Linkuri accesibilitate

Guvernul și Moldovagaz estimează diferit majorarea tarifului la gaze


Reprezentanți ai guvernului de la Chișinău și ai companiei Moldovagaz au prezentat estimări diferite ale așteptatei creșteri a tarifului la gaze pentru consumatorii finali.

Premierul Natalia Gavrilița a declarat că noul tarif ar putea fi mai mare de 6 lei și 20 de bani, dar decizia finală aparține ANRE, după ce Moldovagaz va cere o ajustare, în baza noului preț de achiziție de la Gazprom, transmite IPN.

„Noi avem un preț bun, dar oricum el este mai mare decât a plătit până acum Moldova. Ne putem aștepta la un tarif mai mare de 6 lei 20 de bani, care a fost cel mai mare tarif plătit până acum, în perioada 2012-2014. Nu știu dacă va ajunge la 10 lei sau nu, rămâne să aflăm după calculele Moldovagaz și ANRE”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Pe de altă parte, președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că tariful pentru un metru cub de gaze naturale ar putea să ajungă și la 10 lei, practic, dublu față de actualul tarif, relatează Ziarul de Gardă.

„Acum, tariful pentru gazele naturale este de 4 lei și 20 de bani fără TVA, pentru un metru cub. (...) Noi am spus vara că trebuie majorate prețurile cu 30-40%, atunci era vorba de 6-6,5 lei. Acum suntem în altă situație și, respectiv, poate fi și 10 lei, dar nu pot să vă spun ferm”, a declarat Vadim Ceban, într-o emisiune la postul TV N4.

„Evident că va fi o situație neplăcută, dar așa este când cresc tarifele. Guvernul va veni cu un program de subvenții. Dar pentru toți va fi un șoc, și pentru sectorul public și pentru economie”, a mai spus șeful Moldovagaz.

Compania Moldovagaz ar urma să solicite ANRE ajustarea tarifelor săptămâna aceasta.

După încheierea noului contract cu Gazprom de livrare a gazelor, vicepremierul Andrei Spînu, a declarat tarifele la gaze vor crește și că acestea ar urma să fie ajustate începând cu luna noiembrie. El a mai spus că Guvernul elaborează mecanisme de compensare pentru cetățenii cu venituri mici și pentru consumul redus de gaze.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG