Scrutinul vine după ce edilul suspendat al municipiului, liberalul Dorin Chirtoacă, cercetat într-un dosar de corupție, și-a anunțat demisia. Analistii vorbesc de o miză politică importantă, o miză legislativă, întrucât în toamnă vor avea loc alegeri parlamentare. Sociologul Ion Jigău spune că prezența la vot e decisivă.
Europa Liberă: Ce decid aceste alegeri locale anticipate din municipiul Chișinău?
Ion Jigău: „Este un test înainte de alegerile parlamentare. Chișinăul, de regulă, se comportă ca medie pe republică în alegeri. Deci, medie pe republică de acuma spune tot. Centrul votează mai într-un fel, nordul – în alt fel, sudul – în alt fel, dar, oricum, Chișinăul este mediu.”
Europa Liberă: Cetățeanul acestui municipiu, el așteaptă alegerile din toamnă în baza rezultatelor care vor fi înregistrate astăzi la scrutin sau, totuși, e preocupat de felul în care primarul va reuși să se implice în soluționarea problemelor cu care se confruntă capitala?
Ion Jigău: „Cetățeanul, totuși, în primul rând, se orientează la problemele concrete, adică să fie instalat un semafor unde trebuie, să fie reparate străzile, să aibă acces normal spre blocul unde stă, să fie evacuat gunoiul la timp și altele.”
Europa Liberă: Sunt întreprinderile municipale care generează și multe probleme…
Ion Jigău: „Și aici iar este vorba despre cine gestionează aceste întreprinderi, că, dacă ne aducem aminte de un an în urmă de zăpada care a fost prin aprilie, și astăzi mai vezi copaci doborâți și nu sunt curățați, îndepărtați, mai vezi pe unele locuri crengi – vorbește de ceva. Da, s-au dus, au făcut, dar ei lucrează extrem de încet, de parcă ar avea în față încă 100 de ani pentru a face Chișinăul „oraș european”.”
Europa Liberă: De la aceste dezbateri care au avut loc între cei doi candidați, Dvs. ce concluzii ați tras?
Ion Jigău: „Până când niciuna din simplul motiv că eu nu am văzut ce au ei de gând să întreprindă în Chișinău, nici unul, nici altul. Anume în Chișinău, fiindcă Chișinăul trebuie să fie fruntea țării, deci să dăm exemplu total de gestionare a averii pe care o avem. Noi avem avere, în țara asta sunt bani, dar banii aceștia nu lucrează. Și în Chișinău avem resurse, dar el este gestionat prost. Fiind gestionat prost, nu se generează surplusuri economice, culturale, științifice, pur și simplu sociale.”
Europa Liberă: Cât de mult contează relația pe care o va avea administrația locală, ne referim la municipiul Chișinău, și puterea centrală?
Ion Jigău: „După mine, n-ar trebui tare să conteze din simplul motiv că Chișinăului îi ajung banii pe care el îi acumulează în buget. Este una din puținele excepții care are bani suficienți adunați în buget din impozitele pe care noi le plătim și alte surse pe care le avem, o mulțime de piețe care lucrează și care dau bani în bugetul Chișinăului. Chișinăul se poate administra singur din punct de vedere financiar, adică susține singur, și aici nu există o problemă ca municipiul să fie dependent de Guvern. Asta-i principala cauză de ce celelalte primării sunt dependente de puterea centrală.”
Europa Liberă: Și Dvs. credeți că Partidul Democrat, partidul de guvernământ va lăsa la latitudinea, discreția primarului care va fi ales astăzi să decidă cum să gestioneze treburile în municipiul Chișinău?
Ion Jigău: „Dacă nu va încălca legile – nu are încotro.”
Europa Liberă: Dvs. ce părere aveți despre felul cum a observat PD-ul această campanie locală anticipată? Partidul Democrat nu a făcut publică opțiunea sa pentru turul doi al acestor alegeri locale din Chișinău, chiar dacă la începutul campaniei liderul democraților, Vlad Plahotniuc, propunea să fie un singur candidat pentru aceste alegeri locale din municipiu, spunând că PD va susține pe oricine care are consensul principalelor partide proeuropene. Cum apreciați Dvs. această atitudine a celor de la guvernare, a PD-ului?
Ion Jigău: „PD-ul s-a străduit să o facă pe neutrul.”
Europa Liberă: Și i-a reușit?
Ion Jigău: „Nu cred, nu cred. Problema PD-ului este că PD-ul întotdeauna a luat puțin în Chișinău și a încercat să-și rezolve cumva această problemă, dar nu este ușor în Chișinău să rezolvi o problemă de imagine, iar imaginea care există în Chișinău se extinde uneori foarte ușor și în republică. Și aici este marea problemă pentru PD, care formal este acum un partid de guvernământ.”
Europa Liberă: Și ce va face în continuare această formațiune de guvernământ?
Ion Jigău: „Până când nu văd că a învățat lecția. Adică nu a tras concluzie din campania prezidențială. Chiar și acum nu văd, deocamdată, că a tras concluzie din ce s-a întâmplat în Chișinău. Sper încă totuși că acolo este lume rațională, la democrați și sper că în al 13-lea ceas vor face concluziile necesare.”
Europa Liberă: Dar ce ar trebui să întreprindă ei?
Ion Jigău: „Păi, să devină și ei responsabili.”
Europa Liberă: Și decizia trebuie să o ia doar dl Plahotniuc, care conduce PD-ul?
Ion Jigău: „Păi nu, totuși, un partid democratic are un birou, are un consiliu și deciziile trebuie să se discute, să fie luate colectiv, răspunderea o poartă unul, cel care stă în vârf, dar deciziile se discută cel puțin la nivel colectiv.”
Europa Liberă: Cei doi concurenți electorali, domnii Ceban și Năstase, au zis că în această campanie au lăsat la o parte geopolitica. A fost lăsată?
Ion Jigău: „Nu chiar, nu chiar...”
Europa Liberă: Și votul locuitorului municipiului Chișinău de azi nu mai decide încotro Moldova – cu Estul sau cu Vestul?
Ion Jigău: „Chișinăul în genere este proeuropean.”
Europa Liberă: Votul de azi al alegătorului din municipiul Chișinău decide vectorul politicii externe?
Ion Jigău: „Încă nu, fiindcă Chișinăul încă nu este tot, Chișinăul dă numai aproximativ 22-23 de deputați, restul 80 sunt din alte părți ale țării.”
Europa Liberă: Foarte mulți vorbesc despre nevoia unei prezențe masive la acest scrutin de astăzi.
Ion Jigău: „Da, din cauză că electoratul unui candidat este mai activ, mai consolidat, mai disciplinat, iar de partea cealaltă au fost foarte mulți candidați cu diferite viziuni și partea cealaltă a fost foarte segmentată. Din cauza aceasta, de modul în care se vor comporta celelalte segmente ține mult soarta acestui scrutin.”
Europa Liberă: Ce va trebui să facă de mâine învingătorul acestui scrutin, cel care va ocupa fotoliul de primar pentru o perioadă scurtă, pentru un an de zile?
Ion Jigău: „În ianuarie ’33, când Roosevelt a câștigat președinția Statelor Unite, el a urlat în biroul său oval când a văzut ce îl așteaptă, dar peste 100 de zile America a văzut rezultatele. De aici vine ideea aceasta cu 100 de zile. La 100 de zile, de acum trebuie să vedem rezultatele, nu să așteptăm ca el de abia în 100 de zile să intre în cursul problemelor. Mâine trebuie să înceapă a rezolva problemele Chișinăului.”
Europa Liberă: O să-l felicite și adversarul pe cel care va ieși învingător?
Ion Jigău: „Sper că da, într-o țară democratică asta e. Dacă lupta a fost corectă, atunci eu am pierdut onest, dacă eu aș fi acela și, dacă am pierdut onest, trebuie să-mi recunosc înfrângerea și să felicit adversarul.”