Linkuri accesibilitate

Igor Boțan (ADEPT): „Între promisiuni și realizări avem o mare discrepanță”


Lansarea PAS în campania în campania pentru alegerile parlamentare, 05 iunie 2021

Ce efecte poate produce „graba” cu care PAS încearcă să „curețe” instituțiile publice? 

Posturile naționale de radio și televiziune vor reveni sub controlul nemijlocit al parlamentului, potrivit unei legi adoptate săptămâna trecută de majoritatea parlamentară dominată de partidul pro-prezidențial PAS. Noua putere spune că filtrul existent până acum între politicieni și Compania Teleradio Moldova, anume Consiliul Audiovizualului, nu făcea decât să ascundă un comportament partizan al posturilor publice naționale de radio și televiziune, iar legea nouă ar aduce cel puțin mai multă onestitate. Despre această logică a puterii, Vasile Botnaru discută cu analistul politic Igor Boțan, director executiv al Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT).

Analistul Igor Boțan în dialog cu Vasile Botnaru
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:12 0:00

Europa Liberă: Se poate compara situația cu reformarea justiției și a procuraturii, în special, cu ceea ce se întâmplă acum, intenția de a schimba situația de la Compania Publică a Radioteleviziunii și la CCA, care, în opinia guvernării, nu-și onorează obligațiile?

Igor Boțan: „Trebuie să pornim de la faptul că, odată cu declararea curățeniei generale în instituțiile publice, PAS și guvernarea aplică aceeași abordare pentru toate instituțiile.”

Europa Liberă: Și explicația lor este că ei își asumă responsabilitatea politică, cei de la finalul cursei îi vor judeca dacă au avut dreptate sau nu. E o logică politică înțeleasă, nu?

Nimeni nu știe care va fi rezultatul guvernării PAS...

Igor Boțan: „Parțial înțeleasă, pentru că nimeni nu știe care va fi rezultatul guvernării PAS. Toată lumea așteaptă rezultate pozitive, iar dacă rezultatele nu vor fi tocmai pozitive, tot efortul PAS-ului se va solda cu crearea unor precedente pe care următoarea eventuală guvernare le va folosi pentru a-și promova propriii oameni în toate instituțiile, fie că sunt instituții de drept, de reglementare, alte instituții autonome. Deci, riscul aici este foarte mare. Cei din PAS spun: «Dlor, noi am fost în campania electorală, le-am explicat oamenilor ce se întâmplă în țara noastră, noi le-am spus că, din păcate, după 30 de ani de independență, lucrurile nu stau bine în țara noastră, sunt distorsionate și, în conformitate cu mandatul pe care l-am primit de la cetățeni, în baza explicațiilor pe care le-am făcut, începem curățenia generală».”


Europa Liberă: Să vă întreb altfel - se putea prin alte metode obține viteza pe care tocmai o vrea alegătorul PAS-ului?

Igor Boțan: „Trebuie să îl cităm pe Gianni Buquicchio, care a spus să nu confundăm graba cu celeritatea. Mai degrabă este vorba de graba pe care o demonstrează PAS. Am văzut că organizații foarte respectate în Republica Moldova, și ele sunt câteva, 3-4 organizații foarte puternice, care au o imagine foarte bună și care și-au arătat nemulțumirea față de ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, atunci când a fost adoptat proiectul de lege de modificare a Codului Serviciilor Audiovizuale.”

Europa Liberă: Ca să explicăm reacția, natura reacției, aceste organizații la care faceți Dvs. trimitere spun că este politizare vădită, a existat o voce singulară, e adevărat, de la API, care a spus că poate va avea norocul viitoarea companie reformată să vină în frunte un om care se va feri de pârghiile politice, va avea tăria să pună piciorul în prag, să facă, într-adevăr, o companie deontologică, echidistantă etc., etc. Se poate spera la așa ceva?

Igor Boțan
Igor Boțan

Igor Boțan: „În principiu, da, pentru că atunci când discutăm cu deputații din fracțiunea PAS, ei ne spun: „Oameni, uitați-vă ce s-a întâmplat în domeniul audiovizualului după ce a fost adoptată legea și care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019”. Nimic pozitiv, cred ei, nu s-a întâmplat. Marea problemă este că reprezentanții organizațiilor media la care m-am referit au fost implicați foarte profund în adoptarea Codului Audiovizualului în 2016, apoi în adoptarea Codului Serviciilor Audiovizuale în 2018. Acești oameni au fost implicați în aceste reforme, iar acum trebuie să recunoaștem că eforturile pe care le-au făcut iată că cumva sunt trecute pe linie moartă.”

Eforturile pe care le-au făcut sunt cumva trecute pe linie moartă...

Europa Liberă: Deci, acești experți ar trebui să regrete și ei că nu funcționează legea pe care au scris-o ei atât de bine?

Igor Boțan: „Am putea fi de acord cu o astfel de abordare, pentru că omul sfințește locul, poți adopta cea mai bună lege, iar dacă, în anumite circumstanțe, cea mai bună lege sau prevederile acestei legi sunt promovate de guvernări care s-a dovedit că au capturat instituțiile statului, evident ne putem aștepta că aceste legi nu vor funcționa tocmai perfect. Marea problemă pe care o întrezărește oricine este că modificările s-au făcut în mod special pentru a avea prilejul de a scăpa de Consiliul de Supraveghere, de directorul de la televiziune.”

Europa Liberă: Actuala componență?

Igor Boțan: „Da, actuala componență.”

Europa Liberă: Ca și în cazul procurorului, deci cu țintă clară. Vă întreb acum, dacă logica PAS-ului este de luat în seamă când ei spun așa: „Noi curățăm grajdurile lui Augias și de acum încolo n-o să ne amestecăm, de acum încolo va avea libertatea totală și protecția de ingerințe și televiziunea, și procuratura, și judecătorii”? Acesta nu-i un argument credibil pentru societate ca să le dea „mână liberă”?

Igor Boțan: „Da, noi recunoaștem că actuala guvernare a PAS-ului, cei care reprezintă PAS-ul în forul legislativ, în guvern sunt oameni care nu au fost implicați în scheme de corupție, în alte lucruri reprobabile, dar există această temere că puterea oricum încetul cu încetul îi face pe oameni să-și schimbe viziunile, ei încep a crede că sunt promovați chiar de providența divină în aceste funcții și are loc procesul de erodare, să spunem așa, a credibilității acestor oameni. Tocmai de aici rezidă și atitudinea oarecum reticentă a instituțiilor media la care m-am referit, pentru că de dragul controlului parlamentar, da, sunt argumente foarte puternice atunci când parlamentul spune, majoritatea spune: „Dlor, este o instituție publică, este finanțată din bani publici, pentru că această instituție anterior s-a manifestat într-o lumină nu tocmai pozitivă, este necesar acest control parlamentar”.

Dar acest control parlamentar devine, de fapt, un control politic...

Când vorbim de control parlamentar, știm că în parlament există o majoritate, această majoritate are o culoare politică, de aici putem spune: „Da, dlor, dar acest control parlamentar devine, de fapt, un control politic”. Aici este un lucru care este contestat de foarte multă lume. Pe de altă parte, am văzut argumentele PAS-ului, care spune: „Dlor, să nu exagerăm, pentru că avem exemplul României, unde Societatea de Televiziune și Radio din România se află sub același control parlamentar și în Republica Moldova practica arată, cu excepția ultimilor doi ani și jumătate, instituția Moldova 1, de exemplu, radiodifuziunea au fost permanent sub control parlamentar, ceea ce vă promitem noi este că nu ne vom implica, deci vom păstra și vom garanta funcționalitatea autonomă a acestei instituții, nu ne vom implica în activitate, vrem doar să începem această curățenie generală care să devină normă, iar după ce ne convingem că lucrurile au revenit la normalitate, nu vor exista impedimente ca factorul politic de control să fie eliminat”. Deci, acesta este narativul pe care îl promovează PAS în privința oricărei instituții publice din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Pentru că ați făcut trimitere la exemplul românesc, nu cumva se inventează și aici din nou bicicleta în legislația privind televiziunea și radioul publice?

Igor Boțan: „Modificarea legii este un pretext pentru a schimba componența Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare de la televiziune și pentru a schimba directorul de la televiziune și componența Consiliului Audiovizualului.”

Europa Liberă: Care după asta trebuie să asigure condiții ideale de apariție în emisiunile de radio și de televiziune pentru toată gama politică, pentru tot spectrul parlamentar. Deci, atunci o să se vadă de fapt dacă, într-adevăr, scopul este obținut și oamenii buni activează așa cum își propune PAS-ul?

Igor Boțan: „Exact. Și atunci când am asistat la dezbateri am văzut care erau argumentele celor care au așteptări foarte mari față de guvernarea PAS. Ei spun: «Da, voi faceți această reformă, dar vrem să ne asigurăm că drepturile opoziției vor fi respectate, opoziția va fi prezentă, furnizorii de media nu vor îndeplini comenzi politice și nu vor aduce doar laude actualei guvernări, dar vor avea curajul să dezbată și probleme, și modalitatea reală de soluționare a acestor probleme».”

Europa Liberă: Mai este o constrângere pe care Dvs. nu o puteți neglija. Unii spun că, între timp, companiile de televiziune și de radio ale adversarilor PAS-ului funcționează bine mersi, adică guvernarea acum este fără de posibilitatea de a avea acces la public și acesta-i un argument în plus pe care îl invocă guvernarea care, așa cum spuneți Dvs., se grăbește.

Cei care au câștigat alegerile s-au folosit de instituțiile media pentru a-și face imperii mediatice...

Igor Boțan: „Este adevărat. Avem megaholdingul socialiștilor, l-am avut pe cel al democraților, ne amintim ce s-a întâmplat după alegerile parlamentare din 1998, când ex-directorul Radioului Național a fost demis tocmai pentru că a asigurat pluralismul. Cei care au câștigat alegerile s-au folosit de instituțiile media pentru a-și face imperii mediatice, dacă le putem spune așa, și pentru a-și promova pe principii propagandistice propriile formațiuni politice. Ar fi regretabil dacă și de data aceasta am asista la așa ceva. Cel puțin, cei din PAS spun că tocmai vor să rectifice ceea ce s-a întâmplat până acum, iar Dvs. aveți dreptate atunci când spuneți că există partide politice care au în spate instituții media, noua guvernare nu are acest instrumentar și cumva încearcă să creeze condiții egale pentru toți. Nu avem certitudinea că vor reuși și asta e marea problemă.”

Europa Liberă: Ce v-ar convinge pe Dvs. personal, ca telespectator și observator al vieții politice, care ați văzut mai multe guvernări, ce v-ar determina să aveți măcar un pic de răbdare?

Igor Boțan: „Dar nu avem altă soluție, pentru că PAS are majoritatea, noi adresăm întrebări, avem atitudini critice, ne exprimăm dezacordul, pentru că ne bazăm pe lucrurile care s-au confirmat deja. De exemplu, hotărârea Curții Constituționale din decembrie 2010, la care am mai făcut referință, care ne spune foarte clar că trebuie să divizăm instituțiile în cele de interes public deosebit și cele de interes politic deosebit și noi am vrea ca cele care sunt de interes public deosebit să fie depolitizate și să nu avem niciun fel de temei să credem că cei care sunt la guvernare folosesc aceste instituții pentru a-și promova interesele, pentru a distorsiona realitățile, iar dacă așa cum m-ați întrebat ce m-ar convinge, m-ar convinge o jumătate de an, poate un an de zile de funcționare a Teleradio-Moldova în noile condiții, astfel încât să văd acolo opoziția prezentă cu punctul ei de vedere, să văd acolo dezbateri pe bune, să văd acolo reprezentanții guvernării dezbătând lucrurile împreună cu opoziția, dar nu strălucind în solitudine și povestind cât de bine vor trăi cetățenii dacă îi vor crede pe actualii guvernanți.”

Europa Liberă: Deocamdată, multe televiziuni fac invers, le povestesc cetățenilor cât de greu le este, ce nasol e că se scumpește gazul, benzina etc. și guvernarea nu are cum să riposteze, barem să povestească ce întreprinde, refrenul acesta îl vedem și în parlament, și în loc de soluții se operează cu adjective.

Igor Boțan: „Este adevărat, numai că iarăși cei din PAS ne zic: „Noi ne asumăm răspunderea și vă garantăm că noi vom fi altfel, tocmai de aceea ne-am și numit „oameni buni”, în sensul pe care l-a folosit marele istoric rus Vasile Kliucevski, care făcea diferența dintre oamenii buni și oamenii care nu sunt tocmai buni. Oamenii buni sunt cei care nu fură, care sunt corecți în raport cu instituțiile statului și cu cetățenii”.

Vrem foarte mult ca cei din PAS să înțeleagă că avem temei să fim foarte, foarte sceptici...

Dacă cei din PAS au această pretenție de a fi oameni buni și dacă își asumă toată responsabilitatea și vor să ne convingă că vor doar să rectifice lucrurile care au fost construite strâmb în țara noastră, atunci nu le putem spune decât „Într-un ceas bun!”, dar vrem foarte mult ca cei din PAS să înțeleagă că avem temei să fim foarte, foarte sceptici, pentru că timp de 30 de ani la guvernare s-au perindat diferite forțe politice, care au avut diferite label-uri, și le-au lipit de piept și ne-au promis că vor face bine societății, dar ne-am convins că între promisiuni și realizări avem o mare discrepanță.”

Europa Liberă: Scepticismul totuși e un fel de sihăstrie. Eu vreau să le promiteți că veți fi vigilenți și nu-i veți lăsa chiar jumătate de an fără atenție.

Igor Boțan: „Da, să vedem iarăși cine va fi promovat în Consiliul de Supraveghere, în Consiliul Audiovizualului, cine va deveni director la televiziune și să vedem meritele oamenilor respectivi și acesta va fi un indicator tot fără îndoială.”

Europa Liberă: După care buletinele de știri în fiecare zi, acestea cred că sunt materialul ilustrativ cel mai relevant?

Igor Boțan: „Sigur. Și, așa cum spuneam, pentru că avem aceste 3-4 organizații care sunt, din punctul meu de vedere, profesioniste, sper foarte mult că vocea lor va fi auzită în continuare și, până la urmă, probabil ne dorim cu toții ca scepticismul nostru să fie înlăturat de comportamentul instituțiilor reformate.”

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG