Sondajele din ultimii ani confirmă faptul că moldovenii și-au pierdut încrederea în instituțiile statului și mai ales în aleșii poporului. Tot mai des pot fi auzite voci care spun că nu mai votează niciodată în viața lor, pentru că toți sunt hoți și mincinoși. Cum își poate spăla politicul imaginea? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.
Atunci când i-am întrebat pe oamenii întâlniți ocazional la Hîncești după ce valori se ghidează, printre primele enumerate se află și încrederea. Ei cred că în zona politică această valoare este din ce în ce mai rar întâlnită. De ce? Alegătorii sunt deja obișnuiți că, indiferent de campania electorală pe care o trăiesc, politicienii promit. Promit și atât. Mereu se vorbește de o anume schimbare sau de un trai mai bun, însă mereu aceste vorbe rămân promisiuni. Criza încrederii pornește și de la faptul că Moldova se confruntă cu o criză a valorilor.
– „Am rămas fără copiii care au plecat peste hotare și ne-au lăsat bătrâni în voia sorții, ședem și ne chinuim. Ei am fată în Italia. A terminat colegiul, a terminat Academia de Studii Economice. Și eu am fost în Italia și când am văzut că ea spune că-i super-bandantă, eu am înnebunit. Tu ești super-economistă, poți să fii… Asta pe mine mă doare, desigur.”
Europa Liberă: Dar ea nu vrea să revină acasă?
– „Nu. Ea s-a căsătorit acolo și mă invită pe mine: Lasă, tată, totul aici, prostologiile voastre, veniți. Oamenii mai deștepți au plecat, au rămas acei care n-au capacitate…”
Europa Liberă: Dvs. vă gândiți la viitorul Moldovei?
– „Da, mă gândesc, că eu am copii, am nepoți, mă gândesc măcar ei să meargă înspre bine.”
Europa Liberă: O dată la patru ani vine politicianul și vă convinge că trebuie să-i dați votul?
– „Pe mine nu mă convinge, după atâția ani nu mă convinge nimeni. Dar pentru cine Dvs., așa mai?...”
Europa Liberă: Eu nu pot să zic, fiindcă eu nu am simpatii și antipatii. Dvs. sunteți cetățeanul care decide.
– „Banul a cumpărat tot, banul a făcut totul în țara asta, banul a cumpărat, banul a influențat peste tot locul. Dar cine a venit? Acei care n-au avut mintea limpede în cap, dar oamenii…”
Europa Liberă: Dar politicienii nu vin de unii singuri, tot cetățenii îi aleg?
– „Nu, nu mai este. Banul. Aici îi tot un grup mititel care influențează împrejur. El să se îmbogățească, să fie mai deștept, chipurile să fie mai deștept, dar el nu-i mai deștept, îi mai hrăpăreț, îi mai fără soveste (rușine), el pierde simțul omenesc. Eu socot că asta-i o boală și-i mare boală pentru aiștia. Ei nu ne socot pe noi ca oameni.”
Europa Liberă: Dar acești politicieni sunt veniți tot din rândul dvs., al populației?
– „Ei au adus cumătrii, nănașii (râde). Ce nu înțelegeți? Cumătrul l-a adus pe nănașul, nănașul l-a adus pe fratele și ei de-amu au început a trage…”
Gândurile alegătorului într-un an electoral- profesoara Vera Tanase de la Hancesti.
Europa Liberă: Mai există șansă ca să vină în fruntea Republicii Moldova oameni?…
– „Eu cred că da.”
Europa Liberă: …onești, cinstiți, care să se gândească la interesul național?
– „Să fie așa, apoi ar fi o fantezie. Sigur noi, acești bătrâni, ne vom bucura de așa ceva.”
Europa Liberă: E în puterea dvs. să schimbați situația în bine, dacă o descrieți rău.
– „Ce putem noi? Nu știu…”
Europa Liberă: Aveți buletinul în mână o dată la patru ani.
– „Da, avem, sigur că avem.”
Europa Liberă: Puneți ștampila acolo și trimiteți politicianul să vă rezolve problemele.
– „El poate să fie înainte de alegeri vreo două luni, dar pe urmă nu-l mai găsești.”
Europa Liberă: Propuneți niște soluții. Cum vedeți Dvs. rezolvarea problemelor?
– „Tineretul de adus acasă mai mult, este capabil.”
Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Hînceștiului și al Republicii Moldova?
– „Desigur că trebuie schimbări. Eu socot că numai tineretul poate să facă ceva. El e capabil, el e forță, are putere, noi, bătrânii, de-amu avem poate numai limba. Eu socot că cei care încă îs cu mintea trează, aceștia ai noștri mai bătrâni mai gândesc, dar sunt mulți care-s de-amu cu mintea întunecată, au băut-o toată.”
Europa Liberă: Dar cum vă explicați?
– „Îs oameni slabi, oleacă-s slabi, al doilea că-și îneacă amarul, multe sunt pricini pentru asta, cum se spune, un gunoi face mai mult gunoi.”
Europa Liberă: Sunt Valentina Ursu, de la Radio Europa Liberă.
– „Eu vă cunosc foarte bine.”
Europa Liberă: Încercăm să descriem situația din Republica Moldova. Unde a ajuns țara?
– „Mie mi se pare că este o țară ajunsă de multă vreme la răspântie, care nu-și poate găsi nici acum drumul. Dacă povestea spunea despre cele trei drumuri, ni s-ar părea că-s două, dar ele-s mai multe chiar decât trei.”
Europa Liberă: Cine-i ajută pe moldoveni să iasă din rătăcire?
– „Au existat întotdeauna anumite straturi sociale. Era Biserica, era intelectualitatea, erau politicienii, era mass-media, care își aveau autoritatea necesară și omul se orienta, fiindcă nu de atâta că nu are capacitatea de analiză, dar întotdeauna așa a fost dat că la cineva te orientezi care, uite, are greutate cuvântul lui și mie-mi vine mai simplu.”
Europa Liberă: De ce nu a apărut o elită politică în acești ani de independență a Moldovei?
– „Au fost unii care s-au urcat în fața noastră, dându-se drept lideri, dar nu cei care ar fi meritat sau au avut capacitatea. S-au aruncat mulți să fie lideri și când am ajuns la un moment dat toți s-au rotit o dată, de două ori – n-are importanță denumirea partidului, dar liderii, dacă ne ducem de la ’90 încoace, numai Dumnezeu pe acei pe care i-a luat, aceia nu-s, dar restul, dacă vedeți, se repetă. Nu mai dau nume, în diferite partide, nu au doctrine…”
Europa Liberă: Cetățenii au călcat pe aceeași greblă, dacă i-au ales tot pe cei care se perindă la putere de atâția ani?
– „N-a fost cine să-i orienteze și s-au dezamăgit. Dar unui om dezamăgit îi vine foarte greu să se ridice, să ia poziție și să zică: uite, categoric pe acesta nu-l mai văd în ochii mei, iau altul. Asta tot îi complicat, doamnă.”
Europa Liberă: Moldovenii îs iertători sau sunt cu memorie scurtă?
– „Sunt. Probabil din „Miorița” cea de atunci că s-a împăcat, toleranță, noi, moldovenii, îi zicem îngăduință, dar nu-i îngăduință, ea de acum deja seamănă un pic a prostie.”
– „Hoți avem mulți, ei s-au ales singuri acolo în Parlament.”
– „Să-i votăm, dar nici nu știi pe cine să-l votezi, că ei îs toți corupți.”
– „Hoții îs mari.”
– „Hoții îs puternici, că au bani și ne dovedesc pe noi.”
Europa Liberă: Cine se gândește la modul cel mai serios la viitorul Republicii Moldova?
– „Da’ nu știu dacă se mai gândește cineva.”
– „Sunt oameni care se gândesc.”
– „Eu parcă am pierdut încrederea în toți de-amu, nu știu.”
– „Eu am încredere numai în președintele nostru, care-i ales de oameni, dar nu hoții care stau.”
Europa Liberă: Dar ce a reușit să facă dl Dodon până acum?
– „Multe a făcut, multe, dar ei îl dau la o parte.”
Europa Liberă: Ei, cine?
– „Guvernul îl dă la o parte, că ei vor bani de peste hotare, dar el vrea să facă regulă în țara noastră, să nu să se ducă tineretul în alte țări.”
Europa Liberă: Poate Moldova scăpa de sărăcie?
– „Poate, dacă o să ridice lefurile și o să ridice pensiile, dar nu știu când o să fie lucrul acesta.”
Europa Liberă: Care-i valoarea unui vot? Ce preț are un vot?
– „Mare! Un preț mare are, dar ei nu ne socot.”
Europa Liberă: O dată la patru ani tot politicienii vin și încearcă să vă ademenească, să vă convingă că trebuie să le dați votul, că ei vor rezolva problemele cetățenilor?
– „Cum au făcut și până acum… Numai promit, și nimic. Cui îi trebuie atâția deputați? Vreo… 20 n-ar face ordine? Cui trebuie ei? O grămadă de bani, lefile mari, toate condițiile le au, dar muncitorul nu mai are nimic. Primește vreo câțiva lei acolo păcătoși…”
Europa Liberă: La vot o să ieșiți?
– „Da, o să ieșim…”
– „Și pe cine să votăm?...”
Europa Liberă: Asta dvs. trebuie să decideți.
– „Dar ce folos că-i votezi și ei promit, și nimic nu fac?”
Europa Liberă: Cum îi responsabilizează cetățenii pe cei din vârful puterii? Cum îi transformă în slugile poporului, de exemplu, pe deputați?
– „Greu, fiindcă fac promisiuni vîșe krîși (exagerate), numai ca să atragă populația și gata.”
Europa Liberă: Care e mai mare prețul – al promisiunii sau al votului cetățeanului?
– „(râde) Promisiunea să fi fost corectă și din inimă, da, dar așa, ea e falsă promisiunea asta. Pe urmă, cum s-a așezat pe fotoliu, a uitat de toate.”
Europa Liberă: Ce ar trebui să facă politicianul ca să aibă încrederea cetățeanului?
– „Ce ar trebui? Ar trebui să facă aceea ce promite, ca să fie om la postul lui.”
– „Как живётся? Я бы сказал, ниже среднего, потому что, во-первых, зарплаты маленькие и пенсии маленькие, недостача вот этих материальных ресурсов и т.д.” („Cum este viața? Aș spune, sub medie, deoarece, în primul rând, salariile sunt mici și pensiile-s mici, lipsa acestor resurse materiale etc.”)
Europa Liberă: Будущее у Молдовы есть? (Moldova are viitor?)
– „Есть!” („Are!”)
Europa Liberă: От кого зависит? (Și de cine depinde?)
– „Во-первых, чтобы наше начальство меньше воровала.” („Înainte de toate, conducerea noastră mai puțin să fure.”)
Europa Liberă: Ce se va hotărî în cadrul acestui scrutin parlamentar din toamnă?
– „N-o să se hotărască nimic, fiindcă aceleași partide care-s vai de capul lor…”
Europa Liberă: Socialiștii și democrații au votat o nouă reformă electorală și veți avea posibilitatea să alegeți deputați și pe circumscripție, și pe listă de partid.
– „Da, da… Eu așa și nu înțeleg ce înseamnă circumscripții. Au zis că deputatul nostru eu îl aleg, eu îl retrag, nu știu ce. Lucrurile acestea n-au să fie, fiindcă îs mincinoși acei de la partid.”
Europa Liberă: De ce au ajuns politicienii să guverneze țara în baza minciunii?
– „De atâta că așa suntem noi, poporul ista moldovenesc care ne numim, cu toate că suntem români. Ian uitați-vă ce se face la Orhei! Nu știu dacă o să ne schimbăm în 10-15 ani, eu mai mult nici n-am de gând să trăiesc, fiindcă nu-i de unde. Dar de ce să nu facem două partide, ca în America, să se lupte?”
Europa Liberă: De ce societatea e dezbinată? Cine a împărțit cetățenii?
– „D-apoi ce, Dvs. nu observați cine desparte? Același Plahotniuc, același Dodon; mai ales Dodon când el îmi spune mie că unioniștii pleacă, Moldova rămâne. Dar eu zic: Moldova rămâne și ar fi bine fără Dodon lucrul ista, fiindcă ei ne dezbină pe noi.”
Europa Liberă: Viitorul Republicii Moldova cine îl face?
– „Ar trebui să-l facă poporul, ar trebui să-l facem noi și… eu știu – partidele astea de dreapta, dar și ele se vând și nu știu ce o să fie mai departe. Și situația asta economică pe care o avem, vreo 70% trăiesc foarte greu, cu 700-800, cu o mie de lei. Vai de capul lor. Iată, ei se divizează.”
– „Lumea pleacă din țară, că nu mai au putere de a trăi. Am lucrat câte 32, 40 de ani și ne-au ars arhivele și am rămas fără pensie și trăim cu 800 de lei. Cine o să trăiască cu o mie de lei în țara noastră?”
Europa Liberă: Dar când se intersectează interesele cetățeanului cu ale politicianului, pentru că politicianul vine și cere votul de la alegător?
– „Cer, fiindcă vor la putere, ei vor la putere. Ei vor să ne distrugă complet. Și anume Plahotniuc împreună cu Dodon, care lumea nu înțelege că asta-i o gașcă care vrea să ne distrugă.”
Europa Liberă: O dată la patru ani vine politicianul și vă ademenește, încearcă să vă convingă să-i dați votul, pentru că vă promite viață bună?
– „Da… Ei vin înainte de alegeri și pe urmă nu-i mai vedem.”
Europa Liberă: Și de ce deputatul care trebuie să fie sluga poporului s-a îndepărtat de grijile dvs.?
– „Au grijile lor.”
Pasul lui Petru Bălan, pensionar de la Hîncești.
Europa Liberă: Ei au promis să trăiască cu grijile dvs.
– „Îi departe distanța între promisiuni și lucru. Peștele se strică de la cap.”
Europa Liberă: Și se curăță… de la coadă?
– „El și ar trebui curățat de la cap, de tăiat capul.”
Europa Liberă: Sunteți supărați și-i criticați pe cei care i-ați trimis acolo, în vârful puterii, dar ei îs veniți tot de aici, din rândul populației?
– „Promit, își fac interesele și speră că la alte alegeri să fie realeși.”
– „Nici nu știi pe care să-i crezi. Și lumea la noi, la noi știți că cultura politică îi slabă…”
Europa Liberă: Și ce vor decide alegerile parlamentare din toamnă?
– „Acestea au să fie foarte complicate alegeri, asta se vede. Aceste alegeri ce-au să decidă? Dezmembrarea societății.”
Europa Liberă: Dar Moldova e un stat cu o populație divizată.
– „Pentru că Moldova e posibil să-și piardă statalitatea. Cea mai mare treabă care trebuie de făcut – de păstrat statalitatea Moldovei. Poate, poate cumva, o generație o să mai treacă și se vor hotărî întrebările, dar așa…”
Europa Liberă: Aveți un politician-model în societate?
– „Nu! Cu părere de rău, nu.”
Europa Liberă: Dar Moldova și moldovenii sunt în căutarea unui lider național?
– „Până ce el nu este.”
Europa Liberă: Dacă ar apărea, s-ar rezolva o parte din probleme?
– „Dacă nu-i mintea sănătoasă, capul nu trebuie.”
– „Oamenii că-s bogați pun mâna pe putere și noi voobșce (în general) nimic nu avem, dar îndeobște o să fim robi complet.”
Europa Liberă: Dar mâna pe putere o pun cei pe care dvs. îi delegați acolo, în Parlament? Dvs. îi alegeți pe deputați.
– „Noi îi alegem, dar, de exemplu, eu am ales un partid, dar dacă el îi bogat și s-o pus și i-o cumpărat și ei s-au vândut ca niște tâlhari, și s-au vândut toți, și s-au făcut un partid acum și fac democrații ce vor din noi. Ei ce vor, aceea și dirijează. Ei așteaptă acum noi să-i alegem, dar pe urmă ce-o să fie… Ei vin, ei îndeobște ne-au dus în groapă. Iaca, toți copiii mi i-au dus după hotare…”
– „Pleacă toată lumea, dar eu nu știu unde să mă pornesc la atâția ani, să mă duc să-mi caut de lucru?”
Europa Liberă: Și dacă toți pleacă, cine rămâne aici?
– „Cine rămâne? O să rămână pustie Moldova, pentru că nu se hotărăște nimic mai de sus. În loc să ridice țăranul, să-i dea de lucru, ei îl apasă la pământ și moare lumea pe dealuri. Asta-i viață? Ne fug copiii de acasă și ne lasă nepoții, și stăm și ne osândim, și ne chinuim. Totul se dărâmă, totul se risipește, n-avem cu ce trăi chiar. Și, iaca, ținem vite, ținem… Pentru ce? Pentru nimic.”
Europa Liberă: Dvs. alegeți politicienii care să ducă Moldova pe calea cea bună și dreaptă.
– „Politicienii dacă… Îi alege lume de aceea pe care se duc și-o plătesc, care nu știe, nu vin la oameni de aiști care judecă, care știu ce-i viața, dar le dau vin și beau și bani și îi votează pe cei care-s… lume lăsată.”
Europa Liberă: Dvs. luați bani pentru vot, dacă vi se dă?
– „Dacă trăiesc rău, eu le iau.”
Europa Liberă: Și dacă se vinde votul, pe urmă cetățenii zic că se trăiește greu?
– „Măcar o zi să trăiesc și eu bine.”
Europa Liberă: Și pe urmă, patru ani?
– „De-amu o să vedem, cum o să zică Domnul.”
– „Hoți și bandiți nu trebuie să fie la conducere.”
– „Toți îs hoți!”
– „Și care vin la putere acum, tot hoți o să fie, că n-avem încredere într-înșii.”
Europa Liberă: D-apoi care au să vină la putere, o să-i trimiteți dvs. acolo?
– „Care o să vină la putere, acela încă mai hoț o să fie.”
– „Parcă dl Dodon a fost ales cum trebuie de popor? N-a fost ales de popor dl Dodon. A fost ales de Transnistria și de Găgăuzia, pentru că se cumpără tot. Tot se cumpără, tot se vinde.”
Europa Liberă: Și politicienii chiar cred că cu banii pot cumpăra și demnitatea omului, și totul?
– „Nu, nu-l poate cumpăra pe fiecare, dar sunt majoritatea din oameni care trăiesc rău, pentru 50 de lei el se vinde. Azi a băut un pahar de vin și s-a dus și-a pus ștampila…”
Europa Liberă: Vă doare sufletul pentru că el vă decide soarta?
– „Ne doare, dar noi nu putem rezolva nimic.”
Europa Liberă: Nu-l puteți convinge pe cel care vinde votul să nu și-l vândă?
– „Nu-l poți convinge, pentru că el bea un litru de vin și azi i-i bine lui…”
– „Iaca, deputații iștia îs tot așa în Parlament. I-au dat acolo un cinci mii de euro și el s-a dus în alt partid.”
Europa Liberă: Puterea e în mâna politicienilor sau în mâna poporului o dată la patru ani?
– „Parlamentul ce? El mai bine las’ să se ducă până la amiază să lucreze pe deal și după-amiază las’ să se ducă să rupă pantalonii, că el tot pe truda noastră își ia pantaloni, costume își ia.”
Europa Liberă: În mâna cui e puterea o dată la patru ani?
– „A hoților și a bandiților.”
Europa Liberă: Dvs. puteți căuta și găsi lume pe care s-o trimiteți acolo, sus, să vă îndreptățească încrederea?
– „Noi nu, numai acei care au fost peste hotare, au văzut, știu cum, dar aiștia ai noștri numai cumătrul, finul, badea, nanul și tot așa – o mână o spală pe alta.”
– „Chiar atâția ani au trecut și fără niciun folos față de oameni. Eu mă uit, se dărâmă case, se dărâmă garduri, totul prin sate se fărâmă și omul nu poate face nimic. Îs neputincioși, că ei n-au cu ce, săracii, ei n-au ce mânca. Înțelegeți ce înseamnă asta? Omul când n-are ce mânca, el nu se mai gândește să-și repare casa ceea ori să-și repare gardul acela.”
Europa Liberă: Politicienii cunosc această stare de lucruri?
– „Da, ei prea bine cunosc și lor li-i totuna. Ei au grijă de dânșii.”
Europa Liberă: Data viitoare n-o să mai aleagă greșit cetățenii, ca să vorbească doar de rău despre clasa politică?
– „Trebuie să fie oamenii cu credință, să aibă frică de Domnul, ca să conducă țara cum trebuie de condus, nu cum s-o fure și s-o împartă toți în toate părțile.”
Europa Liberă: Cine decide astăzi viitorul Republicii Moldova?
– „Îl decide guvernarea, Guvernul, Parlamentul. Eu nu i-am votat, dar i-o votat, iaca, Dodon ca președintele țării. Uitați-vă ce merchezuri face. Vasăzică ne duce spre Rusia, când noi nu vrem. Armatele rusești se află și până acum în stânga Nistrului și ne fac multe dificultăți. Amu nu știu, care-s deputații noștri? O parte s-au dus la PD… Ce să cerem de la dânșii? Ei nu mai vin în popor.”
– „Poporul nostru-i muncitor și-i bun la suflet, dar conducerea ne dă de gol. Nu știu ce mame i-au născut pe dânșii de nu le pasă.”
Europa Liberă: Alegătorii din Republica Moldova, ei au ales această clasă politică.
– „Nu le pasă lor de noi.”
Europa Liberă: Alegătorii îs mama și tata.
– „Da, dar ei nu se gândesc la viitorul Moldovei, că pământul ista-i sfânt la noi; cea mai bună producție și gustoasă. Și au făcut dintr-însul un iad, un iad și poporul tot geme din cauza lor. Numai conducerea-i vinovată.”
Europa Liberă: La următoarele alegeri parlamentare situația se va schimba? Puteți să o schimbați?
– „Puțină speranță avem. Nu face nimic nici Dodon, nici cine o să vină, chiar și Maia Sandu. Îi bună și cred că ar face ceva, dar balaurii iștia dimprejur n-au să-i dea voie să facă nimic. Și lumea vede, dar puțini înțeleg lucrul ista.”
Europa Liberă: Ce se va decide în cadrul alegerilor parlamentare din toamnă?
– „Va fi un exercițiu. El nu-i zic complicat, dar, practic, fără soluții din start. Alegerile care vor fi, chiar dacă vor fi cu mixt ș.a.m.d., știți ce vor da? Vor nimeri în principiu tot de acei care n-are importanță din care partide și se vor uni…”
Europa Liberă: Cetățeanul când votează se gândește la calitatea clasei politice.
– „Ba nu, ba nu…”
Europa Liberă: În zece ani, Hînceștiul și Republica Moldova cum ar trebui să arate? Ce soartă vor avea?
– „Totuși există. Eu nu știu dacă-s jertfe sau dacă-s patrioți, dar au rămas totuși niște oameni în Republica Moldova care lucrează cinstit, au și mici afaceri…”
Europa Liberă: Dar politicieni care să facă sacrificiu sunt?
– „Cine face politică mai jos decât primii doi nu ia decizii. Dă Doamne să greșesc, cum zicea mama, Dumnezeu s-o ierte. Ce le-aș sugera? Totuși, atunci când iau decizii, dar ei iau, țin pâinea și cuțitul, niște oameni le țin în mână, amândouă mâinile îs ocupate, să-și aducă aminte că va trebui odată să-și facă cruce la mormântul părinților lor.”
* * *
Așa cum ați auzit de la locuitorii cu care am discutat ocazional la Hîncești, mulți dintre ei au pierdut încrederea în viitorul lor și al statului lor. În ultimii ani, Republica Moldova a primit un diagnostic necruțător – stat aflat pe marginea prăpastiei, stat capturat de oligarhi, mai nou, stat care ar putea falimenta. Sociologul Arcadie Barbăroșie, directorul Institutului de Politici Publice, e de părere însă că Republica Moldova a intrat pe spirala crizei și explică de ce un stat nu poate intra în colaps.
Arcadie Barbăroșie: „ În primul rând, statele nu falimentează, nu există stat falit. Poate să fie stat care nu lucrează, nu face servicii, foarte proaste servicii, dar el o să continue să existe atâta timp cât o să vrea vecinii să existe statul acesta; atâta timp cât o să vrea Rusia, Ucraina, România; în primul rând, România și Ucraina. Doi – da, noi avem o tendință unionistă care este destul de puternic prezentă în țară, dar care este la nivel de 15, eu aș zice, maximum 20 la sută din respondenți. Atât! Mai mulți unioniști noi nu avem în țară. Ceea ce este important, este că noi avem 50, cel puțin, la sută din respondenți care nu vor Unirea cu România, care spun că, în cazul unui referendum, ei vor vota contra Unirii. Deci asta este o situație care trebuie înțeleasă și lucrată. Dacă noi vrem să facem Unirea, trebuie să educăm populația, dar pe parcursul educării populației se dezvoltă, de fapt, și sentimentul apartenenței la statul Republica Moldova.”
Europa Liberă: Dar cum de a reușit această clasă politică să alimenteze atâta neîncredere în rândul populației?
Arcadie Barbăroșie: „Bună întrebare. (râde) Haideți, în primul rând, să vedem ce a făcut clasa politică de când conduce Republica Moldova. Avem 27 de ani de când suntem independenți. La început au apărut persoane care au fost și la guvernare și care au vrut, probabil, să facă Republica Moldova independentă și puternică. Foarte rapid însă numărul lor a scăzut, pentru că, atunci când ești la putere, vezi că ai niște surse cu care fie că poți să te îmbogățești, fie că poți să-ți faci un viitor, fie că poți să faci un viitor poporului și când începi a te gândi, dar cum să fie viitorul acesta pentru popor – mai frumos sau mai slab? Până la urmă, am eu impresia că această clasă politică peste tot pe parcursul acestor 27 de ani, în fond, a decis că viitorul poate să fie făcut, în primul rând, pentru dânsa și după aceea, dacă mai rămâne ceva timp, și pentru popor.”
Europa Liberă: Dar toate guvernările au spus că interesul național prevalează?
Arcadie Barbăroșie: „Aaa, ele asta au spus pentru public, dar când lucrau, guvernările întotdeauna se uitau – dar ce am eu în buzunar? Unii mai mult, alții mai puțin.”
Europa Liberă: De ce lumii i se spune că interesul național e prioritar, dar, de fapt, interesul de partid și personal domină?
Arcadie Barbăroșie: „Interesul personal domină.”
Europa Liberă: De ce?
Arcadie Barbăroșie: „Pentru că, dacă îi spui lumii că interesul personal domină, ea nu te lasă la prim-ministru. Eu cred că lucrurile acestea se fac cu atât mai mult acum când guvernarea nu este responsabilă de actul guvernării, când responsabilitatea guvernării o poartă dl Plahotniuc. El ia decizii cu grupul de consilieri pe care îi are în domeniile cruciale, importante, dar în acelea care nu-i ating interesele – nicio problemă, puteți să faceți ce vreți.”
Europa Liberă: Dle Barbăroșie, cine îi poate reda încrederea cetățeanului aflat în deznădejde?
Arcadie Barbăroșie: „Nu, nu, acum cetățeanul nu cred că se află în deznădejde.”
Europa Liberă: În disperare.
Arcadie Barbăroșie: „Vedeți ce s-a întâmplat în Chișinău. Alegerile locale din Chișinău demonstrează încă o dată că Chișinăul nu este pradă a oricăror partide de dreapta. Faptul că la alegeri au participat doar 40% nu este corect. După mine, la alegeri au participat mult mai mulți cetățeni din Chișinău. Eu cred că 50 și peste 50 la sută au participat la alegeri, pentru că sunt mulți emigranți de aici, emigranții care sunt socotiți la CEC, dar ei nu sunt în țară. Spre exemplu, eu am două fete care sunt plecate în Canada, dar ele se socot aici.”
Europa Liberă: Stau la evidență?
Arcadie Barbăroșie: „D-apoi cum? Sunt la evidență aici. Deci, eu cred că votul acesta este un vot de speranță, care este acordat dlui Năstase.”
Europa Liberă: Dar când interesele politicianului se intersectează cu interesele cetățeanului?
Arcadie Barbăroșie: „Eiii, asta-i bună întrebare. Eu cred că sunt politicieni care într-adevăr nu-și formulează gândul de a se implica în activități care să le aducă lor profit, ci doar în activități care să aducă profit cetățeanului, dar deocamdată eu nu am văzut asemenea politicieni la guvernare. Iată, îl vedem pe dl Năstase,
Au să reușească ei să se mențină, au să reușească să aibă echipe de oameni fiind finanțați foarte prost? Bugetul este foarte slab.
care este primar de Chișinău. Să vedem, poate lui îi va reuși lucrul acesta, să vedem, poate îi va reuși doamnei Maia Sandu lucrul acesta, care este foarte principială în alegerea oamenilor de partid. Să-i vedem. Dar aceștia sunt viitori politicieni care au să se implice în viitor în campanii electorale, în alegeri ș.a.m.d. Au să reușească ei să se mențină, au să reușească să aibă echipe de oameni fiind finanțați foarte prost? Bugetul este foarte slab. Să ia puterea, să pună echipe care să fie la fel de neinteresate în a-și promova interesul propriu, adică fie echipe care au niște businessuri în afara țării, eu nu vorbesc de afaceri în țară, sau care au niște venituri acumulate de undeva din niște activități…”
Europa Liberă: Lăsați să se înțeleagă că ar mai exista persoane care ar fi gata să facă sacrificii în numele interesului național?
Arcadie Barbăroșie: „Spre exemplu, eu știu că Maia Sandu face sacrificii, eu știu că Maia Sandu nu folosește niciun ban la partid, care să vină prin niște scheme ilicite ș.a.m.d. Ea nu folosește bani de aceștia.”
Europa Liberă: Acum se insistă pe ideea că postelectoral partidele proeuropene ar trebui să se consolideze, să se gândească la o alianță. Ideea asta vine și din interior, și din exterior. Care scenariu e mai plauzibil?
Arcadie Barbăroșie: „Eu știu că Maia Sandu se gândește să nu facă în niciun caz coaliție cu Partidul Democrat; știu că dl Năstase este puțin mai flexibil; știu că PD vrea să ocupe cât mai multe locuri în Parlament; știu că PSRM poate să cedeze locurile sale PD-ului; știu că Partidul Comuniștilor vine încoace, care tot vrea să participe în campania electorală și știu că partidul lui Usatîi (cum se numește?)…”
Europa Liberă: Partidul Nostru.
Arcadie Barbăroșie: „Partidul Nostru de asemenea o să participe la alegerile parlamentare. Deci, după cum vedeți, noi avem cel puțin șase partide care vor să participe la alegerile parlamentare. Cum o să împartă între dânșii locurile, este foarte greu de spus, foarte greu. Eu nu știu câți o să ia oamenii din voturile uninominale, câți o să ia din voturile pe liste de partid, nu știu, deocamdată.”
Europa Liberă: Dar cine merită să guverneze Republica Moldova? Cum să fie calitatea acestei clase politice care și-ar asuma acest rol responsabil să ducă Moldova pe o cale dreaptă?
Arcadie Barbăroșie: „O asemenea clasă politică trebuie să fie dezinteresată, să meargă doar pe interesul poporului, dar eu mă uit împrejur și nu văd asemenea clasă politică. Pentru că noi avem Partidul Democrat care, deocamdată, este absolut orientat pe câștigul propriu și câștigul puterii. Persoanele din Partidul Democrat nu cred că au alt interes decât să vadă lucrul acesta. Persoanele din partidul Maiei Sandu da, sunt persoane curate, așa dictează Maia Sandu. Eu nu știu cum o să-și finanțeze ea campania electorală, din ce bani o să lucreze ea în teren. Da, sunt oameni care plătesc niște cotizații ș.a.m.d., dar asta nu este permanent.”
Europa Liberă: Dle Barbăroșie, Dvs. credeți în viitorul Moldovei?
Arcadie Barbăroșie: „Da, eu sunt absolut sigur că Moldova o să aibă viitor. Nu știu când o să vină viitorul acela. Sigur că cred.”
Europa Liberă: Dar de ce nu știți când va veni?
Arcadie Barbăroșie: „Pentru că asta este o problemă care a apărut peste tot. A fost în Italia, în Franța, în Germania, peste tot a existat problema asta. În Italia, uitați-vă, în ’68 a fost omorât prim-ministrul acela de către mafie. Și acum este mafia puternică, dar câte un pic, câte un pic țara iese din mlaștina ceea. Eu cred că o să ieșim și noi mai devreme sau mai târziu. Nu știu dacă eu o să ajung poate să ies din mlaștina asta, dar copiii mei au să ajungă.”
Europa Liberă: Moldovenii continuă să-și caute dușmanii. Ar trebui să-i caute pe interior sau pe exterior? Ce sugestii aveți?
Arcadie Barbăroșie: „În primul rând, pe interior. Să se uite aici, în interior. Eu votez socialiștii, eu sunt dușman sau prieten al Republicii Moldova? Eu cred că în cazul în care eu îi votez pe dânșii, eu sunt dușman.”
Europa Liberă: De ce?
Arcadie Barbăroșie: „Pentru că socialiștii vor să ne unească cu Rusia. Unirea aceasta cu Rusia, în primul rând, astăzi este nerealistă. Doi – ea o să ne aducă într-o stare, încât noi o să fim permanent în situația de a lupta pentru existența noastră. Trei – modelul economic pentru care pledează ei nu este un model sustenabil, este un model absolut nesustenabil. Uitați-vă la alegerile din Rusia. Eu am văzut cercetări făcute în Rusia care demonstrează că votul pentru Putin a fost mărit de două-trei ori. Și asta nu este corect!”
Europa Liberă: Deci, contează și modelul pe care îl agreează cetățenii și clasa politică?
Arcadie Barbăroșie: „Sigur că modelul contează. Este important să înțelegem faptul că în Rusia când a venit la putere dl Putin s-au realizat lucruri într-un format democratic, dar după aceea foarte rapid s-au schimbat și continuă Rusia să aplice acest model absolut necorect din punct de vedere democratic.”
Europa Liberă: Și atunci, integrarea europeană rămâne a fi unicul model de modernizare a Moldovei?
Arcadie Barbăroșie: „Absolut! Deocamdată, numai integrarea europeană. Eu nu văd alt model în statele din vecinătate care să ne spună că, iată, dacă ne unim cu acele state, putem să aplicăm modelul respectiv de dezvoltare și să avem o situație mai mult sau mai puțin respectabilă aici. Nu văd. Doar integrarea europeană, oricât de dificilă este ea acum, oricât de dificilă este situația în România, este în Ungaria, este în Polonia, este în Cehia… Este un pas înapoi de la valorile europene așa cum le-am înțeles noi atunci când au aderat aceste țări la Uniunea Europeană. Este un pas înapoi, doi pași, trei pași înapoi, dar lucrurile se vor schimba.”
Europa Liberă: Dar care sunt valorile europene pe care Dvs. le-ați aduce în prim-plan?
Arcadie Barbăroșie: „În primul rând, este statul de drept, este un stat în care justiția este independentă, dar este subordonată legii; nimeni nu are dreptul să se implice în justiție. Doi – este un stat democratic. Noi putem să spunem că da, avem democrație și în Rusia, dar lucrul acesta nu este adevărat (uitați-vă la alegeri). Trei – un stat în care sunt respectate drepturile minorităților. Da, ești în minoritate, dar, iată, noi îți dăm ție drepturile și da, noi îți respectăm aceste drepturi în mod real. Deci sunt lucruri pe care noi le știm.”