Gulagul și războiul. Cum s-au răspândit metastazele stalinismului (Anne Applebaum)

La 1 septembrie, în urmă cu 80 de ani, a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial în care URSS a intrat ca agresor, invadând teritoriile Poloniei de Est de atunci - Ucraina de Vest și Belarusul de Vest. Despre rolul pe care l-au jucat lagărele de concentrare sovietice în pregătirea și desfășurarea luptelor în anii 1939-1945 vorbește Anne Applebaum, profesoară la Școala de Economie și Științe Politice din Londra, laureată a Premiului Pulitzer, autoare a cărții „Gulag: A History”, dar și a altor lucrări. Un interviu realizat de Alexandr Gogun pentru Radio Svoboda, serviciul rusesc al Europei Libere, în traducerea lui Sergiu Culeac.

Radio Svoboda: Ce rol a jucat Gulagul în pregătirile lui Stalin pentru cel de-al Doilea Război Mondial?

Anne Applebaum: A jucat un rol dublu: unul politic și altul de producție. Gulagul a fost un instrument foarte important al lui Stalin. În anii 1930, el l-a folosit drept loc de detenție pentru cei arestați – atât pentru membri proeminenți ai partidului, cât și pentru milioane de țărani arestați în timpul colectivizărilor și deposedării de bunuri, precum și pentru oameni pe care îi bănuia de neloialitate, potențiali dușmani.

În acest mod, Stalin intimida societatea. De asemenea, el privea Gulagul ca pe un instrument economic, considerând că Uniunea Sovietică poate fi consolidată prin muncă forțată. Gulagul a fost o parte importantă a industrializării: pentru construcția de uzine și fabrici, mine și canale, exploatarea forestieră, valorificarea terenurilor nelocuite din estul și nord-estul Rusiei. De exemplu, minele de cărbune de lângă Vorkuta și minele de aur din Kolîma au fost dezvoltate prin munca forțată a deținuților, care a făcut parte din planificarea centralizată sovietică.

În anii 1930, Stalin se pregătea pentru un mare conflict. El a scris și a vorbit despre asta în mod deschis.

Deja în timpul războiului, Gulagul a jucat un rol colosal în producerea armamentului. În primele 18 luni ale războiului sovieto-german, 35 de colonii din Gulag au fost transformate în fabrici de muniții. Cel puțin 20 de lagăre au cusut uniforme pentru Armata Roșie, altele au produs telefoane de campanie, au fabricat 24.000 de aruncătoare de mine și peste un milion șapte sute de mii de măști de gaze.

La Moscova, deținuți-ingineri și oameni de știință au lucrat în birouri secrete de proiectare, numite „șarașki”, în care erau create chiar și avioane. Este imposibil să separăm Gulagul de restul economiei sovietice, deoarece acesta a fost nucleul ei.

Stalin credea că, din punct de vedere militar, va reuși să întreacă Occidentul, dacă nu le va plăti oamenilor pentru muncă. El urmărea întotdeauna cu mare atenție productivitatea muncii deținuților și ceea ce făceau ei pentru economia națională.

Naziștii știau despre sistemul Gulag. Există indicii că germanii au vizitat lagărele sovietice la începutul anilor 1930. Prin urmare, cel mai probabil, Hitler s-a inspirat de la Stalin despre ideea creării unor lagăre de concentrare. Asemenea zvonuri au circulat în Germania în anii 1940.

Radio Svoboda: În vara-toamna 1939 au fost observate modificări organizatorice și structurale în Gulag care să fi indicat o reprofilare a forței de muncă pentru necesitățile militare?

Anne Applebaum: Schimbările în Gulag au început la sfârșitul anului 1938, când s-a pus capăt execuțiilor în masă și s-a încheiat Marea Teroare. Stalin l-a înlocuit pe Iejov de la șefia NKVD-lui cu Beria și începe să acorde o mai mare atenție „succeselor” economice ale lagărelor. La sfârșitul anului 1939, Beria schimbă condițiile de detenție dincolo de sârma ghimpată în tentativa de a face lagărele să fie mai „profitabile”. El îi instruiește pe comandanții lagărelor în așa fel încât mai mulți deținuți să rămână în viață pentru a fi folosiți mai eficient.

O altă schimbare importantă din 1938 se referă la completarea rândurilor celor din laboratoarele „șarașka” cu oameni de știință implicați în dezvoltarea industriei militare. Beria a căutat cu adevărat cele mai bune minți printre deținuți și i-a readus la Moscova și Leningrad [actualul Sankt-Petersburg n.r.]. Valentin Glușko, principalul proiectant al motoarelor rachetelor din URSS, și Serghei Koroliov, părintele viitorului programului spațial sovietic. Ei au fost membri ai „șarașka” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tupolev, celebrul proiectant de aeronave, a lucrat și el acolo.

Drept urmare, în anii de înainte de război, o serie de lagăre au fost transformate în adevărate complexe industriale. În Norilsk - Norillag – se aflau 1.200 de prizonieri în 1935, iar în 1940 – în jur de 20 de mii. Se extindeau lagărele în care deținuții se ocupau de defrișarea pădurilor.

Radio Svoboda: Ce schimbări în viața Gulagului s-au produs în primii doi ani după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, din septembrie 1939 până în iunie 1941?

Anne Applebaum: Principalele schimbări au fost legate de faptul că sute de mii de cetățeni non-sovietici au ajuns în Gulag: polonezi, ucraineni, baltici, belaruși, moldoveni. Mulți dintre cei deportați au ajuns în așezări speciale. Ei au fost aduși din țările invadate de trupele sovietice și, la început, erau dezorientați, dar, în general, au avut o atitudine diferită față de autorități și sistemul sovietic decât oamenii care au trăit sub bolșevici în anii 1920-1939. Sentimentele lor anti-sovietice erau mai deschise. Mai târziu au creat grupuri de rezistență importante împotriva autorităților lagărelor și samovolniciei acestora, precum și împotriva criminalilor.

Radio Svoboda: După invadarea Estului Poloniei și Finlandei, ocuparea statele baltice, Basarabiei și Bucovinei de Nord, cum s-a schimbat sistemul închisorilor în țările ocupate? A fost folosită acolo munca deținuților până în iunie 1941?

Anne Applebaum: Da, trupele sovietice și NKVD-ul au preluat închisorile locale și au început să le transforme în centre de interogare și anchetare de tip sovietic. Într-unul dintre ele se afla viitorul premier israelian Menachem Begin, arestat în 1940 la Vilnius.

Lagărele de muncă forțată pentru deținuți au apărut imediat ce teritoriile au fost ocupate de Armata Roșie în 1939, în special în timpul invaziei Poloniei, când au fost create locuri de detenție extinse, îngrădite cu sârmă ghimpată. Totul a început cu lagărele de infiltrare în care oamenii erau repartizați în felul următor. unii pentru a fi arestați, alții pentru a fi împușcați, iar alții pentru a fi deportați.

Radio Svoboda: La începutul anilor 1990 au fost publicate informații potrivit cărora, chiar înainte de războiul împotriva lui Hitler, autoritățile au eliberat din Gulag o parte din deținuți - atât comandanți militari, cât și „oameni simpli” represați – pe care i-au trimis la armată. Cât de răspândit a fost acest fenomen?

Anne Applebaum: Din păcate, nu pot să ofer un răspuns bazat pe date statistice exacte, dar se știe că Beria a început să-i elibereze pe ofițerii întemnițați. De exemplu, generalul Aleksandr Gorbatov a scris că a fost salvat de la Kolîma în iarna anului 1940 și transferat la Moscova, fiind eliberat în primăvara anului 1941. Apoi el a devenit unul dintre comandanții asaltului asupra Berlinului, unul dintre cei care au pătruns în centrul capitalei celui de-al Treilea Reich.

Radio Svoboda: Din iunie 1941, în viața Gulag-ului și a închisorilor, ce demonstrează faptul că URSS nu se pregătea să ducă lupte pe propriul teritoriu?

Anne Applebaum: La fel ca alte instituții și departamente sovietice, lagărele Gulag din teritoriile ocupate între 1939-1940 de la Marea Baltică și până la Marea Neagră nu erau pregătite pentru invazia germană. La 22 iunie 1941 au început execuțiile în închisoarea NKVD-lui din Lvov. Din lipsă de timp pentru evacuare, aproape 4.000 de oameni au fost uciși. Atrocități similare au fost comise la Vilnius, Drogobîci, Pinsk și în alte orașe. De asemenea, în timpul retragerii trupelor sovietice, ofițerii NKVD au incendiat clădirile și i-au executat pe deținuți.

În teritoriile unde a existat mai mult timp pentru retragere, prizonierii au fost evacuați - aproximativ 750.000 de oameni au fost transferați din 27 de lagăre și 210 colonii de muncă forțată. Mulți au murit în drum spre Est.

Radio Svoboda: Adesea înrolările prizonierilor în armată în perioada războiului sovieto-german sunt descrise drept o faptă eroică. Însă în armată oamenii nu mureau de foame așa cum se întâmpla în Gulag în anii 1941-1945. În ce măsură deținuții care cereau să mergă la război aveau dorința de a supraviețui și în ce măsură își doreau să lupte împotriva invadatorilor?

Anne Applebaum: Majoritatea s-a alăturat armatei, deoarece diferitor categorii de deținuți li s-a promis o amnistie de la începutul lui iulie 1941, ceea ce le-a permis să părăsească Gulagul, slujind în armată. Motivele comportamentului oamenilor nu sunt clare întotdeauna, dar este evident faptul că armata i-a eliberat parțial din lagăr, în plus primeau hrană mai bună.

Radio Svoboda: Câți deținuți au fost trimiși pe front în timpul războiului?

Anne Applebaum: NKVD a anunțat despre aproape 975.000 de deținuți trimiși în Armata Roșie în anii 1941-1944, plus alte câteva sute de mii de „coloniști speciali” care au fost anterior deportați. De regulă, foștii deținuți erau trimiși în batalioane speciale disciplinare care luptau în locurile deosebit de periculoase și dificile ale frontului, deseori fiind folosiți în zonele de atacuri frontale pentru „a-și ispăși pedeapsa cu sânge”.

Radio Svoboda: Prin ce se deosebeau extinderile Gulagului în Europa, din Germania până în Albania și în Asia – în China și Coreea - în a doua jumătate a anilor 1940 - începutul anilor 1950?

Anne Applebaum: În Germania de Est, zece lagăre sovietice au fost create ca parte integrantă a sistemului Gulag. Două dintre ele se aflau pe locul fostelor lagăre naziste din Sachsenhausen și Buchenwald. Administrația sovietică în zona sa de responsabilitate îi monitoriza cu atenție așa-numitele „Werwolf” - grupuri de rezistență împotriva comuniștilor, deși după moartea lui Hitler nu a existat o rezistență nazistă serioasă. Cu toate acestea, mulți tineri au ajuns în aceste lagăre, inclusiv adolescenți bănuiți de neloialitate. Printre deținuți au fost prizonieri germani de război, foști prizonieri sovietici de război, Vlasoviști și alte categorii de oameni. În lagărele de pe teritoriul zonei sovietice de ocupație a Germaniei au murit în mod special mulți foști prizonieri sovietici.

Lagărele create în Ungaria și Cehoslovacia, România și Bulgaria sunt replici exacte ale lagărelor Gulag. În cea mai mare parte, deținuții polonezi erau deportați direct în Gulagul sovietic, deoarece Stalin nu avea încredere în autoritățile comuniste poloneze. Majoritatea lagărelor din Estul Europei au fost desființate după moartea lui Stalin.

Lagărele create în toată Europa de Est și Asia au fost întotdeauna modelate după cele de tip sovietic, fiind monitorizate de Ministerul de Interne și Ministerul Securității Statului (MGB), dar multe dintre ele au căpătat specific local. În China, de exemplu, lagărele au început ca o copie exactă a Gulagului, dar în cele din urmă s-au transformat într-un sistem care s-a concentrat nu atât asupra muncii forțate, cât asupra „reeducării”: forțându-i să accepte sistemul comunist. În Coreea de Nord, unde mai există și azi lagăre de tip sovietic, familii și generații întregi sunt deținute: părinți, bunici și copii. Aici persistă ideea responsabilității familiale.

Radio Svoboda: În cartea dvs. scrieți că cel mai mare număr de deținuți a fost în lagăre înainte de moartea lui Stalin, la începutul anului 1953. Este corect să spunem că victoria URSS în cel de-al Doilea Război Mondial este o victorie a Gulagului?

Anne Applebaum: Da, deși în anii războiului sovieto-german, în special în 1942-1943, un număr record de deținuți au murit înfometați, succesul Uniunii Sovietice a depins în mare parte de munca forțată din spatele sârmei ghimpate. În cele din urmă, războiul a fost de mare sprijin pentru Gulag: a dus la extinderea sistemului de lagăre de concentrare, care a continuat până la moartea lui Stalin.