Dacă în chestiunea baletului diplomatic din jurul Ucrainei (cu șeful diplomației SUA, secretarul de stat Antony Blinken, în vizită ieri la Berlin pentru a discuta chiar asta) nu s-a înregistrat ieri vreun progres, în schimb un mare șoc politic a fost acceptarea realității genocidului uigur de către parlamentul Franței.
Cum o rezumă Le Monde, cu 169 de voturi pentru și doar un singur vot împotrivă, l’Assemblée nationale a adoptat joi, 20 ianuarie, printr-un scrutin public, o rezoluție prin care e denunțat „genocidul” în curs al uigurilor, minoritatea musulmană din Xinjiang persecutată de regimul comunist de la Pekin.
Înainte de asta, în 2021, cinci parlamente din Europa au adoptat deja moțiuni similare (în Belgia, Olanda, Cehia, Lituania și Marea Britanie). O moțiune a grupului conservator a reunit și diferitele sensibilități politice ale Camerei Comunelor din Canada. La fel, în Statele Unite, executivul însuși este cel care a propus și susținut termenul de genocid.
De altfel, cum o amintește la Londra Financial Times, China duce acum un război de facto, de represalii, diplomatice și economice, împotriva măruntei republici baltice Lituania, care nu doar că recunoaște realitatea genocidului împotriva uigurilor, dar a permis și deschiderea în capitală, Vilnius, a unei ambasade a Taiwanului, insulă a cărei independență nu este recunoscută de Pekin.
Cum o scrie Libération, cotidianul stângii intelectuale pariziene, fondat de Jean-Paul Sartre, textul Adunării Naționale ar fi fost votat la unanimitate, dacă n-ar fi fost opoziția unui parlamentar membru al partidului comunist francez.
Cotidianul conservator Le Figaro menționează însă și rezervele unui alt mic grup parlamentar de extrema stângă, Les Insoumis (Nesupușii) ai lui Jean-Luc Mélenchon, care estimează că o formulă mai potrivită ar fi fost „crimă împotriva umanității”, iar nu „genocid” comis de China.
Organul de presă al partidului comunist francez, L’Humanité, nu face însă decât să relateze circumstanțele rezoluției parlamentare, fără vreun comentariu ideologic.
Cât despre cotidianul catolic La Croix, el atrage atenția că asta se petrece cu câteva zile numai înainte de începerea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Pekin.
În ce constă genocidul uigurilor
Cum o rezumă France 24: „Sterilizări și avorturi forțate, violuri, torturi, copii smulși de la părinți, recoltare de organe, lagăre de internare și reeducare, execuții, distrugerea moscheilor și a patrimoniului cultural, supraveghere în masă…"
Textul adoptat de parlament trece în revistă o lungă listă a crimelor imputate regimului chinez. Rezoluția arată, de asemenea, îngrijorare față de de soarta rezervată celorlalte „minorități turcofone” (kazahi, kirghizi, uzbeci și tătari) de către Pekin”.
Ucraina — țară tampon
Cât despre Ucraina, anunțând întâlnirea, astăzi la Geneva, între același itinerant Antony Blinken și omologul său rus Serghei Lavrov, Libération trece în revistă amenințările reciproce și avertismentele pe care și le aruncă SUA și Rusia.
Kremlinul a anunțat exerciții navale masive pentru lunile ianuarie și februarie, duse pe mai multe oceane și mări din întreaga lume. Asta în vreme ce Washingtonul promite un răspuns sever în cazul unei invazii a Ucrainei.
Și, de parcă situația n-ar fi suficient de tensionată, Rusia a anunțat joi manevre navale de mare amploare, mobilizând peste 140 de nave de război și în jur de 10.000 de militari în Oceanul Atlantic, în Arctica, Pacific şi în Marea Mediterană.
Pentru a împinge cât se poate descurajarea militară, Washingtonul a aprobat transferul de arme, în special rachete antitanc de tip Javelin, pe care, anterior, Donald Trump a tot întârziat să le livreze Kievului.
În acest timp, cum o subliniază Washington Post, Joe Biden s-a văzut nevoit să își clarifice remarcile prin care părea a lăsa de înțeles că ar fi gata să accepte o „incursiune minoră” a Rusiei în Ucraina. „Vreau să fie clar”, a spus Biden. „Dacă Putin alege să invadeze, Rusia va plăti un preț foarte greu”.
Vrem să amintim națiunilor mari că nu există incursiuni minore și națiuni mici...Volodimir Zelenski
Remarca lui Biden stârnise mare indignare la Kiev. Cum a scris-o pe Twitter președintele Volodimir Zelenski: „Vrem să amintim națiunilor mari că nu există incursiuni minore și națiuni mici.”
Charlie Hebdo, Repin și „sufletul slav”
Pe acest fundal, Putin și Rusia lui rămân un mister cețos (cu toate că s-a ajuns la reînvierea acelei profesiuni ad-hoc botezată odinioară „kremlinologia”, despre care am mai scris aici). Revin acum, de pildă, în presă, speculațiile ieftine despre „sufletul slav” și „nostalgia rusă”.
Și iată că pornind de aici săptămânalul satirico-politic francez Charlie Hebdo oferă, în stilul acela dureros de serios și erudit pe care îl abordează uneori, mai ales în cronicile lui Philippe Lançon, omul care și-a pierdut maxilarul după ce a primit o rafală de mitralieră în plină figură în atentatul islamist din ianuarie 2015, Charlie Hebdo așadar oferă un comentariu despre ceea ce ar însemna mult demonetizatul „sufletul slav”, pornind de la o expoziție, la Paris, despre pictorul rus Ilia Repin (1844–1930).
Expoziția se numește de altfel: Pictând sufletul Rusiei. Repin este, printre altele, pictorului celebrului tablou Cazacii Zaporojeni îi scriu (măscări) sultanului… (care poate fi admirat aici, pe blogul meu despre Ucraina, de la Europa Liberă). Repin a fost cel mai mare pictor realist al Rusiei înainte de revoluția bolșevică și, cum o amintește Charlie Hebdo, după victoria bolșevică, care l-a prins în Finlanda, el a refuzat să revină în noua URSS și a murit în Finlanda, deși cvasi-totalitatea tablourilor lui rămăseseră în URSS.
Charlie se concentrează pe sala în care sunt expuse tablourile politice realizate de Repin sub regimul țarist, tablouri care arată — într-o vreme în care se dezvolta deja fotografia, însă cu mai multă forță — tineri revoluționari, așa-numiții narodniki ["cei care merg spre popor"]. Un asemenea tablou este cel reprodus aici (cf. foto mai sus): Înainte de spovedanie (pictat între 1879-1885).
Scrie Charlie Hebdo: „Un condamnat la moarte primește în clarobscur vizita unui popă care îi arată crucea. Care va fi reacția acestui răzvrătit cu plete, palid și scofâlcit, abia învelit într-o manta cenușie? Conservatorii, habotnicii, se așteaptă ca el să accepte să se spovedească. Sovieticii, exact invers, au rebotezat tabloul: Refuzul spovedaniei.”
După o asemenea revelație perturbată, care arată că același tablou poate fi interpretat în două moduri total opuse și care se exclud reciproc, Charlie Hebdo continuă: „Repin pictează de fapt tensiunea într-un moment în care nu știm deloc ce va urma.”
Avem aici, iată, esența însăși a artei autentice, care refuză să se lase instrumentalizată politic și care devine suspectă tocmai prin faptul că nu se lasă înregimentată de către puternicii zilei.
