Linkuri accesibilitate

Guvernul dă asigurări că Moldova va avea gaz, opoziția îl acuză de incompetență


Vicepremierul Andrei Spînu, în Parlament.

„Moldova are și va avea în continuare gaz”, a declarat în plenul Parlamentului vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, răspunzând întrebărilor deputaților.

Asigurările guvernului vin la o zi după declararea stării de urgență în energetică și după ce Moldelectrica a început să folosească rezervele de păcură ale statului.

Guvernul a fost criticat din nou joi, în parlament, de opoziție, pentru că prin presupusa sa inactivitate și incompenență ar pune în pericol securitatea energetică a țării.

Deputatul din opoziție Oleg Reidman, care l-a interpelat pe ministrul Spînu, a notat de exemplu că „în toți acești ani Moldova nu a avut probleme cu gazul, importându-l la prețuri rezonabile”.

Iar fostul președinte comunist Vladimir Voronin a sugerat că guvernarea și-a închis singură ușile la Moscova, unde se negociază prețul, prin participarea la activități internaționale care nu sunt pe placul Rusiei, ca Platforma Crimeea.

Negocierile cu Gazprom continuă, iar ministrul Spînu a spus că dorește semnarea unui contract la un preț accesibil cel mai târziu la 1 noiembrie.

Joi, întreprinderea Moldovagaz a făcut un apel către consumatori să raționalizeze consumul de gaze pe timp de criză.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG