Linkuri accesibilitate

Geneza comunismului românesc (X)


Întrunire a cercului socialist „România muncitoare”, 1908

Expulzările din România și reacțiile socialiștilor

La scurt timp după răscoala țărănească din martie 1907, guvernul Brătianu a luat măsuri pentru expulzarea unor persoane considerate indezirabile, invocând Legea asupra străinilor (1881, completată în 1900). Au fost avuți în vedere în primul rând socialiștii care fie nu aveau cetățenie, fie s-a pretins că nu o dețineau. În lunile iulie-august 1907 au fost expulzați din România aproape 880 de cetățeni străini, inclusiv etnici români din Transilvania. S-au numărat între cei expulzați și evrei născuți în România („pământeni”). În cazul unora dintre cei alungați a fost vorba în mod evident de abuzuri ale autorităților române, de vreme ce erau oameni născuți în țară și/sau cetățeni români, cu obligațiile îndeplinite (în mod particular cu stagiul militar satisfăcut). Între cei mai cunoscuți militanți socialiști expulzați în 1907 s-au numărat Barbu Lăzăreanu, Vasile Anagnoste și Cristian Racovski.

Vasile Anagnoste
Vasile Anagnoste

Un protest al socialiștilor din București a avut loc la 30 iulie 1907, în Gara de Nord, cu ocazia plecării din țară a unuia dintre expulzați, Vasile Anagnoste. Poliția a intervenit împotriva socialiștilor. S-a format o delegație formată din nouă persoane, printre care I.C. Frimu, C. Popovici, Gh. Cristescu și D. Marinescu, în vederea discutării situației la poliție. Cu toții au fost arestați și depuși în penitenciarul Văcărești. Li s-a intentat un proces, sub acuzația de „rebeliune și ultragiu”, fiecare primind câte 10 zile de închisoare, pentru Frimu condamnarea fiind de 15 zile de închisoare.

Cristian Racovski
Cristian Racovski

Cristian Racovski era deja unul dintre cei mai energici militanți socialiști din România, iar în perioada următoare avea să joace chiar un rol central. Se născuse în orașul Kotel (1873), Bulgaria, în acel moment aflată în componența Imperiului Otoman. Familia sa deținea o moșie în Dobrogea, anexată de România în 1878, după războiul de independență. În baza acestei proprietăți, capul familiei avea să obțină cetățenia română. Racovski a dovedit un spirit rebel încă din adolescență, a urmat liceul în Bulgaria autonomă, apoi a făcut studii în universități din Elveția, Germania și Franța, era poliglot și cosmopolit. A obținut o diplomă de medic, s-a reîntors în România, a trecut examenul pentru dreptul de practicare a medicinei și a satisfăcut stagiul militar, obținând gradul de locotenent medic. Însă a practicat profesia de medic doar ocazional, proprietățile sale oferindu-i mijloace nu doar de existență, ci și pentru susținerea și răspândirea ideilor socialiste.

Atras de timpuriu de socialismul în forma sa marxistă, Racovski a fost foarte activ în mișcarea socialistă europeană, ceea ce i-a permis stabilirea unor relații extinse și strânse cu militanți din diverse țări, îndeosebi cu cei din aripa radicală. Avea să devină apropiat de Vladimir Ilici Lenin, dar mai ales de Lev Troțki. Polițiile din mai multe țări europene (Germania, Rusia, Imperiul Otoman, plus România, după cum am văzut) l-au urmărit și expulzat de câteva ori. Racovski avea să se impună din punct de vedere intelectual și ideologic în cercul socialist „România muncitoare” și în ziarul cu același nume. Era combativ, cunoscut ca polemist, dar și ca teoretician al socialismului marxist, îndeosebi în chestiunea națională, fierbinte în Europa, mai ales în sud-estul continentului. Și el, și alții accentuau faptul că socialismul era revoluționar. De fapt, caracterul revoluționar al mișcării socialiste din România s-a impus în bună măsură prin efortul său intelectual, propagandistic și organizatoric. Era evidentă o tendință de radicalizare, pe care socialismul românesc nu o cunoscuse înainte de 1900. Se schimbaseră generațiile, odată cu ele și societatea, contextul intern și extern erau diferite.

Aflat alături de o delegație românească la Congresul Internaționalei a II-a Socialiste, la Sttutgart, între 18-24 august 1907, lui Racovski nu i s-a mai permis revenirea în țară. S-a invocat faptul că nu ar fi dobândit legal cetățenia română. O nouă încercare a lui Racovski de reintrare în România, pe la Câineni, în octombrie 1909, a fost refuzată de autoritățile de la București. O întrunire de protest a socialiștilor a avut loc la 19 octombrie 1909, la sediul „României muncitoare” din București. Participanții au scandat „Jos guvernul asasin!” și Jos Brătianu!”, iar poliția a intervenit în forță. Încăierarea din fața Bisericii Albe, de pe Calea Victoriei, s-a soldat cu rănirea mai multor persoane și cu arestarea a opt socialiști, între care I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu, Dumitru Marinescu și Panait Istrati. Ziarul Adevărul a publicat mai multe articole în favoarea socialiștilor și foarte critice la adresa guvernului și a șefului acestuia.

Nicolae D. Cocea
Nicolae D. Cocea

Socialiștilor arestați li s-a intentat un proces. Avocații apărării erau oameni cu notorietate, cu implicare publică, în politică sau în presă, cu orientări diverse: Constantin Mille, Nicolae Fleva, fost parlamentar și ministru, Radu R. Rosetti, Nicolae D. Cocea etc. Ca urmare a pledoariei avocaților, precum și a mărturiei lui Ovid Densușianu, care asistase întâmplător la confruntare și a susținut că văzuse cum poliția îi atacase pe socialiști și nu invers, patru arestați au fost achitați, alți patru primind câte cinci zile de închisoare.

Racovski a reintrat clandestin în România, în februarie 1911, în vremea guvernării conservatoare, cu complicitatea unor prieteni și cunoscuți. S-a predat parchetului și a cerut să fie judecat. Cetățenia română nu i-a fost recunoscută, astfel încât a fost din nou expulzat. Abia la sfârșitul anului 1911, Curtea de Casație avea să-i recunoască lui Racovski cetățenia română, acesta putând reveni în țară. Cristian Racovski nu a uitat niciodată șicanele guvernului român împotriva sa, în special al celui condus de Ion I.C. Brătianu, făcând din combaterea acestuia nu doar o miză politică, ci și una personală.

Atentatul împotriva lui Ion I.C. Brătianu și campania contra socialiștilor, 1909

Un eveniment puțin obișnuit pentru scena politică românească a avut loc la 8 decembrie 1909. În seara acelei zile, Gheorghe Stoenescu-Jelea, fost lăcătuș la CFR și fost sindicalist, a tras trei gloanțe spre prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, care se întorcea de la Senat, rănindu-l ușor. Presa liberală (în special Viitorul) și ziarul Universul au considerat că era vorba de implicarea socialiștilor și a presei de stânga în această afacere. De asemenea, tot în epocă s-a emis opinia – perpetuată de cercurile socialiste – că în fapt ar fi fost vorba de o înscenare pusă la cale de Poliția de Siguranță, care fusese înființată de guvernul liberal în martie 1908, așadar la un an după răscoala țărănilor, și dorea o mai mare importanță instituțională. La proces atentatorul a susținut că a acționat din proprie inițiativă. Jelea avea să fie condamnat, în mai 1910, la 20 de ani muncă silnică.

Ion I.C. Brătianu
Ion I.C. Brătianu

Cert este că în acest context, împotriva socialiștilor și sindicaliștilor, precum și a ziarului Adevărul a fost pornită o campanie publică, prin care erau acuzați de susținerea violenței și anarhism. Uniunea Socialistă din România și Comisia Generală a Sindicatelor au publicat un comunicat la 10 decembrie 1900, prin care au dezavuat atentatul împotriva premierului României, susținând acțiunea politică legală. La sediile organizațiilor socialiste și sindicale din București, Ploiești, Iași, Giurgiu, Brăila, Tulcea etc. au fost efectuate percheziții, au fost confiscate arhive, iar liderii I.C. Frimu, D. Marinescu, Al. Oprescu, Gh. Cristescu și alții au fost arestați și anchetați. Întrucât probele împotriva lor lipseau, arestații au fost eliberați.

În același timp, cercurile guvernamentale l-au reprezentat pe Constantin Mille în afișe ca pe un bandit înarmat. În fața ziarului Adevărul au avut loc în decembrie 1909 manifestații de susținere a lui Brătianu, respectiv pentru intrerzicerea publicației, ferestrele sediului din Sărindar fiind sparte. În contrapartidă, socialiștii au organizat și ei manifestații de stradă în favoarea Adevărului.

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG