Linkuri accesibilitate

Gh. Cojocaru: Sunt semnale îngrijorătoare privind asigurarea corectitudinii alegerilor prezidențiale


Gh. Cojocaru comentează evenimentele politice ale momentului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:36 0:00
Link direct

Gheorghe Cojocaru: „Acum o lună, președintele Dodon declara sus și tare că s-a recuperat deja o jumătate din miliardul de dolari dispărut în „furtul secolului”, fapt care a fost imediat contestat cu cifrele în mână de mai mulți specialiști în domeniul finanțelor, iar recent însuși ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a declarat public că nu se remarcă niciun progres în investigarea jafului bancar din 2014.

Partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova sunt îngrijorați de faptul că justiția de la Chișinău bate pasul pe loc, că procesele de judecată sunt amânate la nesfârșit, ceea ce este un semnal prost pentru orice potențial investitor în economia națională, grav afectată astăzi de consecințele pandemiei.”

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru

Europa Liberă: Ar fi de remarcat că Peter Michalko este ca și cum ambasadorul tuturor ambasadorilor europeni. Și atunci când dânsul face aceste apropouri, alăturându-le cu observația că ar trebui îmbunătățită și legislația electorală, așa cum a recomandat Comisia de la Veneția, ne gândim că aceste observații nu sunt întâmplătoare. Reforma justiției și combaterea flagelului generalizat sau cvasigeneralizat al corupției sunt mereu în atenția partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, vezi discursul rostit de șefa Comisiei Europene. Prin urmare, nota pe care a dat-o Michalko evoluțiilor din sistemul justiției nu este deloc măgulitoare pentru actuala putere care s-a tot lăudat cu performanțele în diferite domenii. Și atunci, vă întreb: de fapt, ce se întâmplă în acest domeniu vulnerabil precum călcâiul lui Ahile?

Gheorghe Cojocaru: „Da, cu referire la aceste lucruri care se întâmplă în domeniul reformei sau pretinsei reforme a justiției se poate vorbi mult, se pot spune multe lucruri, însă un fapt remarcat de ambasadorul Michalko, cunoscut, de altfel, publicului capitalei este promovarea în funcțiile-cheie din justiție a unor personaje cu tristă faimă, care s-au compromis prin luarea unor decizii arbitrare în interesul fostului oligarh de la Chișinău, aducând grave prejudicii procesului democratic. Este lesne de înțeles că asemenea promovări nu se pot face fără susținerea politică din partea guvernării actuale, care, mai ales din perspectiva alegerilor prezidențiale din această toamnă, ar fi tentată să-și asigure în prealabil serviciile unor oameni deja verificați. S-a văzut, de altfel, și în procesul privind expulzarea profesorilor turci cât de „inventive” pot fi, în funcție de caz, prea-onoratele instanțe de judecată, încât punerea sub lacăt a deciziei luate de această instanță l-a surprins până și pe ministrul justiției.”

Europa Liberă: Ministrul justiției s-a plâns în repetate rânduri că a moștenit o trenă lungă, care se duce mult mai departe de Plahotniuc, dar adevărul este că nici bine-intenționatul Nagacevschi nu poate curma aceste mișcări aflate la vedere, iar altele în subteran, și acum ele sunt văzute într-un context electoral și capătă o conotație aparte. Adică este la mintea cocoșului, ca să zic așa, mai pe înțelesul oamenilor, după cazul Belarus, alegerile prezidențiale din Republica Moldova vor fi monitorizate cu mare atenție, extrem de atent. La corectitudinea acestora s-a referit și Peter Michalko, apoi aceeași doleanță a exprimat-o și ambasadorul Statelor Unite. Dvs. cum ați răspunde la întrebarea – ce stă la baza acestei preocupări speciale?

Gheorghe Cojocaru: „Da, despre necesitatea unor alegeri corecte s-a vorbit de fiecare dată – și cu prilejul alegerilor parlamentare, alegerilor prezidențiale, și cu prilejul celor locale.

Cazul anulării votului pentru primăria capitalei rămâne unul de rezonanță...

Nu întotdeauna alegerile în Republica Moldova s-au desfășurat conform standardelor în materie, iar ceea ce se observă astăzi, pe fondul creșterii neîncrederii în justiție, este că societatea nu dispune de mecanisme viabile prin care să-și protejeze dreptul la libera alegere. Cazul anulării votului pentru primăria capitalei rămâne unul de rezonanță, dacă nu de învățătură, iar asigurările date de diverși factori responsabili că vor asigura corectitudinea alegerilor nu sunt nici pe departe suficiente.”

Europa Liberă: Pentru început, zic unii, ar fi trebuit ca magistrații care au pus mâna la acea anulare să fie opriți în ascensiunea lor, dar, mă rog, știe mai bine șeful statului ce face. Cât privește condițiile de desfășurare a scrutinului, opoziția parlamentară, dar și cea extraparlamentară s-au angajat să vegheze corectitudinea scrutinului, după cum și această sarcină, în primul rând, le revine, conform legii, autorităților. Or, tocmai autoritățile, prin Comisia Electorală Centrală, de exemplu, interzic finanțarea candidaților de la partide, ca și cum îi forțează pe cumetri, 101 cumetri fictivi, pe care i-am mai văzut prin facturi, să finanțeze activitățile electorale, iar alt reprezentant al administrației, prim-ministrul Ion Chicu, s-a arătat extrem de iritat de activitatea opoziției parlamentare și în imediata legătură cu aceste apropouri a cerut categoric dizolvarea parlamentului. Dvs. cum interpretați aceste discursuri categorice?

Gheorghe Cojocaru: „Sunt semnale tot mai îngrijorătoare în ceea ce privește asigurarea acestui proces de corectitudine a alegerilor prezidențiale, iar această cerere, extrem de stridentă a prim-ministrului, nu este deloc originală, el reia refrenul din ultima vreme al președintelui Dodon care a și promis că, în cazul victoriei sale la prezidențiale, va dizolva categoric actualul parlament.

Ieșirea lui Ion Chicu împotriva parlamentului este o confirmare că guvernul său se află sub presiune și că în fața actualului prim-ministru se află tot mai puține opțiuni, chiar dacă președintele Dodon ar intenționa să-l păstreze, după cum a declarat, încă câteva luni, până la alegerile prezidențiale.”

Europa Liberă: Deci, promisiunea de a dizolva parlamentul este un fel de „Drumuri bune 3” și, dacă se asociază cu această promisiune și Chicu, de fapt, înseamnă că el își dorește plecarea imediat după alegeri, nu?

Gheorghe Cojocaru: „Da, se pot face asemenea speculații, însă cu acest tip de promisiuni și cu cele mai nobile intenții, după cum se știe, este pavat drumul nu spre paradis, ci în altă direcție.”

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

XS
SM
MD
LG