Linkuri accesibilitate

HRW îi îndeamnă pe talibanii afgani să respecte drepturile omului


Autoritățile talibane nerecunoscute din Afganistan au impus restricții severe asupra drepturilor omului și drepturilor civile în anul care a trecut de când au preluat controlul de facto al țării și trebuie să schimbe cursul pentru a evita un dezastru umanitar, susține okrganizația de monitorizare Human Rights Watch (HRW).

„Afganii trăiesc un coșmar în ceea ce privește drepturile omului, victime ale cruzimii talibanilor și ale apatiei internaționale", a declarat Fershta Abbasi, cercetător HRW pentru Afganistan. „Viitorul Afganistanului va rămâne sumbru dacă guvernele străine nu se vor angaja mai activ cu autoritățile talibane, exercitând în același timp presiuni puternice asupra acestora în ceea ce privește situația drepturilor lor”.

Declarația HRW citează restricțiile impuse de talibani asupra drepturilor femeilor și fetelor, suprimarea presei, detențiile arbitrare și tortura, precum și execuțiile sumare. Talibanii au revenit la putere în august 2021, după ce coaliția internațională condusă de SUA s-a retras din țară, iar guvernul anterior s-a prăbușit rapid.

Comunitatea internațională nu a recunoscut guvernul taliban și are un angajament limitat față de aceștia. De la preluarea puterii, în ciuda promisiunilor contrare, talibanii au blocat în mare parte accesul fetelor la școlile secundare și au interzis femeilor să călătorească fără să fie însoțite de un membru de sex masculin al familiei. Această interdicție de călătorie a forțat multe femei să renunțe la un loc de muncă în afara căminului familial.

HRW subliniază că „abuzurile talibanilor privind drepturile omului au atras o condamnare pe scară largă și au pus în pericol eforturile internaționale de a aborda situația umanitară gravă a țării”. Organizația a adus în discuție și „colapsul economic” al Afganistanului care s-ar fi petrecut ca urmare a întreruperii ajutorului internațional.

Previous Next

XS
SM
MD
LG