În Germania răsăriteană ceasurile merg altfel. Asta s-a văzut şi în cursul cîtorva alegeri, organizate după 1990. Dacă în primii ani după dispariţia regimului comunist s-a spus că est-germanii suferă de o evidentă nostalgie restaurativă, au existat imediat cîteva voci care au încercat să neutralizeze astfel de aserţiuni, calificîndu-le drept încercări de stigmatizare generalizată.
Aceleaşi voci, care de obicei aparţineau unor politicieni ai partidelor tradiţionale, respingeau mai încolo şi analizele unor sociologi şi politologi care vorbeau despre simpatiile crescînde ale est-germanilor pentru grupări radicale de dreapta.
Asta în pofida faptului, că de-a lungul anilor intraseră în parlamentele locale est-germane partide care, fără îndoială, propagau doctrine descrise de către jurnalişti drept neo-naziste - adică partide cu programe ultranaţionaliste şi xenofobe.
În ultimii ani aria bagatelizărilor a invadat, pur şi simplu, spaţiul public. Astfel, fenomenul naţionalist-autoritar se cocea la umbra acalmiei indulgente.
Apariţia mişcării Pegida (acronim pentru Patrioţi Europeni contra islamizării Apusului) şi incidentele violente din Chemnitz, din anul 2018, au fost semnale clare că starea de spirit din răsărit devine explozivă.
Alegerile de duminică pentru parlamentul european au reliefat, odată-n plus, că în Germania de Est ideile radicale şi autoritare au o bază lărgită de susţinători. Asta s-a reflectat în rezultatele obţinute de partidul naţionalist-autoritar, xenofob, anti-migraţionist şi anti-musulman, Alternativa pentru Germania (AfD). În landurile federale Brandenburg şi Saxonia, partidul radical de dreapta AfD se află pe primul loc al preferinţei alegătorilor. În Turingia, Saxonia Anhaltină şi Mecklenburg Pomerania Inferioră, acelaşi partid de dreapta se află pe locul doi. (La nivel naţional, AfD a obţinut 10 procente.)
Scrutinul european de duminică anticipează ceea ce se va întîmpla la apropiatele alegeri regionale din Saxonia, Brandenburg şi Turingia. Mesajul multor est-germani transmis duminică în direcţia vest-germanilor s-ar putea traduce şi aşa: Noi sîntem o ţară, iar voi sînteţi o altă ţară.
Miliardele investite nu i-a lecuit pe estici de boala de care suferă. De 30 de ani suferă de neîncredere în democraţie. Ţara unificată încă nu este ţara lor, iar ei combat sistemul politic existent prin votul acordat unui partid în care văd tămăduitorul care le poate lecui rănile închipuite sau reale.
Unii politicieni au iluzia că pînă la alegerile pentru parlamentele regionale ale landurilor estice, starea de spirit se va modifica, iar electoratul se va trezi.
Speranţa moare ultima. Afirmaţia e o platitudine, un stereotip al politicienilor care privesc realitatea prin ochelari roz.
