Pe canalul Telegram al lui Andrei Gurulev, deputat, membru al Comisiei pentru apărare din Duma de Stat, a apărut un mesaj audio către militari, Autorul mesajului ar fi al comandantului Armatei 58 de arme combinate a Districtului Militar Sudic al Forțelor Armate Ruse, generalul-maior Ivan Popov cu indicativul „Spartak”.
În mesaj, Popov spune că a fost înlăturat de la comandă după ce și-a exprimat obiecțiile față de conducerea militară și „a subliniat toate aspectele problematice” ale armatei. Potrivit lui Popov, ordinul lui Serghei Șoigu de a-l îndepărta „a fost pus la cale peste noapte”.
„Noapte bună, iubiții mei gladiatori, dragilor, rudele mele, familia mea. A trebuit să-mi adun gândurile, multe evenimente s-au întâmplat în ultimele două zile. Acum pot spune fără ezitare ce s-a întâmplat. Am fost scos pe bară, îndepărtat din funcție, a sosit generalul locotenent Liamin care preia comanda." Popov a mai spus despre faptul că așteaptă alte ordine de la comandament, după cum relatează The Insider.
Generalul mai spune în continuare: „Încă de la început, am fost onest cu voi. Am înlăturat distanța față de toți gladiatorii armatei - de la soldat până la mareșal. În cazul nostru, până la șeful de stat major, generalul-maior Medvedev, pentru că murim în același mod, luptăm în același mod, la fel de înfricoșător, dureros și greu pentru toată lumea.
Nu am făcut nicio diferență. Prin urmare, vă spun sincer că a apărut o situație dificilă cu autoritățile de rang înalt, când era necesar fie să rămână tăcuți și lași și să ascundă ceea ce nu voiau să audă, fie să spună lucrurilor pe nume. Eu, în numele vostru, în numele tuturor morților, camarazi ai noștri de luptă, nu aveam dreptul să mint, de aceea am expus toate aspectele problematice care există astăzi în armată în operațiunile de pe front și în liniile de susținere."
El a atras atenția asupra „celei mai importante tragedii a războiului modern - aceasta este absența luptei de contrabaterie, absența posturilor de recunoaștere a artileriei și moartea și rănirea în masă a fraților noștri din cauza artileriei inamice.”
Publicația relatează, de asemenea, despre moartea generalului-locotenent Oleg Țokov. La 11 iulie, o rachetă Storm Shadow a lovit hotelul „Diuna” din Berdiansk, unde se presupune că se afla sediul comandamentului Armatei a 58-a ruse, provocând moartea generalului-locotenent Oleg Țokov. Mai multe canale Telegram au relatat că Țokov a murit din greșeală, iar generalul-maior Ivan Popov ar fi fost ținta reală - se presupune că, în acest fel, comandamentul Forțelor Armate ale Federației Ruse scapă de persoanele nedorite. Țokov, pe de altă parte, se afla „în locul nepotrivit la momentul nepotrivit".
Conform unei relatări BBC „în dimineața zilei de 11 iulie, surse locale au raportat o serie de rachete lansate către Berdiansk. Potrivit localnicilor, una dintre ele a lovit hotelul Diuna, care se află în Berdiansk, pe bulevardul Tenisti, nr. 22. Se pare că aici se afla postul de comandă al Armatei 58.”
Până în prezent, Țokov este soldatul rus de cel mai înalt rang care a murit într-o zonă de război, după cum spune BBC.
Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului ISW, Popov a fost înlăturat din postul de comandant al Armatei 58 pentru că i-a raportat lui Valeri Gerasimov necesitatea unei rotații între unitățile formațiunii care îi fusese încredințată pentru o perioadă lungă de timp pe linia frontului.
Forțele Forțelor Armate ale Ucrainei din direcția Zaporojie au luat cu asalt pozițiile Armatei 58, în special ale Diviziei 42 de pușcași motorizați, de mai bine de o lună, după cum scrie The Insider.