Linkuri accesibilitate

Igor Dodon și Maia Sandu sunt, în continuare, favoriții cursei prezidențiale


Maia Sandu și Igor Dodon

Actualul președinte al Moldovei Igor Dodon și președinta Partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu sunt, în continuare, favoriții cursei prezidențiale, potrivit sondajului dat publicității miercuri, 19 februarie, de Asociația Sociologilor și Demografilor. Dacă duminica viitoare s-ar desfășura alegeri, pentru Igor Dodon sunt deciși să voteze 48,6% dintre respondenții sondajului iar Maia Sandu ar fi susținută de 22,2% dintre cei chestionați. A treia poziție este ocupată de președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, care ar lua 9,2% din voturile cetățenilor.

72,6% dintre respondenții sondajului au spus că sunt siguri pe cine ar susține la alegerile prezidențiale. 14,5% dintre cei chestionați au spus că nu ar merge la vot sau ar vota împotriva tuturor.

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, este pe poziția a patra cu 6,3%, urmat de liderul Partidului Nostru, primarul municipiului Bălți, Renato Usatîi, cu 2,9%, potrivit sondajului de opinie.

XS
SM
MD
LG