La întîlnirea lor săptămînală în studioul Europei Libere, Vasile Botnaru și invitatul său, istoricul Gheorghe Cojocaru, au discutat suveranitate, independență și unire în istoria spațiului moldovean:
Gheorghe Cojocaru: „La o scurtă privire asupra istoriei contemporane a spațiului cuprins în limitele teritoriale ale Republicii Moldova de astăzi se constată că de-a lungul secolului XX aici s-au votat două declarații de suveranitate, două declarații de independență și una de unire.”
Europa Liberă: Asta țineți minte dvs., cercetătorii, mai puțin, populația care între timp s-a mai trecut, s-a mai diluat. De altfel, cea mai recentă Declarație de Independență, originalul, fizic nu mai există. Și totuși, nu este un caz singular, s-a mai întâmplat același lucru și la case mai mari.
Gheorghe Cojocaru: „Republica Moldova de astăzi nu este singura în această situație. Ucraina, de exemplu, a votat și ea, de asemenea, două declarații de suveranitate și două de independență, între evoluția și istoria celor două state vecine existând momente comune și similarități, ca și puncte de referință proprii. Și în cazul Republicii Moldova, și în cazul Ucrainei aceste declarații sunt niște acte fundamentale pentru definirea esenței lor identitare și de stat și a locului lor în lume.”
Europa Liberă: Vreau să ne lămurim – de ce a trebuit să se voteze de două ori unele și aceleași acte fundamentale, cum spuneați, pentru profilul lor ca stat și societate? Declarația de Independență a Statelor Unite, de exemplu, a fost votată odată și pentru totdeauna.
Gheorghe Cojocaru: „Așa a fost istoria acestui spațiu din Răsăritul Europei, cu particularitățile și specificul său, un areal unde istoria a cunoscut cicluri de revenire și repetiție. Prima Declarație de Independență a fost votată la Chișinău de Sfatul Țării, instituția legislativă a Republicii Democratice Moldovenești, o sută de ani în urmă, la 24 ianuarie 1918. Prin votul unanim al membrilor acestui corp legislativ, tânăra Republică Moldovenească se desprindea definitiv de fostul spațiu țarist, încercând, în acele complicate împrejurări, să-și croiască un destin propriu.”
Europa Liberă: Republica despre care vorbiți Dvs., după cum se știe, a avut o existență scurtă. Cum este privită astăzi acea Declarație de Independență, prima, de altfel, de la care zilele acestea s-au împlinit o sută de ani?
Gheorghe Cojocaru: „Sunt, cel puțin, trei interpretări asupra desprinderii Republicii Democratice Moldovenești, prin votarea Declarației de Independență, de la fostul imperiu al țarilor. Unii consideră că, prin acea declarație, Basarabia făcea primul pas spre revenirea la trunchiul românesc, alții cred că astfel renăștea o statalitate pur moldovenească între Prut și Nistru, cei de-ai treilea nu văd în acea entitate decât o construcție butaforică.
Europa Liberă: Și unde se află, atunci, adevărul?
Gheorghe Cojocaru: „Adevărul nu este simplu, adevărul este undeva la mijloc, cu precizarea că cea de-a treia abordare este nefondată și nu se susține. Republica Democratică Moldovenească, apărută ca entitate independentă o sută de ani în urmă în niște condiții extrem de vitrege, a fost opera mișcării de emancipare națională din Basarabia, care și-a asumat, nu fără un efort de autodepășire, pe alocuri, o identitate firească, moldovenească și românească. Din această perspectivă, orice supralicitare, într-un sens sau altul, mai ales de o manieră fundamentalistă, riscă să compromită buna înțelegere a evoluțiilor istorice, consumate o sută de ani în urmă.”
