Linkuri accesibilitate

Guvernatorul BNM: „Nu mai suntem fruntași la ritmul de creștere a inflației”


Din toamna anului trecut, în Republica Moldova rata inflației a crescut constant de la 6,68% până la 34,29 la sută – în prezent.

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) Octavian Armașu a afirmat, marți, 13 septembrie, că ar exista primele semne de temperare a ritmului de creștere a inflației. Acest optimism însă nu este împărtășit de către unii experți.

Rata inflației în R. Moldova rămâne a fi una dintre cele mai mari în regiune, atingând nivelul de circa 34,3%, potrivit ultimului raport al Biroului Național de Statistică.

Prezentând noua decizie de politică monetară, care a lăsat în vigoare indicatorii stabiliți în august, adică o rată de bază de 21,5%, guvernatorul BNM Octavian Armașu a spus că măsurile aplicate în perioadele anterioare își fac efectele – oamenii se împrumută mai puțin și economisesc mai mult.

Octavian Armașu
Octavian Armașu

„Noi vedem o temperare a creditării în special a creditării de consum, ceea ce este un lucru foarte bun. Noi vedem că oamenii încep să depună depozite la bănci, în special depozite la termen, și încă odată confirmă ceea ce ne-am dorit noi – ca oamenii să-și schimbe preferințele de la consum spre economie, iar asta în condițiile unei inflații mari este un lucru extrem de pozitiv”, a declarat Armașu.

Referindu-se la rata actuală a inflației, guvernatorul BNM a spus, între altele, că aceasta se menține la un nivel înalt, dar că R. Moldova nu mai este fruntașă în regiune după ritmul de creștere a proceselor inflaționiste.

„La noi se temperează ritmul de creștere a inflației...”

„Avem un nivel de inflație care a ajuns la 34,3% la finele lunii august. Este o inflație destul de mare. Nu mai suntem fruntași la ritmul de creștere a inflației. Noi vedem că sunt alte țări din regiune – Țările Baltice, țările vecine – care au un ritm de creștere a inflației mult mare ca la noi. În prezent, inflația lunară la noi este de 0,8%, ceea ce este un nivel deja cu mult mai mic decât din foarte multe țări din regiune, ceea ce arată că la noi se temperează ritmul de creștere a inflației”, a afirmat șeful Băncii Centrale.

Optimismul lui Octavian Armașu nu este împărtășit însă de către unii experți. Economistul Viorel Gârbu spune că BNM, pur și simplu jonglează cu cifre, Republica Moldova înregistrând în continuare creșteri ai indicatorilor la inflație.

Jonglăm cu cifre și le căutăm pe cele care ne convin...

„Noi jonglăm cu cifre și le căutăm pe cele care ne convin, aducându-le în prim plan. Asta face BNM. E ca un elefant în cameră pe care toată lumea încearcă să-l vadă altfel. Guvernatorul încearcă să găsească ceva pozitiv în ceea ce se întâmplă în Republica Moldova”, a spus Europei Libere expertul Viorel Gârbu.

Din toamna anului trecut, în Republica Moldova rata inflației a crescut constant de la 6,68% până la 34,29 la sută – în prezent. Actualul nivel al inflației este unul dintre cele mai ridicat în ultimele mai bine de două decenii. Una dintre cele mai mari rate a inflației, de 56,6%, s-a înregistrat în 1999-2000.

Potrivit estimărilor anterioare ale BNM, în cazul în care nu vor exista șocuri majore, nivelul inflației va crește, cel mai probabil, până spre sfârșitul acestui an, după care va descrește.

XS
SM
MD
LG