Linkuri accesibilitate

Igor Boțan: Cine-l susține pe Putin?


Vasile Botnaru în dialog cu politologul Igor Boțan care comentează ce implicații are războiul din Ucraina asupra societății ruse.

Igor Boțan: Cine-l susține pe Putin?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:48 0:00

Europa Liberă: Dle Boțan, cine dă tonul în societatea rusă, după 30 de zile de război? Cât de mult contează vocea intelectualilor, mai întâi neglijați, acum băgați în seamă volens nolens, când la Novosibirsk, de exemplu, în centrul academic se constituie un pol de protest, când Alla Pugaciova a zis că pe mulți politicieni i-a supraviețuit, deci îl va supraviețui și pe următorul etc., etc.?

Igor Boțan: „Situația de criză cauzată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei polarizează în mod dramatic clasa politică, dar, mai ales, intelectualitatea. Și tonalitatea aici o dă chiar președintele Vladimir Putin, care a înaintat două noțiuni clare – «economie de mobilizare» și «coloana a cincea».”

Europa Liberă: Dar până acolo, ca să convenim asupra noțiunilor, Putin din ce strat face parte, pentru că el totuși îi la origine ofițer KGB, foarte aproximativ poate fi atribuit clasei intelectuale, deci nu e un politician à la Elțin, care a urcat pe treptele Partidului Comunist, de care s-a dezis și nu e un Havel, de exemplu, care, vizionar fiind, a știut încotro să direcționeze poporul? Pe Putin unde îl clasificați?

Igor Boțan: „Putin nici nu poate fi clasificat, el s-a autosingularizat, dacă putem spune așa, el are acum rolul unui dictator care impune societății propria lui voință și face abstracție de toate celelalte elemente ale unui sistem social. El spune foarte clar: «economie de mobilizare», adică elita businessului trebuie să-și lase toate ambițiile și să-și pună toate eforturile și capacitățile pentru a face față unei astfel de economii. În privința celorlalte elite, în primul rând, elitele intelectuale, culturale ș.a.m.d. mesajul este foarte clar: «Ori sunteți cu mine, ori împotriva mea, nu există niciun fel de mijloc de aur, cei care nu sunt cu mine, sunt coloana a cincea, ei trebuie eliminați din societate, fie prin aplicarea Codului penal, fie prin expulzarea din țară». Oamenii sunt puși sub presiune să părăsească țara, deci lucrurile sunt cât se poate de clare și acest lucru este îngrijorător pentru întreaga societate.”

Europa Liberă: Dar nu i-ar putea veni bumerangul acesta înapoi, după ce că luminătorii încep să carieze opinia societății sau nu e un pericol pentru Putin Alla Pugaciova, Boris Akunin sau același Ciubais?

Igor Boțan: „Cu certitudine bumerangul va veni. Este un fapt istoric care s-a întâmplat nu o singură dată în diferite societăți, nu cred că Rusia este o excepție și nu e vorba doar de niște artiști cunoscuți, este vorba de faptul că de la început am văzut scrisori făcute publice de academicieni, de centre științifice, iar în situația pe care o avem timp de o lună de zile se estimează că aproximativ 100 de mii de oameni cu un foarte înalt potențial intelectual, care au activat cu succes în domenii precum IT, industrii performante, pur și simplu au părăsit țara, așa cum au părăsit țara și peste 300 de branduri care își desfășurau activitatea în țară. Deci nu poți face economie de mobilizare fără oameni dedicați.”

Europa Liberă: Pe cine contează Putin? Propaganda încearcă să acrediteze ideea că există aripa tânără a Partidului Edinaia Rossia care răspunde cu entuziasm la îndemnul de a cuceri noi spații pentru lumea rusă, Z este noua stea călăuzitoare etc. Totuși, cine sunt straturile sociale pe care se poate astăzi bizui Vladimir Putin?

Igor Boțan: „Răspunsul e foarte scurt – victimele propagandei finanțate din greu de către autoritățile rusești, iar foarte multă lume și-a amintit de exemplul lui Salazar, dictatorul din Portugalia, pentru care se edita un singur ziar din care el să desprindă că lucrurile se desfășoară de o manieră minunată în țara lui. Deci, Putin este și el victima acestui sistem pe care l-a creat și care acum, fiind în izolare, trebuie să facă față unor provocări fără precedent și acest lucru, da, este periculos nu numai pentru societatea rusească, ci și pentru toată lumea, pentru că Salazar nu avea un buton roșu, iar președintele Putin vedem că de-a lungul acestei luni de zile, cât se desfășoară acest război, a invocat - și nu numai domnia sa -, a invocat posibilitatea folosirii armelor de distrugere în masă. Și acest lucru cu adevărat este extrem de îngrijorător.”

Europa Liberă: Generalii din anturajul dânsului ar putea fi la fel de sinucigași, ar apăsa și ei butonul să-și omoare copiii și nepoții?

Igor Boțan: „Nu putem ști acest lucru, dar ceea ce vedem este că ei cam dispar din spațiul public, ceea ce ridică mari semne de întrebare dacă sănătatea lor mintală e la capacitățile cerute pentru oameni cu astfel de atribuții. Deci sunt foarte multe lucruri cate trebuie să îngrijoreze nu numai societatea rusă, dar și întreg continentul european și chiar aș zice euroatlantic, pentru că vedem că ambiția lui Putin de a transforma Rusia într-un pol al lumii multipolare are efecte adverse care sunt foarte, foarte periculoase pentru întregul spațiu la care ne-am referit.”

Europa Liberă: Dvs. mai devreme făceați trimitere la oligarhi, la Prigojin, de exemplu, la Usmanov, Abramovici, oare ei ar fi gata să-și strângă centurile, să renunțe ei și, mai ales, familiile lor să renunțe la viața pe care au avut-o până acum de dragul unei iluzii impuse de Putin alias Surkov?

Igor Boțan: „Eu cred că este o exagerare acest rol al oligarhilor. Acești oligarhi au avut un rol până la un anumit moment. Rolul lor era ca, îmbogățindu-se, să ofere regimului lui Putin posibilitatea de a crea tot felul de fonduri peste hotarele Federației Ruse din care să fie finanțate tot felul de acțiuni militare, precum au fost și sunt cele din Africa Centrală, din Africa de Nord, din alte locuri, operațiuni de spionaj speciale ș.a.m.d. Acesta a fost rolul oligarhilor, este o exagerare să credem că oligarhii se puteau întâlni cu președintele Putin să-l bată pe umăr și să spună: «Vladimir, uite, e bine să procedăm așa sau altfel, pentru că iată care vor fi beneficiile pentru țară, pentru noi, pentru Dvs.» ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Adică erau o vacă de muls?

Igor Boțan: „Erau o vacă de muls cu misiuni speciale. Așa cum spuneam, fonduri speciale pentru finanțări ilicite, ilegale peste hotare ale operațiunilor care aveau menirea să apropie dezideratul președintelui Putin de a transforma Rusia într-un pol al lumii multipolare. Deci, însăși această sarcină pe care și-a formulat-o președintele Putin sună oarecum bizar, pentru că Statele Unite ale Americii niciodată nu s-au declarat pol al lumii multipolare. Statele Unite ale Americii au creat un sistem care este performant și care le permite, datorită tehnologiilor, puterii economice a acestei țări, să se manifeste și să fie dorite companiile americane, administrația americană ca parteneri. China, de asemenea, niciodată nu s-a declarat pol al lumii multipolare, dimpotrivă, a muncit asiduu timp de 40 de ani, a atras investiții și tehnologii din Occident, la început prin Hong Kong, după care odată văzându-se cu economia pusă pe roate, cu o dezvoltare tehnologică foarte puternică, copiind, pe alocuri furând tehnologii ș.a.m.d., da, a devenit foarte influentă. Deci, nimeni nu se autodeclară pol al lumii multipolare, așa cum a făcut-o Vladimir Putin în 2007 și cum a încercat, pentru atingerea acestui scop, să creeze tot felul de filiere din oligarhi, din propagandiști, din coloane a cincea prin teritoriile megieșe, cum este Ucraina, Republica Moldova etc. A fost o suprastructură pe care a creat-o, iar acum, probabil, le cere tuturor să-și manifeste atașamentul pentru acest scop, dar lucrurile s-au împotmolit și arată din ce în ce mai urât, mai rău, de aceea părerea mea este că nu mai trebuie să exagerăm rolul oligarhilor, nu trebuie să exagerăm rolul propagandiștilor pentru restul lumii.”

Europa Liberă: Și nici al artiștilor, da?

Igor Boțan: „Artiștii sunt foarte importanți ca model de comportament, ca model de rezistență prin ceea ce produc. Dacă ne referim la situațiile de criză când artiștii plastici au devenit modele de urmat, mă refer la perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, unde a apărut o elită disidentă, care a devenit foarte atractivă pentru tinerii intelectuali, atunci, da, putem pune în evidență rolul acestor artiști.”

Europa Liberă: De exemplu, Schwarzenegger cu discursul dânsului a clintit pe cineva, oare, în Rusia? Mai ales, modul în care a construit discursul, făcând apel la Vlasov? Oare ar fi eficient un asemenea mesaj pentru societate, nu pentru Putin?

Igor Boțan: „Părerea mea este că acest mesaj, foarte bine gândit, al lui Schwarzenegger a atras atenția, dar nu cred că a impactizat foarte mult atitudinea cetățenilor ruși care, așa cum spuneam, sunt spălați pe creier de Soloviov și Kiseliov de mai bine de 20 de ani.”

Europa Liberă: Replica Kremlinului acum este: „Ia să vedem ce faceți voi fără gazul, fără petrolul din Rusia”. Cât randament are această pârghie a lui Putin?

Igor Boțan: „Eu cred că noi nu putem subestima randamentul acestei pârghii, dar noi înțelegem că acest argument este așa cum spunea Napoleon atunci când punea ghiuleaua în țeava tunului: ultima ratio. Deci, Europa și Occidentul înțeleg că acest argument al președintelui Putin este cel mai banal șantaj, iar dacă accepți să fii șantajat, pe viitor poți să fii terminat, dacă mergi pe mâna celor care șantajează. De aceea vedem că Europa împreună cu Statele Unite încearcă să găsească soluții și încearcă să diminueze acest impact al șantajului. Frica și temerea mea este că populația, cetățenii europeni care s-au deprins cu standarde de viață foarte înalte, fiind puși în fața acestui pericol de diminuare a standardelor de viață pot exercita presiuni asupra guvernelor, determinându-le să cedeze în fața acestui șantaj și acest pericol este foarte, foarte mare, pentru că știm că fondurile la care ne-am referit, care mergeau prin oligarhi, erau utilizate pentru finanțarea partidelor populiste dintr-un șir de state din Europa și părerea mea este că acest pericol nu trebuie în niciun caz subestimat.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG