Linkuri accesibilitate

Guvernul palestinian și-a dat demisia la presiunile SUA și ale unor țări arabe


Demisia premierului palestinian vine în contextul planurilor SUA și a mai multor state de a reforma Autoritatea Palestiniană, inclusiv într-o formulă care ar asigura trecerea Fâșiei Gaza sub controlul acesteia.
Demisia premierului palestinian vine în contextul planurilor SUA și a mai multor state de a reforma Autoritatea Palestiniană, inclusiv într-o formulă care ar asigura trecerea Fâșiei Gaza sub controlul acesteia.

Prim-ministrul Autorității Palestiniene, Mohammad Shtayyeh, și-a anunțat luni demisia, explicându-și gestul prin necesitatea de a permite formarea unui „consens larg” privind reformarea acestei structuri.

Potrivit mai multor surse mass-media, președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, ar fi cerut demisia prim-ministrului, în urma presiunilor tot mai mari din partea țărilor arabe din regiune și a SUA, care doresc reformarea structurii. Totodată, anunțul vine și pe fundalul eforturilor comunității internaționale de a opri luptele din Fâșia Gaza și de a asigura crearea unei structuri politice care va guverna enclava după război, notează Reuters.

În declarația sa, premierul demisionar Shtayyeh, care a preluat mandatul în 2019, a afirmat că demisia sa ar trebuie să fie urmată de un proces care să țină seama de evoluțiile din Fâșia Gaza, devastată de cele cinci luni de lupte dure.

El a mai susținut că viitoarea etapă cere „noi aranjamente politice și guvernamentale care să ia în calcul realitatea din Fâșia Gaza”, care să rezulte în „discuții de unitate națională”. Oficialul susține că acestea sunt necesare creării „unui consens interpalestinian”, privind reformarea Autorității.

Acest proces ar urma să includă și „extinderea controlului Autorității asupra întregului teritoriu palestinian”. Viziunea vine în contradicție cu planul premierului israelian Beniamin Netanyahu, care insistă că Israelul trebuie să dețină controlul total asupra securității în toate zonele locuite de palestinieni.

Discuții cu membrii Hamas

Reuters scrie că Fatah, partidul care controlează Autoritatea Palestiniană, ar purta discuții cu reprezentanții Hamas, considerată grupare teroristă de Israel, SUA și UE, pentru a forma un „guvern de unitate”. O rundă de discuții ar urma să aibă loc miercuri, la Moscova, un oficial Hamas afirmând că se urmărește obținerea unui „acord larg privind guvernarea palestinienilor”.

Fatah a pierdut puterea în Fâșia Gaza în 2007, în urma mai multor dispute cu gruparea Hamas.

„Demisia guvernului Shtayyeh are sens doar dacă vine în contextul unui consens național privind aranjamentele pentru următoarea fază”, a declarat pentru Reuters un înalt oficial Hamas, Sami Abu Zuhri.

Israelul a jurat să „distrugă” Hamas și a afirmat în repetate rânduri că nu va admite, din motive de securitate, ca Autoritatea Palestiniană să guverneze în Fâșia Gaza după războiul izbucnit în urma atacului lansat de Hamas la 7 octombrie, soldat cu moartea a aproximativ 1.200 de israelieni și străini, potrivit bilanțului autorităților israeliene.

De cealaltă parte, aproape 30.000 de palestinieni și-au pierdut viața în urma luptelor din Gaza, arată datele Ministerului Sănătății controlat de Hamas, iar aproape întreaga populație a fost forțată să-și părăsească locuințele.

IDF planifică evacuarea Rafah

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au prezentat cabinetului de război al țării un plan de evacuare a civililor palestinieni din „potențialele” zone de luptă din orașul Rafah, din sudul Fâșiei Gaza. În zonă s-ar afla peste un milion de palestinieni, mulți fugind din calea războiului și luptelor duse în nordul enclavei, scrie The Times of Israel.

Comunicatul emis de biroul premierului israelian nu detaliază însă ce presupune planul de evacuare al armatei israeliene. În același timp, guvernul israelian a aprobat livrarea unor ajutoare umanitare în sudul Fâșiei Gaza „într-un mod care va preveni jafurile care au avut loc în nordul Fâșiei Gaza și în alte zone”.

Israelul continuă să se confrunte cu presiuni din partea SUA și a altor state pentru a încheia un nou armistițiu cu Hamas și pentru a amâna o eventuală ofensivă în Rafah. Premierul Netanyahu a confirmat că discuțiile sunt în derulare și a admis o eventuală pauză în lupte.

  • 16x9 Image

    Cristian Bolotnicov

    Sunt istoric devenit jurnalist cu timpul. Între 2021 și 2023, am lucrat ca reporter la Agora.md, acoperind teme de politică internă și externă, justiție și tehnologie. În prezent, sunt bursier în cadrul programului Vaclav Havel al Europei Libere.

XS
SM
MD
LG