Atunci când vezi băncile vandalizate și distruse dintr-un parc al Chișinăului sau citești despre aberațiile proiectului Primăriei Bucureștiului, care, odată pus în aplicare, va conduce la o distrugere a istoricului Parc Cișmigiu, nu poți să-ți spui decât că, pe acest plan al protecției spațiilor publice, unele din ele monumente istorice, românii sînt pe delături în ceea ce privește civilizația...
Este un subiect ce atinge atât cultura cât și politica, despre care am stat recent de vorbă cu un arhitect american, Livio Dimitriu, a cărui familie are origini române, profesor în momentul de față la o instituție universitară new-yorkeză de prestigiu, Pratt, și, între altele, profesor onorific al Institului Mincu de la București și la INJE University în Coreea de Sud. Livio Dimitriu mi-a dat un exemplu american de civilizație și de reabilitare a unei zone cu valențe istorice.
Printre zonele protejate ale New York-ului, unul din exemplele cele mai ilustrative, îl constituie ceea ce new-yorkezii au numit „High Line”, o zonă astăzi transformată într-un parc special, cu o promenadă lungă de aproape trei kilometri și, din loc în loc, punctată cu lucrări de artă contemporană, cu un soi de „Belvedere”, podiumuri de lemn amenajate ca un mic amfiteatru cu vedere spre spectacularul New York, sau spre rîul Hudson și vechiul port Manhattan, și cu diverse aranjamente florale, a unui vechi terasament supraînălțat de cale ferată.
La vremea sa, în secolul al XIX-lea, zona respectivă din Manhattan ținea de portul cel mai mare al Americii, cu numeroase cheiuri comerciale și, implicit, o mare cantitate de mărfuri. Transportul lor spre interior se făcea pe o linie ferată, care, la începutul anilor ’30, a fost supraînălțată pe un terasament ce atingea nivelul unei clădiri de două etaje, și care trecea printre diverse depozite și fabrici.
Vechile șine de tren dezafectate la începutul anilor 1980 au fost păstrate și în interiorul lor plantate diverse specii de copaci și plante originale. În rezumat o lucrare amplă ce implică atît artă peisagistică, cât și spațiu arhitectonic, într-o zonă care l-a un moment dat, deși un exemplu posibil de arheologie industrială, s-a propus a fi distrusă pentru reamenajare, în loc de a fi – ca în prezent - reciclată.
Mai mult de la arhitectul Livio Dimitriu:
Livio Dimitriu: „Sper să fiu scurt. Este și o poveste personală, care mă angajează și pe care nu ți-am spus-o. În anul 1980 eram cu un arhitect care astăzi este foarte faimos, un bun prieten, Steven Holl, și beam o bere în zona West Beth din West Village. Ne uitam la o cale ferată care ieșea din West Beth, colonia asta de artiști unde eu lucram la vremea respectivă; iar această cale ferată mergea pînă la Gara Central, de la Strada 4 la Strada 42.
Uitîndu-mă la calea asta ferată abandonată, i-am menționat lui Steven Holl că americanii vor să vândă oțelul vechi japonezilor. Pentru un motiv sau altul vînzarea nu s-a făcut. Noi argumentam pe chestia asta: de ce să vindem cînd, totuși, e ceva interesant de arheologie industrială. Am luat un șervețel și am desenat ceva pentru el, de banc, după ce băusem una sau două beri. I-am spus: hai să punem niște căsuțe de locuit, cu niște grădini de verdețuri, pe „High Line”. El a înregistrat...
După un an de zile am văzut că a luat un premiu național cu un proiect exact cum era [pe] șervețel; m-am bucurat pentru el. O idee aparține aceluia care o face [o pune în aplicare], nu celui care vorbește. Deci el a făcut-o!
Spații publice reciclate și protejate la New York - o lecție și pentru români
După o vreme – eu predam la Columbia University, unde am fost și director de cursuri superioare – prin osmoză, a transmis acest interes, care devenise public cu proiectul teoretic pe care el l-a câștigat, uneia din fostele mele colege de universitate și care, în acel moment, își deschisese firmă.”
Europa Liberă: Este vorba de firma lui Elizabeth Diller și Ricardo Scofio, pomeniți și pe pancartele situate în marginea acestei lungi promenade, „High Line”, nu?
Livio Dimitriu: „Această doamnă a produs un parc linear nu cu căsuțe, doar cu peisaj, care merge de la West Beth până la Strada 38, în zona [Gării] Grand Central. Este, probabil, cel mai de succes spațiu public din New York, după construcția lui Central Park.”
Europa Liberă: Central Park, care a fost construit la mijlocul secolului al XIX-lea, după ce proprietarul ziarului New York Evening Post a făcut campanie în favoarea unui investiții de cinci milioane de dolari, pentru amenajarea ca parc a unei suprafețe foarte mari, subdezvoltate. Arhitectul englez Calvert Vaux a câștigat atunci concursul pentru proiectul parcului, considerat astăzi una din principalele atracții ale New York-ului. În cazul proiectului „High Line” nu s-a dărâmat nimic în jur. Dimpotrivă...
Livio Dimitriu: „Nu, zona prin care trecea acea cale ferată, din cauza abandonării acesteia, era și ea o zonă abandonată, cu multe clădiri industriale. Acum, după ce s-a construit acest parc linear - care este și un parc de sculptură modernă, între altele - zona a devenit extraordinar de „exclusivă”, la modă.
De fapt, marile galerii de artă s-au mutat toate lîngă acest parc linear. Clădiri enorme se construiesc în vecinătatea lui; apartamentele sînt vândute deja la începerea construcției. Deci [„High Line”] a avut un impact fenomenal pentru un sfert din partea vestică a insulei Manhattan.”
Europa Liberă: Mulțumesc dl. Livio Dimitriu. Nu mai comentăm nimic, sperăm ca interviul să fie auzit atît în România, cât și în R. Moldova, inclusiv de către arhitecții și peisagiștii care încearcă să reabiliteze – între ghilimele – de exemplu frumosul Parc Cișmigiu, la București, distrugîndu-l.
