Linkuri accesibilitate

Igor Dodon crede că anticipatele ar putea avea loc toamna viitoare


Președintele în exercițiu Igor Dodon revine, pe Facebook, la sigla socialistilor, 20 noiembrie 2020

Președintele în exercițiu Igor Dodon susține că alegerile parlamentare anticipate ar trebui organizate anul viitor, în luna octombrie-noiembrie. În cadrul emisiunii de pe Facebook (care între timp și-a schimbat sigla cu steaua roșie, însemnul Socialiștilor), postată vineri dimineață, Dodon a reafirmat că eventuala dizolvare a Parlamentului depinde de voința Partidului Socialiștilor (PSRM). Mai mult, el crede că mulți alți parlamentari nu vor susține demiterea guvernului Chicu, pentru că partidele lor nu au șanse să acceadă în următorul legislativ. „Acest parlament trebuie să fie dizolvat, întrebarea e când și cum. În acest parlament, avem 40 de deputați minimum, fără socialiști, care nu vor alegeri parlamentare anticipate. Dacă socialiștii ar fi împotrivă, vom avea 70-80 de deputați împotriva alegerilor parlamentare anticipate. Formula dizolvării ține de PSRM. Noi vom decide când și cum”, a declarat Dodon, citat de NewsMaker.md.

„Trecem iarna și în martie-aprilie vom lua decizia” a mai spus președintele în exercițiu, care este așteptat să reia conducerea Partidului Socialiștilor, după încheierea mandatului prezidențial în decembrie.

„Asta ar fi cea mai mare greșeală din partea mea acum” a comentat Dodon ideea de a prelua eventual funcția de premier, cum s-a speculat intens în presă după înfrângerea sa în alegerile prezidențiale din 15 noiembrie.

Totodată, Igor Dodon a invitat-o pe Maia Sandu, președinta aleasă, la discuții despre modul în care ar urma să aibă loc transferul de putere.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG