Ani de zile, rubrica Europei Libere „Dicționar european” era ținută de doi autori, Dan Alexe de la Bruxelles și un coleg/colegă de la Chișinău: a început Liliana Barbăroșie, care ulterior a „trădat” Uniunea Europeană pentru NATO și rubrica „Cui îi este frică de NATO?”. A urmat Alla Ceapai.
De săptămâna trecută am lansat un nou sezon: Dan Alexe continuă să acopere subiectele din perspectiva Bruxelles-ului, dar realitatea „în oglindă” din R. Moldova ia forma unui reportaj video sau unei serii de infografice.
„Handicap și urbanism: o privire spre viitor” este tema dicționarului din această săptămână. Despre realitatea „hârtoapelor” din Chișinău relatează Mihaela Savca, însoțită, cu bunăvoință, de fiica ei de un an.
Problema Chişinăului neaccesibil pentru toţi se discută de mult timp, dar rămâne în continuare una actuală pentru oamenii în scaune rulante şi părinţii cu cărucioare. Deşi a fost stabilit un traseu de filmare prin mai multe sectoare ale oraşului, a fost suficient să mergem două bucăţi de străzi ca să observăm bine problemele cu care se confruntă toţi pietonii, dar mai ales cei cu nevoi speciale şi cei care se plimbă cu copii cu cărucioare.
Dreptul la accesibilitate obligă autoritățile publice, agenții economici, asociațiile obștești să creeze condiții pentru ca persoanele cu nevoi speciale să aibă în clădiri. Lipsa condițiilor de accesibilitate constituie discriminare și se pedepsește conform legii, dar chiar şi aşa, 90% dintre clădirile publice din R. Moldova nu ar avea căi de acces pentru toate persoanele.
În urmă cu trei ani, în februarie 2018, cotidianul britanic de centru stânga The Guardian, foarte orientat spre urbanism sustenabil și ecologie, a căutat să imagineze cum ar arăta un oraș al viitorului în întregime accesibil handicapaților.
Articolul dădea exemple precise de amenajări urbane, din Seattle, în SUA, până în Singapore, trecând prin Australia și Danemarca, în unele cazuri soluții trebuind găsite pentru a compensa un relief ingrat (pante între 10% și 20% în Seattle).
Tendința este veche și s-a răspândit foarte inegal, începând cu unele țări ale Europei occidentale (Danemarca și Germania). Ca un exemplu precis, deja în urmă cu mai bine de trei decenii, ceea ce frapa la intrarea oricărei stații de metrou din Bruxelles erau rampele metalice cu plăcuțe acoperite de punctele metalice în Braille, care le spuneau nevăzătorilor cu lectura tactilă spre ce stație bâjbâie în cazul în care s-ar afla singuri.
La fel, sosind pentru prima dată în Bruxelles, nu mi-a luat mult timp până să pricep că maiestuoasele tramvaie care își deschideau ușa având podeaua exact la nivelul tălpilor erau concepute pentru ca fotoliile rulante și cărucioarele să poată intra fără a avea nevoie să fie ridicate icnind de doi pasageri voluntari.
Vizitând centrul de arhitectură din Bruxelles, am înțeles că nici o clădire oficială nu mai primește un permis de construcție dacă nu are o rampă exterioară pentru cărucioare și un lift interior adecvat. Clădirile vechi au primit obligația de a se adapta, cu toatele: tribunalele, birourile administrative, posturile de poliție.
La rândul său, simbol al unei asemenea egalități totale a cetățenilor, Germania a avut vreme de trei decenii un ministru al finanțelor și președinte al parlamentului, Wolfgang Schäuble, rămas paralizat în 1990 în urma unei tentative de asasinare și care de atunci a continuat să domnească peste finanțele germane (și, implicit, europene) din fotoliul său rulant care a devenit un simbol al severității țărilor nordice bogate față de Grecia risipitoare, în momentul în care, după criza economică declanșată în 2008, Grecia a fost supusă tutelei Băncii Centrale Europene și Fondului Monetar Internațional.
Din această perspectivă a ergonomiei urbane în favoarea persoanelor cu handicap, titlul de cea mai accesibilă rețea de metrou din lume îi revine celei din Washington, DC. Toate cele 91 de stații de metrou sunt accesibile persoanelor cu handicap, la fel ca și accesul la peronul gărilor și urcarea în trenuri și autobuze.
O strategie UE privind drepturile persoanelor cu handicap
În Uniunea Europeană, numărul persoanelor cu handicap sau dizabilități este estimat la 100 de milioane, dintre care un milion în instituții speciale.
La nivel european, instituții precum Comisia de la Bruxelles nu pot face decât recomandări, căci domenii precum urbanismul țin de responsabilitatea statelor membre, de ceea ce se numește principiul subsidiarității. Anul acesta, însă, în luna martie, UE a adoptat ceea ce se numește: Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap (2021-2030). Aceasta se bazează pe rezultatele precedentei Strategii europene pentru persoanele cu handicap (2010-2020).
Comisia Europeană a constatat că în pofida progreselor înregistrate în ultimul deceniu, persoanele cu handicap se confruntă în continuare cu obstacole considerabile și prezintă un risc mai ridicat de sărăcie și excluziune socială.
Obiectivul acestei strategii este de a progresa în direcția garantării faptului că toate persoanele cu handicap din Europa, indiferent de sex, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, vârstă sau orientare sexuală.
Turism și handicap
Comisia Europeană va ajuta statele membre să își elaboreze strategiile naționale și planurile de acțiune pentru a continua punerea în aplicare a măsurilor decise în conformitate cu articolul 1 din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap.
O organizație precum European Disability Forum militează de altfel de mulți ani pentru introducerea unui card (European Disability Card) care să fie recunoscut în întreaga UE. Un proiect pilot a fost deja lansat și a funcționat în opt țări (Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Italia, Malta, Romania și Slovenia) între 2016 – 2019, însă rezultatele evaluării însă se fac așteptate.
Principala provocare rămâne, desigur, accesibilitatea: posibilitatea pentru persoanele cu handicap de a circula și de a locui liber în țara lor, dar și de a circula în UE indiferent de nevoile lor de sprijin (locurile speciale de parcare, marcate vizibil, sunt exemplul cel mai banal). În articolul menționat mai sus, The Guardian remarca de altfel că “turismul accesibil” aduce circa 12 miliarde de lire sterline pe an.
