Guvernul a aprobat miercuri proiectul de lege privind modificarea articolului 70 din Constituție pentru ridicarea imunității deputaților în cazul infracțiunilor de corupere, trafic de influență, exces sau abuz de putere, îmbogățire ilicită și spălare a banilor. Nu va mai fi necesară nici încuviințarea, nici informarea Parlamentului pentru trimiterea în judecată, reținerea, arestarea sau percheziționarea parlamentarilor acuzați de fapte grave de corupție.
Ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, a reamintit în ședința de miercuri a guvernului că proiectul „ „a fost avizat pozitiv de Curtea Constituțională. (...) Sperăm că în Parlament se vor găsi voturile necesare pentru a exclude acest „scut” pentru tragerea la răspundere, care este imunitatea parlamentarului pentru infracțiunile de corupție”, a mai spus ministrul justiției, citat de IPN.
Curtea Constituțională a avizat proiectul în cauză în toamna anului trecut, cu mențiunea că poate fi adoptat după cel puțin șase luni din momentul prezentării inițiativei. În prezent, Constituția prevede că „deputatul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat, cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviințarea Parlamentului, după ascultarea sa”.
Pentru amendarea Constituției este nevoie de votul a cel puțin 68 de deputați (două treimi din parlamentari). În acest moment, partidul de guvernîmânt PAS are numai 63 de deputați, cu cinci mai puțin decât necesarul.