispărut din arhive. Cine l-o fi sustras? Unde o fi acum? Poate că în biblioteca secretă a vreunui oligarh. Sunt autori care susțin că și Hitler avea copia sa din Principele, o carte la care ținea în chip special. Marxistul gnostic Antonio Gramsci, referindu-se la partidul de avangardă de tip leninist, îl numea, admirativ, „Principele modern”. Marxismul devenea astfel o sociologie a voinței și a virtuții revoluționare încarnată în figura izbăvitoare a Partidului, depozitar predestinat al adevărului absolut. Cum scria Tereza-Brîndușa Palade: „Ideologia relativismului moral nu s-ar fi putut însă impune în cultura modernă în absența unor momente inaugurale și «profetice»: ambiguitățile eticii lui Machiavelli, drama hegeliană a istoriei în care valorile nu sunt decât niște expresii ale diferitelor epoci și distrugerea marxistă a conștiinței individuale”.

Curajul era așadar valoarea care înnobilează și justifică acțiunea umană, indiferent de finalitatea ei. Scrie Service: „Accentul lui pe importanța curajului se prea poate să fi fost expresia pretenției pe care Machiavelli o are de la lider: anume, ca el să aibă vertù. Acest cuvânt poate fi tradus cu greu în rusă sau engleză; dar este asociat cu bărbăția, travaliul, curajul și excelența. Dacă această grilă este corectă, Stalin s-a văzut pe sine ca întruparea acestui vertù machiavelic”. (p. 343) Un despot paranoic și sociopat care se proiectează în eroii care au schimbat soarta lumii, se confundă pe sine cu creatorii de imperii și de religii până chiar ajunge unul.

Absolutizarea scopului final și sanctificarea mijloacelor nu a început însă cu Stalin. Machiavelismul revoluționar, spre a relua conceptul lui E. A. Rees, se înrudește cu viziunile deopotrivă cinice și exaltate despre „metapolitică” (vezi studiul clasic al lui Peter Viereck), despre romantizarea, re-vrăjirea lumii prin mit, comuniune, abnegație și sacrificiu.

În ce mă privește, nu cred că întâlnim în cazul lui Stalin vertù în sensul real pe care îl avea în vedere Machiavelli. Și nici nu cred că Bertrand Russell avea dreptate când numea Principele „a handbook for gangsters”/„un manual al gangsterilor”. Dar nu este mai puțin adevărat că gangsterii ideologici știu cum să răsucească și să desfigureze un text filosofic astfel încât ceea ce a fost conceput drept glorificare a virtuții civice să devină justificarea non-virtuții cinice.

Previous Next

XS
SM
MD
LG