Linkuri accesibilitate

Reforma audiovizuală, în dezbatere publică. ONG-uri de media trag un semnal de alarmă


Partidului de guvernământ PAS a organizat astăzi dezbateri publice pe marginea proiectului de lege prin care, între altele, este revăzut mecanismul de aprobare și demitere a componenței Consiliului Audiovizualului și, de asemenea, se prevede revenirea Companiei publice „Teleradio-Moldova” sub control parlamentar, așa cum a fost până în anul 2019. PAS a fost criticat de opoziție și ONG-urile de media pentru că a trecut de primă lectură acest proiect de lege fără a-l supune discuției cu societatea civilă. Dezbaterile de astăzi din Parlament au decurs, pe alocuri, „la cuțite”.

Reforma audiovizuală, în dezbatere publică. ONG-uri de media trag un semnal de alarmă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:56 0:00
Link direct

Mai multe organizații nonguvernamentale de media consideră că legea modificată actualmente, ca să fie redresată o situație anormală din punctul de vedere al guvernării, în viitor ar putea deveni o „bombă cu efect întârziat”, utilizată în interes îngust de o guvernare rău-intenționată. Jurista Centrului pentru Jurnalism Independent, Cristina Durnea, a insistat asupra posibilității de revocare a membrilor Consiliului Audiovizualului, în cazul în care va fi constatată activitatea „defectuoasă” a autorității sau în cazul respingerii de către Parlament a raportului de activitate a instituției. În opinia juristei, această prevedere este formulată vag și, odată pusă în practică, poate duce la condamnări în instanță:

O majoritate parlamentară ipotetic rău-intenționată ar putea să demită componența CS sau a CA...

„Deci, la modul practic, o majoritate parlamentară ipotetic rău-intenționată ar putea să respingă și să demită componența Consiliului de Supraveghere sau a Consiliului Audiovizualului, indiferent de conținutul acestui raport, în lipsa unor criterii care să condiționeze această respingere. (...) În eventualitatea în care se pune și se legiferează în practică un mecanism juridic prost construit, în eventualitatea în care se emit aceste hotărâri de revocare, odată contestate în instanța de judecată, ne pomenim în frecventa situație când statul este condamnat.”

Guvernarea își propune să readucă sub control parlamentar Compania publică „Teleradio-Moldova”, supravegheată în prezent de Consiliul Audiovizualului. De asemenea, Consiliul de Supraveghere şi Dezvoltare al „Teleradio-Moldova” urmează să aibă şapte membri numiţi de Parlament pentru un mandat de şase ani. Alexandru Verșinin face parte din actualul Consiliu de Supraveghere și imediat ce legea va intra în vigoare mandatul său va pierde valabilitatea. Într-un schimb de replici cu deputata PAS Liliana Nicolaescu - Onofrei, președinta comisiei de profil in Parlament, Alexandru Verșinin a spus că membrii Consiliului de supraveghere au mâinile legate când e vorba de politica editorială a companiei publice:

„De știri, de ceea ce se arată la știri, nu răspunde Consiliul de Supraveghere. Eu, în calitate de membru, nu am dreptul să mă implic în politica editorială a televiziunii. Noi alegem managementul companiei. Altfel, noi suntem acuzați de implicare în politica editorială.”

Liliana Nicolaescu – Onofrei: „Aveți dreptate, dar aici cred că este vorba și de o analiză serioasă: de ce este nevoie de un Consiliu care este impotent, care nu poate acționa, nu poate lua măsuri în cazul în care este vorba de ineficiența administrării financiare a companiei! În momentul în care este vorba de o încălcare a legii, cine se sesizează? Oare nu este asta o parte din responsabilitatea Dvs.?”

Directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei, face parte din grupul de experți care consideră justificate modificările la care a procedat guvernarea. Noile reguli vor avea însă efect benefic dacă în fruntea instituțiilor a căror soartă este dezbătută în aceste zile vor fi alese persoane de bună credință și fără preferințe politice. Expertul media crede însă că atunci când vor fi operate numiri, în special la Teleradio Moldova, numărul membrilor din partea societății civile ar trebui să fie mai mare decât cel din partea structurilor de guvernare:

„Marea provocare - o altfel de selecție decât s-a făcut până acum...

„Marea provocare va fi să încercați să faceți altfel de selecție decât s-a făcut până acum. Dacă după adoptarea legii, partidul de guvernământ nu va găsi o soluție să fie selectate persoane în CA și în Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare, persoane care într-adevăr își doresc să facă audiovizualul public în cazul Moldova 1, nu să facă sluj pentru partidul Dvs. sau pentru alt partid, dar își doresc să pună această televiziune la dispoziția publicului, atunci lucrurile vor înainta și va exista încredere în reforma Dvs.”

Reprezentanții societății civile au recomandat guvernării să măsoare de șapte ori înainte să purceadă la numiri importante din audiovizual. Chiar dacă eventualul partizanat politic pare să aducă dividende partidelor aflate la guvernare, pe termen lung acestea vor avea de pierdut. Întrucât mai devreme sau mai târziu, orice partid de guvernământ ajunge în opoziție.

XS
SM
MD
LG