Linkuri accesibilitate

Igor Dodon: „Noi suntem prea mici pentru a ne permite luxul să întoarcem cuiva spatele” (3)


Igor Dodon

A treia parte a interviului cu președintele Igor Dodon, despre creditul din Rusia, anulat de CC și relatiile R.Moldova, nu numai financiare, cu Estul și cu Vestul.

Interviu cu președintele Igor Dodon (partea a treia)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:18:16 0:00
Link direct

Europa Liberă: Mereu ați insistat pe ideea promovării unei politici echilibrate - și cu Estul, și cu Vestul. Relația cu Uniunea Europeană e înghețată, e pe cale să se deblocheze dialogul, cum să înțelegem?

Noi trebuie să fim înțelepți și să fim prieteni cu toți...

Igor Dodon: „Dar eu văd că guvernul are dialog permanent cu acei din Uniunea Europeană, cu dl Michalko se întâlnesc regulat. Nu văd nicio problemă în ceea ce ține de relația cu partenerii noștri din Uniunea Europeană. Eu cred că dialogul este și el continuă.”

Europa Liberă: Dar șeful statului are dialog?

Igor Dodon: „Și noi avem dialog cu toți partenerii - și din Vest, și din Est. Nicio problemă.”

Europa Liberă: Se înțelegea că Igor Dodon a încercat să aibă o relație bună și foarte bună cu Rusia și a întors spatele Occidentului.

Igor Dodon: Avem trei scenarii
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 1:00:43 0:00


Igor Dodon: „E imposibil de întors spatele cuiva. Noi suntem prea mici pentru a ne permite luxul să întoarcem cuiva spatele. Noi trebuie să fim înțelepți și să fim prieteni cu toți. Noi nu o dată am discutat cu Dvs. în acest studio. Republica Moldova poate supraviețui, dacă va avea relații bune cu toți. Încercarea de a ne atrage în lupte geopolitice va duce la aceea că va avea de suferit cetățeanul simplu. Eu văd mesaje dure din partea unora care sunt acum în opoziție. Eu îi înțeleg, când ești în opoziție... Dar dacă vorbim de interesul național, noi nu putem să ne permitem o astfel de retorică, indiferent în adresa cui – în adresa Rusiei sau a europenilor, sau a americanilor. Noi nu ne putem permite acest lucru, dacă suntem oameni de stat și dacă ne gândim la interesul național, trebuie să avem o relație bună cu toți. Aceasta este abordarea mea și aceasta va fi tot timpul.”

Europa Liberă: Mizați în continuare pe creditul rusesc? Ați spus că el ar urma să fie renegociat, deși de la cei care au mers la Curtea Constituțională am înțeles că nu e vorba de renegociere, dar ar trebui negocierile să înceapă de la capăt?

Igor Dodon: „Eu am spus că noi vom iniția din nou procedura, pentru că noi încă nu am văzut decizia motivantă a Curții Constituționale, o așteptăm, cred că-i vorba de cinci zile. Ar trebui deja să apară, dar noi am discutat cu colegii din guvern și înțeleg că mâine sau poimâine, când vor avea ședința de guvern, vor iniția din nou procesul de negociere și de semnare a acordului de finanțare.”

La articolul 7.2 a fost un răspuns oficial al Federației Ruse care a spulberat toate riscurile pentru partea moldovenească...

Europa Liberă: Partea rusă ar accepta ca să fie negociat?

Igor Dodon: „Noi, în primul rând, trebuie să vedem care este partea motivantă a Curții Constituționale, care sunt argumentele - ține de procedură sau ține de alți parametri ai acordului care a fost supus profesionalității...”

Europa Liberă: Cei care au atacat la Curtea Constituțională au spus că ține și de procedură, ține și de articolul 7.2 buclucaș din acel acord...

Igor Dodon: „La articolul 7.2 a fost și un răspuns oficial al Federației Ruse înainte de ședința Curții Constituționale, care a spulberat toate riscurile pentru partea moldovenească. De aceea, trebuie să inițiem încă o dată procedura și ea trebuie să fie inițiată, pentru că aceste surse sunt prevăzute în bugetul anului 2020, la fel ca și alte surse care nu știm dacă au să vină. Doi: trebuie să vedem ca așa să fie semnat acordul, dacă o să găsim compromis cu partea rusă, ca să nu mai apară întrebări în ceea ce ține de acest acord în Parlamentul Republicii Moldova din partea deputaților sau din partea oricărei persoane. Eu personal sunt ferm convins că marea majoritate a cetățenilor Republicii Moldova nu este de acord și nu înțelege pentru ce trebuia de blocat un acord de finanțare, dar este decizia Curții Constituționale. Ne place nouă Curtea sau nu ne place, este ceea ce este, de aceea o să avem decizia motivantă și trebuie să mergem înainte.”

Europa Liberă: Așteptați ca acești bani când să ajungă în Republica Moldova din partea Rusiei?

Igor Dodon: „Totul depinde de când vor fi negociate și când vor fi semnate toate detaliile. Eu cred că se poate foarte rapid de trecut procedura.”

Europa Liberă: Aici, în studioul Europei Libere, premierul Ion Chicu a spus că Republica Moldova a ratat a treia tranșă din asistența macrofinanciară pe care Uniunea Europeană urma s-o ofere Republicii Moldova, dar, așa cum spunea șeful executivului, contează că, cel puțin, a doua tranșă ar putea să intre în haznaua statului. Dvs. ce ziceți, cum se descurcă autoritățile statului la capitolul îndeplinirea lecției pentru acasă și acele condiționalități care mai urmează să fie aduse în ordine?

Igor Dodon: „Eu cred că este important să menționăm că lecția de acasă nu a fost pentru Guvernul Chicu. Deci, acelor care acum fac foarte mari show-uri că, uite, Guvernul Chicu e vinovat sau Dodon, sau nu știu cine, vreau să le amintesc că acele tranșe urmau să fie încasate încă începând cu anul 2017-2018. Finanțarea a fost blocată din diferite considerente și, practic, în afară de guvernul de anul trecut, pe care noi l-am creat împreună cu dna Maia Sandu, care parțial, nu total, nu totul din tranșa a doua, dar ceva, o tranșă foarte micuță, mai mult nu a fost nimic. Acum, guvernul actual are opt puncte, pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi această a doua tranșă, care este compusă din 30 de milioane de euro – 20 de milioane credit și 10 milioane grant. Este vorba și de aprobarea câtorva legi, care se află în ordinea de zi în circuit parlamentar. Vedem când o să se convoace parlamentul și cum are să decidă. Aceasta parlamentul decide.”

Acelor care acum fac show-uri vreau să le amintesc că tranșele de la UE urmau să fie încasate începând cu 2017-2018...

Europa Liberă: Credeți că e cu putință totuși să fie onorate aceste promisiuni?

Igor Dodon: „Eu nu cunosc în detalii la ce etapă sunt cu aceste legi. O să vedem când se va convoca parlamentul. Nu știu, săptămâna curentă probabil că nu, pentru că încă e stare de urgență până pe data de 15 mai, dar săptămâna viitoare cel mai probabil sau peste o săptămână se vor convoca și vor decide deputații.”

Europa Liberă: Cum ați reacționat la acuzațiile care vi se aduceau că ați fi încercat să minimalizați ajutorul care a venit din România?

Igor Dodon: „Eu personal i-am întâlnit, personal am discutat cu ei și, dacă ați văzut, comparativ cu ajutorul venit din partea altor state, în tot ceea ce ține de primirea acestui ajutor, în toate ceremoniile am participat - și președintele, și prim-ministrul, dar a fost o deschidere totală din partea noastră. Noi le-am mulțumit și nu văd aici absolut nicio problemă.”

Europa Liberă: De ce vă pun această întrebare? Pentru că am mers la Cărpineni și mai multă lume de acolo zicea că ar fi bine să-l întrebați pe președintele Igor Dodon de ce nu a permis să aibă loc acea ceremonie în Piața Marii Adunări Naționale.

Igor Dodon: „Eu nu cunosc detalii, pentru că nu Dodon dă indicații să se permită în Piață sau să nu se permită. S-a mers pe procedura care a fost convenită între partea română și partea moldovenească, din câte cunosc eu. Pentru că acest scenariu a fost pus la punct și convenit oficial din partea celor două ministere de Externe.”

Europa Liberă: În general, cum ați vrea să evolueze relația dintre Chișinău și București, dintre Chișinău și Bruxelles, dintre Chișinău și Washington?

Igor Dodon: „Chișinău și Moscova...”

Europa Liberă: Dintre Chișinău și Moscova cunoaștem.

De ce tot timpul pe noi ne împing – sau cu noi sau împotriva noastră? Nu va merge lucrul acesta, indiferent cine va fi la guvernare, pentru că la noi societatea este divizată...

Igor Dodon: „Eu cred că ea trebuie să evolueze reieșind din interesele naționale ale fiecărei părți, trebuie să fie relații de prietenie, relații de parteneriate strategice. Eu cred că fiecare parte trebuie să-și îndeplinească angajamentele asumate, pentru că așa fac partenerii corecți și buni și lucrul acesta este posibil, în pofida la toate bataliile (lupte) geopolitice pe care acum poate pandemia puțin le-a mai stopat, dar ele vor continua la sigur.”

Europa Liberă: Cum poate fi explicată poziția Republicii Moldova să aibă parteneriate strategice și cu Estul, și cu Vestul, și cu Moscova, și cu America, și cu Ungaria, și cu România?

Igor Dodon: „Vă aduc un exemplu. Țări membre ale UE - Ungaria are parteneriat strategic cu Federația Rusă, a depus cerere să devină acționar la Banca Euroasiatică (Евроазийский Банк Развития), în același timp, ei sunt membri ai UE și membri NATO; Serbia, care are un pas până a deveni membru al Uniunii Europene, are parteneriat, este observator sau are acord de liber schimb cu Uniunea Euroasiatică, are parteneriat strategic cu China, în același timp nu au nicio problemă în relațiile cu Occidentul. De ce tot timpul pe noi ne împing – sau cu noi sau împotriva noastră? Nu va merge lucrul acesta, indiferent cine va fi la guvernare – Dodon sau dreapta – nu va funcționa această abordare pentru Republica Moldova, pentru că la noi societatea este divizată. Uitați-vă în toate sondajele din ultimul timp, ideea pe care am început eu s-o promovez de doi ani și jumătate-trei în urmă – politică externă echilibrată – tot mai mult prinde în societatea moldovenească. Avem Acord de Asociere, dar avem relații bune cu Rusia, 60 la sută deja din cetățeni, când le pui toate opțiunile, spun că aceasta e cea mai bună variantă. Atunci de ce noi să încercăm să luptăm geopolitic? Asta-i unica soluție. Altfel, noi nu vom putea să consolidăm societatea.”

Europa Liberă: Pe dimensiunea transnistreană, ce se întâmplă, ținând cont și de situația epidemiologică, dar și de anumite ambiții pe care continuă să le manifeste autoritățile de la Tiraspol? Eu am mers la Cocieri recent și lumea era foarte necăjită. Cei care trebuie să treacă spre Cocieri, spre Corjova cu bacul au probleme imense. S-au instalat niște puncte de control, vămi, acum sunt 30 la număr, din partea autorităților transnistrene și e îngreunată circulația.

Igor Dodon: „Noi cunoaștem aceste lucruri. În primul rând, ceea ce ține de ce se întâmplă în discuțiile, în relațiile cu ei, noi le acordăm tot suportul în lupta cu pandemia, se fac teste la Chișinău pentru persoanele suspecte și pentru cei care sunt afectați și le-am spus că suntem disponibili chiar să transportăm pacienții de acolo în spitalele din Chișinău, în partea dreaptă a Nistrului.”

Europa Liberă: Dar ei tot critică.

Igor Dodon: „Eu știu că critică. Eu vă spun ce facem noi, suntem deschiși, pentru că sunt cetățenii noștri, cetățenii Republicii Moldova în stânga Nistrului. În ceea ce ține de aceste posturi, noi le considerăm ilegale. Argumentarea lor este că ține de COVID și în legătură cu asta, pentru a nu fi infectare...”

Europa Liberă: Dar acesta-i un pretext...

Igor Dodon: „Este un pretext nu tocmai cel mai bun și-i artificial. Sperăm foarte mult că vom găsi compromis și pentru a rezolva această problemă în timpul apropiat.”

Sunt cetățenii noștri, în stânga Nistrului...

Europa Liberă: Ce pași credeți că urmează să mai facă Chișinăul pentru ca să se amelioreze situația?

Igor Dodon: „Noi avem responsabili pe dimensiunea guvernamentală care se ocupă de asta. Cred că puteți să discutați cu ei mai detaliat.”

Europa Liberă: Am înțeles de la lumea din Zona de securitate că așteaptă și o explicație de ce trebuie să se importe energia de la Cuciurgan, pentru că prin acești bani pe care-i oferă Republica Moldova regimului de acolo, ei își mențin bine situația pe care și-o doresc?

Igor Dodon: „Și ce, trebuie să-i blocăm?...”

Europa Liberă: Vă întreb ceea ce au abordat cetățenii.

Igor Dodon: „Asta ține de competența guvernului, dar din câte cunosc eu, contractul a fost semnat doar pe trei luni de zile, până pe data de 1 iulie la un preț foarte avantajos pentru Republica Moldova - 49,5, dacă nu greșesc -, anterior de la Cuciurgan se procura cu 52 sau cu 54 și de la ucraineni cu 60 și ceva, adică prețul este mult mai jos decât putea să-l ofere orișicare. Dar chiar și în această situație, a mai rămas încă o lună și jumătate până pe data de 1 iulie, guvernul trebuie să anunțe o licitație și să vadă la ce rezultate vor ajunge.”

Europa Liberă: Prețurile se vor menține la facturi, la servicii sau admiteți că ar putea s-o ia și razna?

Igor Dodon: „Tot ceea ce ține de factorii energetici, noi nu vedem argumente pentru creșterea prețurilor în următoarea perioadă, deoarece atât prețul la energia electrică a scăzut de la furnizor și înțeleg că au fost anumite pierderi în perioada anterioară, dar să vedem care preț va fi de la 1 iulie de la furnizor și sper foarte mult că vor fi rezerve pentru a merge chiar puțin în jos; la gaz cunosc care este dinamica prețurilor și noi aproximativ înțelegem care ar putea fi prețul începând cu 1 octombrie.”

Europa Liberă: Și care ar putea fi?

Igor Dodon: „Acum la noi e vreo 140-150, poate fi în jur de 100, începând cu 1 octombrie - 100-110, ceea ce ar permite reducerea tarifelor pentru consumatorii finali, sperăm că începând cu august-septembrie, vedem când, trebuie să decidă ANRE și cum va depune actele „Moldova-Gaz”. Așa că, dacă vorbim de prețuri la factori energetici, energia electrică, gaz, combustibilul care există o rezervă destul de mare și operatorii vor ajusta, fiindcă diferența la prețul la Platz și prețul vândut aici la consumatori este destul de mare, scoțând toate accizele, impozitele este un preț mare. De aceea sperăm foarte mult că ei vor ajusta și vor scădea prețurile. Asta ține de tot ceea ce vorbim de factorii energetici. Prețurile la alte produse, aici, în legătură cu seceta, avem unele riscuri legate de recolta mică de grâu...”

Tot ceea ce ține de factorii energetici, noi nu vedem argumente pentru creșterea prețurilor...

Europa Liberă: Și s-ar putea ajunge la o criză alimentară?

Igor Dodon: „Nu. Eu cred că noi o să asigurăm securitatea alimentară a statului. Ceea ce am văzut eu deja în teritoriu unde am fost, eu cred că în proporție de 30, 40, 50% din roada de grâu noi o vom salva. Aceasta înseamnă că 400, 500, 600 de mii maximum de tone de grâu necesare pentru rezerva alimentară și securitatea alimentară a statului noi le vom avea în interiorul țării. Grupa a doua – agricultorii mă înțeleg –, acesta-i porumbul, floarea-soarelui ș.a.m.d., eu cred că vor fi salvate de precipitațiile care au căzut în ultimul timp.”

Europa Liberă: Dar v-ați clarificat ce e cu situația referitoare la exportul cerealelor? Grâul se scotea din Republica Moldova și multă lume credea că prin această acțiune s-ar putea să se dăuneze situației pe interior.

Igor Dodon: „Din câte cunosc eu, guvernul din nou se ocupă de asta, nu au fost exporturi masive de cereale...”

Europa Liberă: Dar s-au scos anumite cantități?

Igor Dodon: „Nu au fost exporturi masive de cereale în luna aprilie-mai din Republica Moldova, poate ceva ce era deja în vamă, de exemplu, dar transporturi și vânzări masive de grâu din Republica Moldova în această perioadă nu au avut loc. Și eu cred că ele nici nu trebuie să aibă în loc în condițiile când marea majoritate a țărilor au introdus restricții la exportul de grâu în această perioadă.”

Europa Liberă: Criticii Dvs. vorbesc că ați preluat schemele pe care le avea regimul Plahotniuc și acum totul e sub oblăduirea Dvs.

Igor Dodon: „Criticii multe vorbesc. Criticilor mei... Știți poezia lui Eminescu „Criticilor mei”? E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune. Eu anume și din aceste considerente pentru ziua de joi la Consiliul Suprem de Securitate am insistat și am introdus un subiect separat referitor la ceea ce ține de contrabandă. Vreau să mă clarific totuși, pentru că la sigur nimeni din instituțiile statului, cel puțin la nivel înalt și din persoanele apropiate, din anturajul instituției prezidențiale nu are nimic cu aceste lucruri, dacă ele sunt, trebuie să discutăm și o să ne clarificăm.”

Contrabanda masivă care a fost în perioada anterioară nu mai este...

Europa Liberă: Dar cum se scapă de aceste scheme? Justiția nu-și face treaba?

Igor Dodon: „Depinde despre ce vorbiți.”

Europa Liberă: Începând de la contrabanda cu spirt, cu țigări...

Igor Dodon: „Eu știu un lucru: contrabanda masivă care a fost în perioada anterioară nu mai este, pentru că noi primim informații zilnice. Acum, după cum am spus, probabil va fi făcută publică astăzi-mâine o captură mare de cutii pentru țigări „Marlboro” au fost capturate aici, la Chișinău. Acolo este o investigație totală și acolo sunt probleme. De aceea, eu am și introdus subiectul în ordinea de zi a Consiliului Suprem de Securitate, ca să vină să ne raporteze ce se întâmplă acolo. De aceea să meargă contrabanda în volumele și în schemele care au fost pe timpurile precedente, lucrul acesta e imposibil. Și structurile doar între dânsele concurează, vin, ne raportează, iaca, am prins pe cutare, pe cutare... Nu-i ceea ce a fost anterior, nu e schema de export de chihlimbar. Lucrurile astea nu sunt, ele sunt stopate. De aceea și vreau să mă clarific, să văd unde este problema și haideți unde este problema s-o tăiem și gata, am terminat discuția.”

Europa Liberă: Dar de ce se spune că schemele lui Plahotniuc sunt preluate de Igor Dodon?

Igor Dodon: „Dar tot ceea ce-i rău încearcă să-mi pună pe capul meu...”

Europa Liberă: Liderul PPDA, Andrei Năstase, avertiza că Plahotniuc e pe drum să se întoarcă în Republica Moldova. Aveți informație?

Igor Dodon: „Probabil, el se referă că ei vor să-l aducă împreună cu Șor și cu Candu. În orice caz, atâta timp cât este guvernul actual și este coaliția actuală, Plahotniuc în țară nu revine sau revine doar pentru a merge la închisoare. Iată, combinația lor cu Șor și cu Candu, cine știe? Vreau să văd, o să urmărim.”

Europa Liberă: Dar mulți admit că dialogul Plahotniuc-Dodon continuă.

Atacurile la adresa mea sunt o încercare de răzbunare din partea lui Plahotniuc...

Igor Dodon: „Dar Dvs. credeți în aceasta? În ceea ce se întâmplă în ultimul timp cu atacurile la adresa președintelui, la adresa mea, orchestrate inclusiv prin acești deputați care fug încolo-încoace, aceasta este o încercare de răzbunare din partea lui Plahotniuc. Nu se răzbună pe Maia Sandu și pe Andrei Năstase. Nu! Dar ce are el cu ei? De ce să pornească el război împotriva lui Maia Sandu, dacă el stă în Statele Unite? El războiul dacă îl are, îl are cu noi. Și lucrul acesta toți îl înțeleg și îl înțelege și acel Andrei Năstase care face așa declarații. De aceea, revenirea îi posibilă doar în condițiile când ei vor da – dacă vor ajunge să dea – jos acest guvern și să facă majoritate cu Candu și cu Șor. Iată atunci, atunci, da, multe lucruri se pot întâmpla, dar asta va fi deja sub tutela lor.”

Europa Liberă: Dar încă din vara trecută, atunci când a plecat dl Plahotniuc din Republica Moldova, Dvs. erați pregătit și continuați să fiți pregătit că el se va răzbuna?

Igor Dodon: „Dar eu cred că firea lui așa-i, așa-i firea lui.”

Europa Liberă: Și de ce nu revine, nu este adus acasă în cătușe, așa cum ați promis Dvs.?

Igor Dodon: „Pentru că ține, pe de o parte, de dosarele penale care urmează sau vor fi deschise în Republica Moldova, pentru că ceea ce a fost deschis anul trecut, cum spun moldovenii, «филькина грамота» (documente care nu au caracter legal)...”

Europa Liberă: Adică nu erau probe suficiente?

Igor Dodon: „Și americanii singuri ne spun. Dvs. probabil știți că, conform la ceea ce a fost deschis anul trecut și s-a făcut mare zarvă de unii care acum îs eroi, dar îs procurorii în mantie, dacă să-i numim așa, și care își făceau de cap pe timpul lui Plahotniuc, știți de cine este vorba, și acolo nimic nu este real, special s-a făcut așa ca să fie bulă de săpun, dar acum cred că vor fi lucruri reale, care vor sta la bază pentru ca să se producă până la bun sfârșit.”

Europa Liberă: V-ați referit și la declarațiile care au fost făcute recent de către fostul șef la Procuratura Anticorupție?

Ceea ce a fost deschis anul trecut împotriva lui Plahotniuc este «филькина грамота» - americanii singuri ne spun...

Igor Dodon: „Eu mă refer în general la situație. Noi urmărim totul, înțelegem ce se întâmplă, suntem gata de diferite scenarii și vom face față tuturor provocărilor, am făcut față unor provocări și mai dificile decât în această situație.”

Europa Liberă: Dar o răzbunare a dlui Plahotniuc ar însemna o debarcare a dlui Igor Dodon?

Igor Dodon: „Haideți să nu mergem prea departe. Nu Plahotniuc pe mine mă interesează acum cel mai tare. Pe mine mă interesează cum să facem față acestei pandemii și crizei economice care-i va urma, și eventualei crize politice, dacă nu va ajunge suficientă înțelepciune unor deputați și vor merge așa cum au mers unii în ultimul timp, acei 12 deputați care au plecat.”

Europa Liberă: Dacă ați fi pus în fața unui scenariu că trebuie să-l sacrificați pe premierul Chicu, îl sacrificați? Să fie dat jos Guvernul Chicu?

Igor Dodon: „Nu! Dl Chicu este membru al echipei; dl Chicu este profesionist; dl Chicu este responsabil, este un premier și este un guvern responsabil care face față acelor provocări care sunt la această etapă. Dacă nu va fi majoritate parlamentară, atunci e altă situație. Dar care este sensul acum să provocăm noi înșine o criză politică în această situație? Este guvern care are 54, 52, 53 de voturi în parlament, 55 - el trebuie să funcționeze. Altfel oamenii simpli nu au să înțeleagă, oamenii au să zică: „Dar de ce voi singuri v-ați dat într-o parte? Nu aveți majoritate parlamentară? Mergeți înainte, faceți treabă!”. Oamenii asta au să zică. Dar acum avem 55 de mandate și să te dai într-o parte și să pui guvernul jos, pentru ce? Cu ce scop? Să duci țara în criză? Atunci îți asumi această criză politică. Las’ să și-o asume cei care încearcă să atragă deputații, să-i cumpere, să-i împartă între dânșii - doi la Candu, doi la Șor și se primește un blogușor, nu știu cine mi-a spus...”

Europa Liberă: Dar de unde sunt atâția bani, ca să fie cumpărați deputații?

Igor Dodon: „Procuratura trebuie să se ocupe cu lucrurile acestea.”

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG