Linkuri accesibilitate

Gh. Cojocaru: E important ca istoria să-și cunoască protagoniștii, victime și făptași


Familia Ghieș, deportată la 13 iunie 1941 din satul Chirileni

Vasile Botnaru în dialog cu Gheorghe Cojocaru, la optzeci de ani de la deportările făcute de organele de represiune sovietice.

Gh. Cojocaru: E important ca istoria să-și cunoască protagoniștii, victime și făptași
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:36 0:00
Link direct

Gheorghe Cojocaru: „Acum 80 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, organele de represiune sovietică au ridicat de pe malul drept al Nistrului al fostei RSS Moldovenești și au deportat dincolo de munții Ural peste 22 de mii de oameni. Dintre aceștia, conform datelor statistice, 4.342 au fost incluși la categoria „membri activi ai organizațiilor contrarevoluționare antisovietice, naționaliste și albgardiste”, „foști mari latifundiari, comercianți și funcționari de stat”, „foști ofițeri în armată română, poloneză sau albă” sau „transfugi din URSS” și arestați imediat, ceea ce echivala, practic, cu condamnarea la moarte. Tot atunci, au fost arestați încă 165 de oameni taxați ca „elemente criminale”, ceea ce, raportat la totalul celor deportați, relevă că represiunile au avut o pronunțată tentă politico-ideologică.”

Europa Liberă: Uitându-ne înapoi, vă întreb pe Dvs., istoricul Cojocaru, ce urmăreau prin arestarea și deportarea acestor oameni autoritățile de atunci?

Gheorghe Cojocaru: „Încercările cumplite prin care au trecut acei oameni au fost o consecință a politicii de sovietizare pe care regimul stalinist o promova în toate regiunile anexate în anii 1939-1940 la Uniunea Sovietică, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Practica identificării și vânării „dușmanilor poporului”, exersată pe pielea unor milioane de oameni în anii 1920-1930 în URSS, a fost aplicată, conform aceleiași logici inumane, și în Basarabia anexată, mai ales că aceasta era o regiune de frontieră, iar mirosul prafului de pușcă se simțea deja în aer. Numai că operațiunea deportării așa-numitei „coloane a cincea”, suspectată de o eventuală pactizare cu dușmanii puterii sovietelor în caz de război, n-a dat, după cum se apreciază în istoriografia problemei, efectele scontate, n-a contribuit la întărirea zonelor de frontieră, ci, dimpotrivă, a deschis răni adânci care nu s-au cicatrizat nici până astăzi.”

Două treimi din deportați erau femei, copii și bătrâni

Europa Liberă: Deunăzi mă uitam la un interviu despre deportarea tătarilor, știm ce au pățit popoare din Caucaz care au nimerit la fel sub tăvălugul pus la punct în ’37-’38, dar cum a funcționat acest mecanism în Basarabia, cum a fost pus în aplicare după 40? Cine au fost responsabilii de planurile de deportare? Eu cred că nu întâmplător Dvs. v-ați amintit de aceste evenimente acum când se fac pregătiri pentru scrutinul parlamentar, înțeleg că Dvs. vreți să ne atrageți atenția că toate acestea s-au întâmplat cu numai opt decenii în urmă – opt decenii înseamnă viața unui om, că asta nu s-a întâmplat pe vremea romanilor, dacilor sau a lui Ștefan cel Mare. Și Leontina Vatamanu ne-a ajutat, prin documentarul său excelent, să ne putem imagina vagonul ăsta de transportat vitele în care erau înghesuiți cu baioneta oameni nevinovați sau cărora li se imputa doar apartenența la o clasă, la o grupare, așa cum au desenat-o bolșevicii. Făcând inventarul acelor locuri îndepărtate ale URSS unde au ajuns oamenii din Basarabia, cum se păstrează astăzi în memoria colectivă amintirea acelor zile tragice?

Gheorghe Cojocaru: „În primul rând, vorbim despre locurile îndepărtate ale Uniunii Sovietice și trebuie să spunem că în jur de 10 mii de deportați au fost plasați în stepa kazahă, câte circa 6 mii în regiunile Omsk și Novosibirsk și câte 300-400 în ținutul Krasnoiarsk și Republica Autonomă Komi, în condiții cu totul improprii, mai ales dacă se are în vedere că două treimi din deportați erau femei, copii și bătrâni. De la deschiderea porților Gulagului de Nikita Hrușciov și până astăzi, majoritatea covârșitoare a deportaților a fost reabilitată și repusă în drepturile civile, mai puțin în ceea ce privește redobândirea bunurilor sechestrate în mod arbitrar. Și din punct de vedere istoric s-au dat aprecierile de rigoare deportărilor în masă, atât celor din anii ‘30, cât și celor din anii 1941 sau 1949, iar în zilele de comemorare a victimelor represiunilor bolșevice, care se marchează din 2010 încoace, cu excepția anilor din urmă de pandemie, drapelele de stat în Republica Moldova sunt coborâte în bernă.”

Europa Liberă: Credeți că e suficient, se mai poate face ceva mai mult?

Gheorghe Cojocaru: „Bineînțeles, se mai pot face multe lucruri, pentru că aceste pagini tragice din istoria noastră contemporană trebuie citite în profunzime, generațiile tinere trebuie să cunoască aceste lucruri, este foarte important ca istoria să-și cunoască protagoniștii, să cunoaștem nu numai numele victimelor, este de asemenea foarte important să cunoaștem cine au fost autorii.”

Vezi comentarii (4)

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG